Dosar COLUMBO – O căpușă bugetară și două fantome într-o secție de vot. Toate partidele tac.

Deși legea interzice clar ca orice membru de partid să fie președinte de secție de votare, un liberal a găsit șmecheria prin care să fenteze statul. Artificiul creat de el a fost mărturisit, fără ocolișuri, după ce a fost luat la bani mărunți de către COLUMBO (publicație de investigații). Mai mult decât atât, în aceași secție la care liberalul a fost președinte, timp de jumătate de zi în data de 26 mai, doi membri ai PNL Botoșani au făcut parte din Biroul Electoral al Secției de Votare, deși doar unul avea ”delegație”. Și totul s-a întâmplat la secția de votare numărul 12 din municipiul Botoșani, de la Școala Generală nr.16. Până la ora prânzului președintele secției, liberalul cu artificiul, s-a prefăcut a nu observa că în secție are cu un membru mai mult. I-a dat de gol tot un liberal când a venit să le aducă pachețelele. Atunci s-au sesizat ceilalți membri din secție. Reprezentanta PSD ar fi vrut să formuleze contestație. Se pare că a convins-o președintele să renunțe. Iar ceilalți au acceptat ca să nu fie scandal. Soluția a fost simplă. Unul dintre cei doi liberali a plecat acasă și a rămas doar o reprezentantă de drept a PNL în secție. Dacă președintele nu a avut intenții ascunse, înseamnă că practic orice cetățean al Botoșaniului putea merge dimineață la respectiva secție și să rămână ca membru până la închiderea votării fără ca cineva să îl legitimeze. În ce îl privește pe președintele secției, după ce Columbo a obținut și dovada plății cotizației la PNL, l-a contactat pentru clarificare. Fără a-i spune care este scopul investigației noastre, l-am întrebat pe Cătălin Mihai Alexa dacă este adevărat că și-a dat demisia din PNL. Evident, pentru a-l face să spună singur adevărul, cu gura lui, fără vreo influiență din partea noastră. Și l-a spus. ”Da ce treabă aveți? Nu știu… Poate e vorba de celălalt Alexa, cel care a fost viceprimar… Eu nu… Da, așa este, numele tatălui meu începe cu E. Da domnule, mi-am dat demisia din PNL, dar am revenit asupra deciziei. Păi… am demisionat în urmă cu o lună și am revenit asupra deciziei … ieri”, a mărturisit Cătălin Mihai Alexa. Mai exact, și-a dat demisia de ochii prostimii din instituțiile statului abilitate să depisteze și sancționeze astfel de fapte penale, pentru ca la 12 mai să poată intra în corpul experților electorali și să fie numit președinte al unei secții de votare. Imediat după încheiera votării, ieri, 30 mai, ingeniosul liberal a revenit asupra deciziei de demisie. Liberalul în cauză este și bugetar, angajat ca și consilier al Primăriei în cadrul Serviciului Public Local de Asistență Socială.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *