3 Drumuri Nationale inchise la Botosani

3 Drumuri Nationale inchise la Botosani

0 405

Potrivit Comandamentului de iarnă al CBADNR, astăzi dimineață, la ora 06.00, în județul Botoșani 3 drumuri naționale erau impracticabile. Din cauza viscolului nu se poate circula între localitățile Botoșani – Manoleasa, între Manoleasa – Rădăuți Prut, precum și pe ruta Dorohoi – Rădăuți Prut. Supărat că administrația publică județeană s-a obișnuit doar să promită și în secunda următoare să-și lase electoratul în voia stihiilor, un dărăbănean ne-a transmis, de dimineață, un mesaj de năduf, pe care, spune el, l-a direcționat către Prefectura și Consiliul Județean Botoșani. ”De la Darabani la Rădăuți Prut, nu s-a lucrat la deszăpezire toată noaptea. Aseară ați promis că în cel mai scurt timp se rezolvă. Cu așa organizare, probabil că aici veți ajunge marți. Vă mulțumim pentru grija ce o manifestați, atât Consiliul Județean cât și Prefectura”, a scris dărăbăneanul autorităților locale. Probabil că mesajul lui a fost trecut deja de către autorități la capitolul ”a fost odată”… Redăm mai jos tabelul sectoarelor de drum despre care știe CNADNR că erau impracticabile dimineață.

DN

Pozitii kilometrice

Intre localitatile

DN 24C  (Radauti Prut) 103+450-142+250 MANOLEASA (BT)-RADAUTI-PRUT (BT)
DN 29 44+100-99+850 BOTOSANI (BT)-MANOLEASA (BT)
DN 29A 42+250-98+842 DOROHOI (BT)-RADAUTI-PRUT (BT)