Niciunul din cei trei candidaþi pentru ºefia Camerei Agricole Botoºani nu a primit notã de trecere la examenul susþinut zilele acestea. Cel mai mare punctaj l-a obþinut actualul director interimar, Gheorghe Dãnilã. Cel mai probabil, interimatul acestuia se va prelungi pânã la promulgarea legii privind reorganizarea Camerelor Agricole. Unul dintre ceilalþi doi candidaþi este Vasile Cãrpuºor. Acesta a avut o firmã prin intermediul cãreia realiza pietruiri de drumuri. În cursul acestui an, potrivit dosarului 4296/40/2007, firma sa, Transagra SRL a intrat în faliment, procedurã care s-a încheiat deja. Cel care a vrut sã fie ºef la agriculturã a rãmas cu datorii cãtre mai mulþi furnizori ºi parteneri de afaceri. Înainte de 1989 a fost inginer la CAP Cristeºti, din Botoºani. Era omul cel mai des pomenit de cãtre agricultori. Atât ziua cât ºi noaptea, înainte de a merge la culcare, dupã cum ne-a spus o fostã colegã de birou a candidatului, în loc de "Tatãl nostru", oamenii înãlþau spre cer sudalme grele la adresa inginerului Cãrpuºor. Cã nu avea veleitãþi de conducãtor se pare cã a dovedit-o ºi punctajul obþinut la concursul pentru ºefia Camerei Agricole Boto?ani, puþin peste 16. (Marian MORO?AN)

Aceasta este concluzia vicepreºedintelui Consiliului Judeþean Botoºani, Cãtãlina Lupaºcu, fostã educatoare. Vicepreºedintele CJ s-a arãtat revoltatã de prevederile ultimei hotãrâri de guvern prin care s-au împãrþit banii pentru reabilitarea ºcolilor ºi grãdiniþelor. Guvernul a alocat 80 de milioane de lei pentru ºcolile din þarã din localitãþile care fac parte din "aria de votanþi" a legiferatorilor democrat liberali. În Botoºani, 14 unitãþi ºcolare beneficiazã de banii alocaþi de Guvern, dintre care doar o singurã ºcoalã nu se aflã în colegiile câºtigate de PDL. "Vã prezint un exemplu de bunã practicã a incompetenþei acestui guvern. Pentru Grãdiniþa 14 ºi pentru Palatul Copiilor se dau câte 100.000 de lei pentru reabilitarea parcurilor de joacã. Asta în timp ce la Negreni - ªtiubieni existã 200 de elevi care fac de doi ani naveta între cele doua localitati, învaþã în douã schimburi, se trezesc cu noaptea în cap ºi ajung acasã seara. ªi asta pentru cã primarului din comuna ªtiubieni îi trebuiesc 400.000 de lei pentru a finaliza ºcoala. Acest exemplu este elocvent pentru situaþia în care a ajuns România, ca ºi copiii sã poarte stigmatul culorii", a declarat Cãtãlina Lupaºcu, vicepreºedinte al Consiliului Judeþean Botoºani. (Marian MOROªAN

  Celebra sintagmã, prin care poetul latin Decimus Juvenalis, adresîndu-se unui

prieten, deplîngea decaden?a poporului roman, exprimã atitudinea pretorienilor

acelor vremi, care considerau poporul ca fiind o turmã care poate fi condusã

atunci cînd i se oferã „pîine” ?i „circ”. Cu alte cuvinte, avînd în imagine

teatrele romane, vedem mul?imea plebeilor care, cu o bucatã de pîine într-o

mînã, î?i îndreaptã ochii injecta?i de dorin?a animalicã de a vedea sînge în

arena unde luptau gladiatorii. Iar împãratul ?i senatorii stãteau undeva sus,

dispre?uind în egalã mãsura, atît privitorii din castele inferioare, cît ?i

luptãtorii din arenã.

  Ideea ne face sã zîmbim superior, considerînd cã am depã?it acele vremuri, ?i

avem idealuri superioare, suntem evolua?i, avem o ?arã democraticã, am intrat ?i

în UE, oho !

  Dacã privim, însã, lucrurile ni?el mai analitic, vom vedea cã în Roma anticã,

atît pîinea, cît ?i circul, ERAU PLÃTITE DE CÃTRE CEI BOGA?I, respectiv de cãtre

împãrat ?i camarila lui. ?i acum, printr-o transla?ie simplã, sã vedem în ce

mãsurã „Pîinea ?i circul” roman, sunt valabile ?i astãzi. „Pîinea” de astãzi nu

mai este oferitã plebeilor (a se citi - cetã?enii români), ci este ?inutã ?i cu

din?ii de cãtre nobili (în traducere exactã – parlament, guvern, etc.), la

plebei ajungînd, eventual, FIRIMITURILE (în cazul fericit).

  Dar cine plãte?te „pîinea” patricienilor ? Ei bine, spre deosebire de

vremurile antice, acum, în vremurile  „evoluate” , „democratizate” ?i

„UE-izate”, plata o face PLEBEUL de rînd, adicã noi, domnilor, eu ?i

dumneavoastrã, prin TAXE ?I IMPOZITE.

  Iar dacã excedentul de „pîine” ajunge la cote alarmant de mari, patricienii

români invitã la festinuri ?i prietenii lor, dacã nu cumva ace?tia se

auto-invitã, ?i asta încã destul de des. Deh, avem o ?arã bogatã, ?i mai ales,

printr-o tradi?ie milenarã, mega(l) –ospitalierã. ?i cu ocazia aceasta ajungem

?i la capitolul „circ” : revenind la tabloul antic, circul era asigurat de cãtre

gladiatori; astãzi, gladiatorii no?tri sunt „miticii” dîmbovi?eni. ?i cum luptã

„miticii” ? Simplu, ace?ti bravi eroi ai no?tri luptã în… dineuri, somme-uri,

congrese, simpozioane,etc.

  Constatãm cã România are o apeten?ã ne-ostoitã de a organiza diverse întîlniri

interna?ionale;  de fapt, rectific, nu de a le „organiza” (pentru cã au grijã

al?ii de asta), termenul corect este de a „gãzdui”, mai pe române?te spus de a

pune la bãtaie sãli somptuoase ?i resurse materiale, costurile ridicîndu-se la

nivelul milioanelor de euro. Nu de mult s-a încheiat a?a numita „Trilateralã”,

un conclav al elitelor, care a avut loc la Bucure?ti. Dintre multele evenimente

de genul acesta ale ultimilor ani, amintim capurile de afi? : „Summit-ul NATO”,

„Sommet-ul francofoniei”,etc. Pe perioada cît au durat acestea, circula?ia în

Bucure?ti a fost blocatã ; s-ar putea spune cã e un cost infim, nu ? De acord,

dacã nu cuantificãm ?i întîrzierile ?i pierderile pe care cei care lucreazã (o

specie pe cale de dispari?ie) le-au suferit. Dar noi, românii, nu suntem plãti?i

pe orã, a?a cum se întîmplã în economiile convergente ; la noi, salariul e pe o

lunã, a?a încît avem timp sã recuperãm (?!), nu-i a?a ?

  Dincolo de blocajul rutier, costurile cazãrilor, meselor, dineurilor,?amd, de

unde sunt suportate ? Din TAXELE ?I IMPOZITELE plebeilor, care nu au nici mãcar

pîinea pe care le-o aruncau patricienii vremurilor antice.

  Nu am vãzut nici un raport clar al costurilor detaliate ale summit-urilor

gãzduite de România. Nu am vãzut nici un parlamentar care sã urce la tribunã ?i

sã îndrãzneascã sã întrebe, cu riscul de a-?i atrage oprobriul colegilor

„aristocra?i” : „-Oare chiar trebuie sã decontãm noi toate cheltuielile acestor

summit-uri ?” Sau, într-o exprimare ne-academicã, parafrazînd un titlu genial

apãrut într-un articol din Libertatea : „- De ce naiba trebuie sã plãtim noi

toate bairamurile astea ?” (titlul din Libertatea suna a?a : „-De ce naiba nu

î?i plãte?te Germania datoria cãtre România de 18,8 miliarde euro ???”)

  Considerãm cã este o „?ansã” organizarea acestor macro-evenimente în ?ara

noastrã. În afarã de costurile uria?e pe care le implicã, noi gîndim

FOTBALISTIC, adicã ne închipuim cã dacã „meciul” se joacã „acasã”, vom beneficia

de ajutorul „arbitrului” (momit cu niscaiva „folcloriste”), iar „galeria” va

urla pînã va ob?ine rezultatul dorit… Imaginea realã este, din pãcate, departe

de una de pe stadion : în spe?ã, invita?ii acestor somme-uri au agenda stabilitã

de acasã, iar la Bucure?ti nu fac decît sã semneze acte ?i ac?iuni hotãrîte cu

mult timp înainte. Rolul patricienilor no?tri în atari situa?ii mi-e teamã cã

este unul decorativ, avînd legãturã mai degrabã cu meseria de ospãtar, decît cu

aceea de maestru de ceremonii. Mergînd mai departe, mã îndoiesc cã reunirea unor

lideri mondiali pe plaiul dîmbovi?ean (?i satisfacerea poftelor pîntecelor

pravoslavnicilor oaspe?i)  a adus vreun gram de influen?ã beneficã în folosul

României (vezi prezen?a meteoricã a lui Putin într-o astfel de ocazie, care n-a

dezghe?at deloc Siberia rela?iilor româno-ruse). Cred cã, mai degrabã, ne-a fost

sugerat, a?a, fãrã perdea, cã fiind ultimii veni?i în lumea bunã (?), ?i cei mai

sãraci, ar fi numai normal sã punem la bãtaie ceea ce chiar e o calitate a

noastrã, ?i anume OSPITALITATEA româneascã. Varianta ?i mai probabilã este cã

ne-am oferit chiar noi sã gãzduim astfel de evenimente, cu o non?alan?ã vecinã

cu imbecilitatea. ?i aceastã din urmã op?iune mi se pare mai aproape de adevãr

pentru cã, în viziunile „profunde” ale politicienilor no?tri, poza de grup de la

sfîr?itul „reuniunilor tovãrã?e?ti” reprezintã o recompensã arhi-suficientã

pentru toate eforturile depuse.

  ?i acum, revenim la imaginea ini?ialã a pîinii ?i a circului. Am vãzut cã

pîinea este la ei, în mîinile aristocra?ilor; dar circul, unde este circul ? Ei

bine, tot expozeul de mai sus se poate sub-suma tocmai acestui cuvînt, scurt ?i

rezonant : CIRC. Toate sommet-urile, simpozioanele ?i summit-urile pe care elita

politicii cu generozitate ni le „oferã”, sunt echivalentul CIRCULUI din Roma

anticã. Dar, în Roma anticã, plebea „se distra” la circ; vedea ceva, un joc

sîngeros, dar avea parte de un spectacol, totu?i. Noi, plebea zilelor noastre,

binecuvîntate de preamãrita UE, cu ce ne alegem din tot acest „circ”, care se

desfã?oarã în spatele u?ilor închise ? Care e partea noastrã de DISTRAC?IE?

Rãspunsul este unul singur : „-Al?i bani, altã DISTRAC?IE !” Nu e destul ?!

Are sau nu Germania o datorie de aproape 19 miliarde de euro faþã de noi?

Radu Golban: Categoric, are! Documentele gãsite de mine în arhivele din Elveþia ºi Germania sunt clare. Iar argumentele celor care susþin cã România a renunþat la orice despãgubire de rãzboi faþã de statul german, prin Tratatul de la Paris din 1947, nu au nici o relevanþã sau legãturã cu aceastã situaþie. Aceastã datorie, care la finele anului 1944 a fost de 1,26 miliarde de mãrci ale Reichului, NU e despãgubire de rãzboi, ci rezultatul unui tratat economic încheiat înainte de 1 septembrie 1939, în care Germania nu ºi-a îndeplinit obligaþiile prevãzute de acesta.

Plata datoriilor s-a reactivat în 1990

Existã vreun precedent pentru un astfel de caz?

Da, existã situaþia Elveþiei, care a primit o sumã de bani, în 1952, tot din partea Germaniei, în contul unei datorii identice cu cea din cazul României, nãscutã printr- un tratat de reglementare a plãþilor semnat tot înaintea izbucnirii celui de-al Doilea Rãzboi Mondial. Prin hotãrârile Conferinþei de la Londra din 1952-1953, care are statut de tratat internaþional, se clarificã exact rezolvarea unor asemenea situaþii. România se încadreazã perfect la articolul 5, alineatul 4 din legile adoptate la acea conferinþã. Conferinþa face, de fapt, legãtura între datoriile fostului Reich ºi RFG-ul de atunci. Chiar dacã au fost "îngheþate" pânã în 1990, prin tratatul de unificare al celor Germanii, plata acelor datorii s-a reactivat.

ªi chiar sunt aproape 19 miliarde?

Soldul apare clar în documentele gãsite de mine, la Banca Reglementelor Internaþionale din Elveþia, care e un fel de "bancã centralã a bãncilor centrale", cât ºi la arhivele statului german.

La care aþi adãugat dobânda, aþi echivalat cu moneda euro de azi ºi-au rezultat 19 miliarde de euro.

Exact.

Dacã oricum existã documentele descoperite de dvs. în Elveþia ºi Germania, mai e nevoie sã gãsim altele, la noi sau în altã parte?

Fireºte cã nu! Cele de acolo sunt dovezi suficiente. De aceea nici nu înþeleg exact ce rost au aceste atitudini, cum cã România n-ar avea asemenea dovezi. Doar ele existã, din moment ce eu le-am studiat!

Ce-ar trebui sã facã statul român, în mod normal?

Simplu: sã solicite oficial Germaniei un rãspuns în aceastã chestiune, apoi, în funcþie de rãspuns, sã înceapã negocieri. Statul român sã profite de demersurile din parlamentul german pe aceastã temã ºi sã solicite precizãri din partea guvernului german. Este absurd ca în parlamentul german sã existe trei demersuri pe aceastã temã, iar guvernul de la Bucureºti sã nu dea nici mãcar o declaraþie oficialã.

ªi dacã Germania va tot spune cã aceste datorii nu mai existã?

Tot prin hotãrârile acelei Conferinþe de la Londra existã prevederea înfiinþãrii, la cererea unui stat, a unei Comisii speciale pentru soluþionarea unor asemenea litigii. Da, da! ªi, dupã aproape 60 de ani, acela e organismul care poate rezolva aºa ceva.

Înaintea acestui interviu mi-aþi povestit cã, dupã dezvãluirile privind datoria, aþi fost ameninþat...

Da, la un moment dat, toatã povestea a luat o întorsãturã cel puþin ciudatã. Dupã apariþia în presã a articolului în care vorbeam despre aceastã datorie, la 17 mai 2010, nemaiºtiind prea multã lume în România, am încercat, pe internet, sã contactez o persoanã despre care citisem cã e implicatã cumva în problematica recuperãrii tezaurului românesc de la Moscova. Sã-i spunem A.E. Aceasta a fost amabilã, interesatã ºi mi-a propus sã mã viziteze în Elveþia, unde avea oricum drum. Doar cã n-a venit singur omul, ci împreunã cu un alt domn, pe care, mãrturisesc, nu-l cunoºteam, eu fiind desprins de situaþia politicã din România încã din 1988. Dar am înþeles cã era un fost demnitar în guvernul României de dupã Revoluþie. Sã-i spunem V.V.G. acestui domn, de altfel, foarte interesant ºi cultivat.

S-au referit ºi la soþia însãrcinatã