Primarul supersonic
· "Vreau sa ridic stacheta in administratie, ca neavenitii sa nu mai aiba ce cauta aici"
Constantin Pitorac, primarul orasului Flamanzi, Botosani, ne-a marturisit ca deja i se reproseaza multe. i se reproseaza ca este primarul care ia de acasa si duce la institutie, i se reproseaza ca lucreaza prea in viteza si ca predecesorii sai aveau doar doua viteze: incet si foarte incet. Pitorac a sustinut ca atunci cand a candidat si-a propus un lucru pe care acum i-l pune in practica: vrea sa ridice stacheta in administratie, astfel incat neavenitii sa nu mai indrazneasca vreodata sa candideze la Primarie doar pentru a-si realiza interesele personale sau ale grupurilor din care fac parte. Se prea poate ca dezideratele primarului sa se realizeze, Pitorac fiind, probabil, singurul primar din tara care, zilnic, pastreaza aprinsa o candela pe biroul din sediul Primariei.
In alta ordine de idei, in Flamanzi activitatea edilitara este alerta. A fost acceptat la finantare Planul integrat de dezvoltare. Pana pe 12 iulie trebuie duse la Piatra Neamt proiectele. Proiectul transfrontalier, derulat cu cei din Ucraina a fost finalizat. Primul gospodar flamanzean, Pitorac, si-a propus achizitionarea unui autocompactor cu banii care au fost economisiti la licitatii. "Se previzioneaza sa fim finantati la proiectel pe Axa 5 POR. Suma ce nise va repartiza este de aproximativ 17 milioane de euro pentru reabilitarea monumentelor istorice. Suntem pe locul doi la finantare dupa Teatrul Mihai Eminescu din Botosani, fiind urmati d Manastirea Cosula. Vrem sa refacem Biserica de lemn de la Prisacani, care dateaza din 1600. Vechea Primarie va deveni Muzeul Satului, vrem sa reabilitam Monumentul Rascoalei de la 1907 si monumentul de la Scoala M. Sturza, inchinat eroilor din razboiul de independenta", a declarat primarul Constantin Pitorac. Tot la Flamanzi, societatea comerciala, infiintata sub tutela Consiliuli Local, desfasoara activitate la reabilitarea drumurilor si podetelor, urmand sa fie introdusa la finantare pentru dotarea cu o statie de preparat si turnat asfalt.
"Imi mai trebuie un mandat ca sa rezolv toate problemele"
In ceea ce priveste problemele create de proasta aplicare a legilor fondului funciar, la Flamanzi mai sunt inca probleme. de altfel, primarul Pitorac este convins ca, desi s-a straduit pana acum si in aceasta privinta, ii mai trebuie inca un mandat pentru a rezolva toate aceste probleme. "Mai am unele probleme in ce priveste sistematizarea. Am gasit drumuri publice inchise de unii cetateni. Intentionam sa derulam un proiect privitor la utilizarea panourilor voltaice, un proiect prin care vom asigura iluminatul public si a tuturor institutiilor. De asemenea, ma straduiesc sa anulez o concesiune in zona obor, zona unde se pliaza si intentionam sa dezvoltam o statie de gaz matan. In aceasta privinta, am opozitia unor consilieri locali cu interese in zonaa, dar pana la urma voi reusi sa realizez si acest proiect", a mai spus primarul orasului Flamanzi, Constantin Pitorac.
Si pe timpul razboiului se mergea la hora
Edilul din Flamanzi se afla in plina perioada de organizare a unei noi editii a Zilelor Orasului Flamanzi. Desi administratiile locale au fost criticate ca investesc in festivaluri si alte asemenea evenimente, Pitorac este convins ca oamenii au nevoie si de astfel de actiuni. "Desi se fac diverse speculatii si se critica astfel de activitati, nu imi vine sa renunt la acest eveniment. Sa nu uitam ca si pe timpul razboiului oamenii tot se duceau la hora. Cu bani din sponsorizari, incerc sa fac si aceasta activitate", a mai spus primarul Constantin Pitorac. (Mai multe detalii despre Zilele Orasului Flamanzi, in clipul alaaturat).