ALDE Botoșani a revenit pe autostrada politicii

ALDE Botoșani a revenit pe autostrada politicii

0 777

După ce bursucii politici din vechiul ALDE Botoșani au făcut ce s-au priceput mai bine, adică nimic, organizația liberal democraților de la Botoșani a intrat pe făgașul normal. Nici nu se putea altfel. Noul lider al ALDE Botoșani, Liliana Mincă aplică principiul european potrivit căruia ”ori găsim un drum, ori îl facem”. A făcut modificările administrative necesare pentru desfășurarea activității la Botoșani, a deschis contul curent al partidului, a schimbat semnăturile persoanelor împuternicite, a schimbat contractul pentru spațiul în care a funcționat ALDE Botoșani. La conferința de presă de la începutul acestei săptămâni a fost prezentată o parte din conducerea nouă a ALDE Botoșani. Alături de deputatul Liliana Mincă, cei care au preluat vechiul ALDE aflat în moarte clinică, sunt Elisabeta Vătui – vicepreședinte, Maria Plămadă – vicepreședinte, Radu Alexandrescu – vicepreședinte și Mihai Pavel – vicepreședinte. Aceștia au fost doar câțiva din membrii noului Birou liliana-minca-radu-alexandrescu-elisabeta-vatui-mihai-pavel-maria-plamada-alde-botosani-2Executiv prezentat presei de către locomotiva politică Liliana Mincă. Ceilalți care întregesc echipa decisă să producă mari surprize în politica botoșăneană vor fi prezentați la o proximă întâlnire cu presa. Cu același prilej vor fi făcute publice și listele  cu nominalizările pentru Camera Deputaților și pentru Senat. ”Este adevărat că se încearcă fel de fel de șicane, însă nu mă interesează. Eu sunt un om puternic. Un om căruia îi plac provocările. Sunt un om care va face toate demersurile legale pentru a-i executa pe cei care nu respectă legea, nu respectăstatutul și nu înțeleg că nu mai sunt la conducerea acestei filiale. Conform Circularei nr. 90 din 20 septembrie, când eu nu eram în conducerea partidului, până la 10 octombrie filiala ALDE Botoșani trebuia să transmită la București un minim de 5100 de semnături pe lista de susținători pentru alegerile parlamentare. Dânșii nu au trimis absolut nimic. Doar eu, din momentul în care am fost numită președinte al filialei, împreună cu echipa mea, am strâns semnături, semnături care au fost validate și depuse”, a declarat Liliana Mincă, Președinte unic al ALDE Botoșani.liliana-minca-radu-alexandrescu-elisabeta-vatui-mihai-pavel-maria-plamada-alde-botosani-3dscn5845dscn5847

ALDE Botoșani a revenit pe autostrada politicii