Arata ca iti pasa daca vrei sa traiesti mai bine

Arata ca iti pasa daca vrei sa traiesti mai bine

Fashion Monster
Ești sărac, plin de nevoi, salariul (dacă ești angajat) nu îți ajunge nici să pui 100 g de carne în mâncarea copilului, faci sacrificii, împrumuturi, apelezi la părinți ca să supraviețuiți încă o vreme, deși sunteți căsătoriți de ceva vreme, te bucuri când o rudă sau un cunoscut îți face cadou o hăinuță folosită pentru copilul tău;
Ai un job mai mult sau mai puțin plăcut dar pentru păstrarea căruia ești nevoit să suporți mojicia sau îndărătnicia unor patroni, sau chiar ești nevoit să gândești și să identifici diverse ”combinații” pentru a câștiga un ban în plus;
Nu ai unde locui, stai cu chirie sau la părinți, te rogi să ți se respecte calificarea sau implicarea la locul de muncă măcar la jumătate din valoare, te plângi prietenilor (cu teama de a nu fi pârât) sau soțului/soției acasă că vrei mai mult, că altceva ai sperat de la viață, că nu știi cât mai poți rezista așa, că nu e normal să ai 90% obligații și 10% drepturi;


Reduceri fashion
Ai o mică afacere, făcută cu anumite sacrificii sperând că ție și familiei tale vă va fi mai bine, dar statul te împovărează cu noi obligații pe zi ce trece și pare să încurajeze specula, contrabanda, munca la negru, nemunca, de parcă ne-ar vrea un popor de mâini întinse la cerșit, gata să înalțe osanale oricui pentru reînoirea promisiunii că va fi mai bine în nu ști ce conjunctură;
Ești implicat politic, mai mult sau mai puțin, dar ”sistemul” nu îți permite ”să sari calul”, sau vrei și ai avea soluții să rupi mantia cenușie a existenței tale și a celor din jur dar mecanismele vizibile sau mai puțin vizibile ale partidului îți aruncă voința, gândirea, cuvintele și soluțiile în temnița anonimatului, știi că se poate și altfel, ești ca un butoi de pulbere gata să explodeze, dai ai nevoie de o scânteie;
Acum ai ocazia să te eliberezi:
Scrie aici https://www.facebook.com/#!/pages/informatorulbtro/158800464161117   sau trimite-ne un mail la marian_morosan@yahoo.com sau la redactia@informatorulbt.ro și SPUNE-ȚI DUREREA
SPUNE cum vezi POLITICIANUL DE PÂNĂ ACUM, cu bune și rele (poți da și exemple de genul AȘA DA, AȘA NU);
SPUNE cum AI VREA SĂ FIE omul politic ales de tine în Parlament sau în structurile locale, cum să se comporte, care să fie atitudinea sa față de electorat, care este idealul tău de om politic înainte de campania electorală și după alegeri, ce ar trebui să facă și ce nu ar trebui să facă, ce aștepți de la el.
Opinia ta CONTEAZĂ! Vom promova această acțiune pentru a deschide ochii protipendadei politice, vom cere periodic aleșilor noștrii să coboare cu picioarele pe pământ, măcar periodic, pentru că aici sunt voturile lor și nu doar în cercurile de interese după ce s-au văzut aleși, vom alerta periodic această clasă politică asupra nevoilor și doleanțelor celor mulți, de pretutindeni.
Acțiunea se adresează tutror românilor, din orice localitate, din orice județ și chiar din diaspora care s-au săturat de ce a fost până acum sau care, pur și simplu, vor doar să fie ceva mai bine pentru copiii lor.
Exprimă-ți voința, ARATĂ CĂ ÎȚI PASĂ, și acesta poate fi un prim pas spre schimbarea la față și la inimă a clasei politice.

Dacă nu te implici nici acum (indiferent de motiv/motive – nu ecxistă explicație plauzibilă /acceptabilă pentru indiferență), dacă nu îți exprimi părerea inseamnă că faci parte din ”gașca” lor, sau nu realizezi prăpastia în care ne aflăm, sau pur și simplu te complaci în mediocritate condamnând astfel și viitorul copiilor și nepoților tăi.

(Marian Moroșan)