Bogdan Diaconu: Iliescu, criminal prin asasinarea Unirii

Bogdan Diaconu: Iliescu, criminal prin asasinarea Unirii

Prezent la Botoșani, la Conferința Județeană a PRU Botoșani, Bogdan Diaconu a fos provocat să explice dacă el și partidul său este o unealtă a PSD și dacă este posibil ca el să fie un pion al bolșevicului Ion Iliescu și, implicit PRU o sectă partinică pe filiera Iliescu – Moscova. Răspunsul deputatului Bogdan Diaconu a fost de lepădare totală de satana pesedistă și de oripilare la auzul numelui vinovatului de genocidul din 89. ” Nu suntem satelitul nimănui, nu numai al PSD-ului. Nu avem finanțatori, nu avem jupâni  și de aceea suntem liberi. Iar pe Iliescu nu-l am nici deasupra nici în spate. Din păcate, Ion Iliescu a făcut mult prea mult rău acestei țări și acestei națiuni și unul dintre obiectivele pe care noi le avem trecute în statut este cel de unire ale celor două state românești de pe harta Europei. Acest obiectiv, acest ideal a fost ratat prin anii 1990, într-un moment extraordinar de prielnic,  tocmai de Ion Iliescu și noi considerăm acest lucru ca fiind o crimă istorică  la adresa națiunii. Este un lucru pe care nu o să i-l iertăm niciodată”, a devoalat Diaconu politica partidului vizavi de partidele neocomuniste și bolșevicii care au contaminat sistemul politic de un sfert de veac.Bogdan Diaconu PRU iliescu crima botosani conferinta iorga

Bogdan Diaconu: Iliescu, criminal prin asasinarea Unirii