Botoșaniul iese în stradă împotriva oligarhiei PSD

Botoșaniul iese în stradă împotriva oligarhiei PSD

Botoșaniul iese în stradă împotriva oligarhiei PSD

Botoșaniul iese în stradă. Mâine, 20 noiembrie 2017, începând cu ora 17.00, toți botoșănenii, indiferent de vârstă, toți cei care au ceva de spus față de nivelul de trai și măsurile adoptate de guvernările PSD, sunt așteptați în fața Prefecturii Botoșani.

PNL răspunde la reacția societății civile! Patronate, sindicate, pensionari, medici, profesori, polițiști, în cea mai mare parte sunt supărați pe măsurile luate de guvernele lui Dragnea și atitudinea sa față de justiție. ”Am depus moțiunea de cenzură față de guvernul Tudose și luni suntem în stradă  alături de cetățenii care înțeleg că drumul României duce spre dictatură oligarhă  ( comunistă). Luni de la 17.00 , Botoșaniul e în stradă, în fața Prefecturii!!!”, a transmis Secretarul General al PNL Botoșani, Cătălin Rotundu, primar al comunei Dângeni. Se preconizează că la protestul de mâine seară vor participa și 33 de primari PNL. Cu organizații, cu tot.

Botoșaniul iese în stradă împotriva oligarhiei PSD