Cătălin Flutur: românismul nu se obține pe credit și nu poate fi...

Cătălin Flutur: românismul nu se obține pe credit și nu poate fi amanetat

Recunoscut ca fiind un om politic cu o atitudine elegantă și un discurs manierat, Cătălin Flutur, fostul (și, aproape inevitabil, viitorul) primar al municipiului Botoșani și-a lăsat artileria politică la poarta românismului. La 1 Decembrie, de ziua tuturor românilor, Flutur a preferat să formuleze o declarație doar din postura de român trăitor.  „Deși uneori poate părea că românii sunt dezbinați ca popor, am convingerea că astăzi, sau în fiecare an cel puțin  în ziua celebrării Marii Uniri, împărtășim cu toții emoția puternică și mândria de a fi român. De la 1 Decembrie 1918 putem spune că românii, reuniți între aceleași granițe, au pășit pe calea desăvârșirii ca națiune, în Europa și în lume. Drumul parcurs a fost anevoieos. Din nefericire și în prezent întâmpinăm destule greutăți generate de criza economică. Dar, acum ca și în urmă cu 95 de ani, trebuie să ne regăsim forța și încrederea în viitor. Se știe că hotărârile Adunării din 1 Decembrie 1918 au fost aprobate de Tratatul de Pace de la Trianon prin care puterile aliate au declarat că Ardealul aparține României și s-au stabilit granițele teritoriale cu Ungaria. Am convingerea că astăzi simțirea și trăirea românească nu au nevoie să fie consimțite prin niciun tratat internațional. Ele există sau nu, indiferent de voința altor națiuni. Și cum românismul nu se obține pe credit și nu poate fi amanetat în vremuri de restriște, este evident că 1 Decembrie reste  sărbătoarea națională care reprezintă interesele și aspirațiile poporului român.  La mulți ani România! La mulți ani dragi botoșăneni!”, a transmis Cătălin Flutur locuitorilor județului Botoșani.