Cerurile românismului s-au deschis la Coțușca

Cerurile românismului s-au deschis la Coțușca

DSCN070898 de ani de la unirea Basarabiei cu patria mamă au fost aniversați, duminică, la Coțușca, în județul Botoșani. Organizat de Asociația Prietenii Basarabiei, Bucovinei și Ținutului Herța împreună cu Primăria și Consiliul Local Coțușca, în parteneriat cu Cabinetul parlamentar al senatorului Corneliu Popescu și cel al deputatului Costel Șoptică, evenimentul a avut darul de le reaminti localnicilor și celor invitați la eveniment de ce to ce e românesc nu piere.  Mai mult chiar, o serie de invitați, reprezentanți ai unor instituții sau partide politice, au fost nevoiți să-și lase straiele politice la intrarea în Căminul Cultural, astfel încât în clădire au fost amfitrioni simțirea și gândirea românească.  ”Mulțumim pentru invitația la acest eveniment. Așa cum spuneați în sală, trecând peste orice culoare de partid sau alta, cred că aici suntem români adevărați, care simțim și trăim românește. Am o vorbă și îmi place să o repet: ceea ce va trebui să se întâmple, cu siguranță se va întâmpla”, a spus Gheorghe Sorescu românilor adunați la Coțușca. Spre finalul manifestării, înainte de a urca în scenă DSCN0695formațiile de artiști din Ucraina, care sunt cel mai bun mesager al spiritului unionist, primarul comunei Coțușca a făcu o precizare care a pus încă odată în valoare calitățile sale de om și cetățean al localității. ”S-a spus aici că am făcut sacrificii pentru a organiza acest eveniment, împreună cu domnul profesor Moroșanu. Să știți că nu este un sacrificiu, este o datorie. În momentul în care organizam această manifestare, niște colegi m-au întrebat de ce facem acest eveniment la Coțușca. Nu am putut să le dau un răspuns foarte clar, dar acum, după ce i-ați auzit vorbind pe frații noștrii din Ucraina, cred că toți cei prezenți aici ați primis răspunsul”, a menționat Dan Vezeteu, edilul actual și viitor al comunei Coțușca. Așa cum obișnuiește profesorul Constantin Moroșanu la evenimentele organizate de Asociația Prietenii Basarabiei, Bucovinei și Ținutului Herța, la finalul simpozionului au fost recompensați simbolic, cu diplome, o serie de români, pentru sprijinirea activiății asociației și pentru că păstrează viu spiritul unificării românilor de pretutindeni. Printre aceșia s-au numărat și președintele Consiliului Județean Botoșani, Gheorghe Sorescu, senatorul Corneliu Popescu, vicepreședintele Consiliului Județean, Cristian Achiței, primari ai unor localități din județul Botoșani dar și din Ucraina, Directorul Școlii Populare de Artă Botoșani, membrii și coordonatorii ansamblurilor artistice participante la eveniment.

Cerurile românismului s-au deschis la Coțușca

DSCN0698DSCN0699DSCN0702DSCN0690DSCN0705DSCN0716DSCN0720