Consiliul Local care a jucat la barbut vreo 10 miliarde vechi din...

Consiliul Local care a jucat la barbut vreo 10 miliarde vechi din bani publici

0 654

DSCN1297Managerul Teatrului Vasilache, Floricel Aionițoaei, le-a stricat sărbătorile consilierilor locali din Botoșani. După ce managerul i-a pus în temă la ultima ședință de CL că a formulat o plângere penală împotriva primarului Portariuc și a altor persoane cu drept de semnătură prin Primărie, acum se pare că le va câștiga atenția. În loc să ciocnească ouă roșii pe la Sovata, consilierii muppets, așa cum au fost catalogați la ultima ședință potrivit cu atitudinea lor, vor fi nevoiți acum să-și ciocnească capetele prin ședințe de …ieșire cu fețele curate. Atât cât se va putea având în vedere că apele pentru spălarea obrazului lor sunt cam …pătate. Managerul Aionițoaei a fost achitat de către magistrații din Suceava, în procesul în care actorul a fost acuzat de conflict de interese și gestiune frauduloasă. Prin Ordonanța din 22.04.2016, dată în Dosarul 460/P/2014, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a dispus clasarea cauzei privitoare la  managerul  Floricel Aionițoaei. Acum, deliberativul și executivul local vor trebui să-l reppună pe funcție, de îndată și să îi achite și peste 10 miliarde de lei vechi. Așa, ca efect al obiceiului aleșilor locali de a se juca de-a administrația, adică cu destinele botoșănenilor. După ce s-au jucat cu imaginea, bugetul și obrazul actorului Aionițoaei, acum se vor juca cu banoo publici, adică ai botoșănenilor. Practic, aleșii locali au jucat barbut pe seama cetățenilor. Au mers la cacealma și au pierdut. Acum vor plăti daunele. Din bani publici. Contractul de management între Floricel Aionițoaei și Consiliul Local al Municipiului Botoșani a fost încheiat sub nFlorin Aionitoaei teatru consilieri muppetsumărul 8755 la 31.03.2014. Nouă luni mai târziu, prin Dispoziția primarului, numărul 469/09.12.2014, contractul de management a fost suspendat ”până la finalizarea cercetărilor/după caz până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești”. În adresa pe care Aionițoaei a depus-o la Primărie, la 28.04.2016, acesta a cerut repunerea în drepturile contractuale, acordarea drepturilor salariale pentru perioada de suspendare, dar și acordarea unor daune morale de 936276,34 lei.

Consiliul Local care a jucat la barbut vreo 10 miliarde vechi din bani publici