De 8 ani un primar își donează salarul pentru copii și cultură

De 8 ani un primar își donează salarul pentru copii și cultură

0 2727

Constantin Dumitras primar CordareniDe 8 ani un primar își donează salarul pentru copii și cultură

Cu prilejul sărbătorilor de iarnă, formația Cordăreanca s-a pregătit cu toate obiceiurile din zona comunei Cordăreni, Botoșani. Cel puțin așa a declarat primarul comunei, prezent și el la fesivalul de datini din Botoșani, din acest week end. La 18 decembrie, la Căminul Cultural din sat, Cordreanca a făcut încălzirea pentru perioada care urmează. ”Am dat un spectacol foarte frumos, am dat la copii tot ce a trebuit. Pentru că Moș Crăciun a venit la ei, la ore și bineînțeles că darul e dar. Iar asăzi, 20 decembrie, suntem aici cu tot alaiul din comună. Mă mândresc cu ei și trăiesc cu ei momente frumoase. În loc să îmbătrânesc , întineresc, datorită copiilor cu care am venit aici. Sunt aici copiii din sat, dar și copiii mei și nepoții”, ne-a spus Constantin Dumitraș, primarul comunei Cordăreni. Cordareni 1Managerii ansamblului sunt Cristian și Mirela Dumitraș, fiul și, respectiv, nora primarului. Edilului i-a fost foarte greu să menționeze câteva dintre cele mai importante recunoașteri ale prestației Ansamblului Cordăreanca. ”Nu aș putea să enumăr toate premiile și trofeele primite de Cordăreanca. Dar vă invit la Primărie să le faceți câte o poză, că am câteva vitrine pline cu trofee. Am fost peste tot. De la Botoșani, Suceava, Bacău, Neamț, Pitești, până la Vâlcea și Slobozia sau Sighetul Marmației. Nu mai spun că am fost în Ucraina de câteva ori, în Republica Moldova de două – trei ori pe an, pe continentul Asia, în statul Iordania. Am fost cu 45 de oameni, cărora le-a trebuit pașapoarte. Le-am făcut din banii mei. Pentru că am vrut să meargă și ei să vadă cum este peste hotare”, a mai spus Constantin Dumitraș. Cu mâna pe inimă, primarul ne-a spus că susținerea financară a formației o asigur el, nu ca edil, ci ca ca om legat de satul său. Cordareni (2)În condițiile în care nu au antreprenori care să le susțină financiar activitățile, primarul a găsit soluția pentru cele necesae perpetuării succesului Cordărencei. Fiind pensionar, primarul își donează salarul său pentru sponsorizarea Cordărencei, sau pentru copiii satului care au nevoi, pentru deplasările formației, pentru ce au nevoie. Și face acest gest din anul 2008. ”Salarul meu de primar nici nevasta nu l-a văzut vreodată și nici nu știe ce am eu. Soția are și ea pensie și cu pensia mea ne întreținem. Iar salarul, vă spun pe sănătatea mea,  l –am cheltuit cu acești copii. Dar nu îmi pare rău. Dar dacă eu sau copiii mei nu am face aceste gesturi… nu mai există tradiție. Se pierd”, a mai mărturisit primarul Constantin Dumitraș.