De maine tinerii pot cere finantare nerambursabila pentru afaceri SRL-D

De maine tinerii pot cere finantare nerambursabila pentru afaceri SRL-D

Ministerul Economiei, prin Departamentul pentru IMM-uri, Mediul de afaceri si Turism a anuntat lansarea apelului din acest an pe “Programul pentru stimularea infiintarii si dezvoltarii microintreprinderilor de catre intreprinzatorii tineri”, finantat din fonduri nationale (SRL-D). Astfel, incepand din data de 22 aprilie 2013, ora 10.00, aplicatia on-line de inscriere a proiectelor va fi activa.

Tinerii, care au până în 35 de ani și nu au mai fost asociați sau asociați unici ai unei firme, pot solicita finanțări nerambursabile pentru înființarea și dezvoltarea unei afaceri. Programul pune la dispoziția solicitanților finanțare nerambursabilă de până  la 10000 euro, dar nu mai mult de 50% din necesarul total pentru finanțarea afacerii. Diferența se asigură din resurse proprii, sau prin credit bancar, în cadrul programului, credit garantat prin Fondul de Garantare până la 80% din valoarea creditului și maxim 80000 euro. Pentru consultanță completă, realizarea planului de afaceri și înscrierea proiectului în program, aplicația online, contactați firma M&M Moroșan Consulting SRL la 0740062402 sau la marian_morosan@yahoo.com.