De ziua Unirii, cinci edili s-au dezbrăcat de politică și au făcut...

De ziua Unirii, cinci edili s-au dezbrăcat de politică și au făcut cinste istoriei acestui neam Vezi ce nu ai mai văzut

De ziua Unirii, cinci edili s-au dezbrăcat de politică și au făcut cinste istoriei acestui neam Vezi ce nu ai mai văzut

Sărbătorirea  celor 99 de ani de la Marea Unire din 1918, a adus la parada oficialităților din Botoșani și o realitate mai puțin vizibilă multor botoșăneni. Câțiva edili locali, primari sau viceprimari de prin județ au venit îmbrăcați în costumele populare. De altfel, aceștia nu au făcut decât marcheze astfel importanța acestei zile istorice și, cum stă bine primilor gospodari ai comunelor pe care cu brio le administrează, au vrut și de această dată să dea un exemplu. În altă ordine de idei, dincolo de gestul lor care nu le face decât cinste, acești primari din comunele județului, conștient sau nu, contribuie la păstrarea și perpetuarea existenței noastre ca națiune. Cei prinși de obiectiv purtând cu mândrie portul popular sunt primarii Marcel Anton de la Curtești, Sorin Marin Gînga de la Văculești – căruia i-a stat alături distinsa sa soție, Maria Huțu de la Vârfu Câmpului și, nu în ultimul rând, viceprimarul comunei Cristești – Liviu Stănuc. Iată ce scria publicația Timpul din Republica Moldova, în urmă cu trei ani despre portul popular:  ”Portul popular reprezintă una dintre cele mai importante forme de cultură ale unui popor, pe baza lui realizându-se numeroase cercetări: geneza istorică şi etapele principale de evoluţie, formele contemporane şi aria de răspândire, originalitatea sa în raport cu portul altor popoare, contribuţia lui în procesul de geneză al unui popor”.

O informație venită pe surse, la mai puțin de o oră de la publicarea acestei știri, ne-a determinat să facem o completare, după cum constatați. Pe lângă cei patru edili enumerați de noi a mai existat unul. Încă un primar s-a dezbrăcat astăzi de toată efemeritatea lumească și s-a înveșmântat în puritatea și autenticitatea portului popular românesc. Prin urmare, laurii se cuvin și acestuia, nimeni altul decât primarul din Broscăuți. ”Scăparea” este justificată de …timp și spațiu. Prin urmare, dacă trebuie să vorbim de rușinea omisiunii acestuia, aceasta se împarte: COLUMBO pentru că nu s-a învrednicit să-l cunoască pe distinsul primar, iar edilul pentru că … faima sa nu a ajuns , încă, la Columbo.

ERATĂ LA ERATĂ: Pe principiul să dăm Cezarului ce-i al Cezarului și să nu umblăm (pe cât se poate) cu jumătăți de măsură, adăugăm o informație de ultim moment. Cei 4-5 edili au fost… 6. Cu un ajutor neprețuit din partea unei persoane de mare caracter, l-am identificat și trecut acum la catastif și numărătoare și pe tânărul și promițătorul primar interimar de la Vlădeni, George Robert Babei.

Constatarea noastră, jurnalistică, nu poate fi încheiată decât într-un singur fel. Pentru că prea multe cuvinte pot fi de prisos uneori. CINSTE LOR!

De ziua Unirii, cinci edili s-au dezbrăcat de politică și au făcut cinste istoriei acestui neam Vezi ce nu ai mai văzut