Doar trei luni pana la demisia primarului Portariuc

Doar trei luni pana la demisia primarului Portariuc

0 492

Mai sunt doar trei luni până când primarul Ovidiu Portariuc va demisiona dacă nu rezolvă problema câinilor maidanezi din Botoşani, aşa cum a promis în campania electorală. Edilul-şef a declarat că nu va fi nevoit să demisioneze pentru că până pe data de 1 iulie 2013 problema câinilor comunitari va deveni istorie.

„Până la 1 iulie, atunci când a fost prima mea zi de muncă în Primărie, se va rezolva problema câinilor comunitari aşa cum am promis, iar până atunci mai avem trei luni. Se lucrează la rezolvarea problemei. Până atunci deschidem şi padocul de 800 de locuri. Eu ţin cont de părerea botoşănenilor”, a declarat primarul Ovidiu Portariuc.

Acesta a precizat că până în iulie 2013 botoşănenii vor scăpa de haitele de câini maidanezi de pe străzile municipiului. Edilul-şef a precizat că acţiunea pornită în noiembrie, prin care câinii maidanezi erau transportaţi în Constanţa, ar fi rezolvat problea din Botoşani. „Din punctul meu de vedere, operaţiunea pornită în noiembrie ar fi dus la rezolvarea problemei până în momentul acesta dacă nu ar fi interpretat greşit cei de la ADOR. Noi nu am fost de rea intenţie, era un contract cu cei de la Constanţa şi erau transportaţi 80% din câini până acum”, a precizat Portariuc.
În campania electorală în urma căreia a câştig

at fotoliul de primar al municipiului Botoşani, Ovidiu Portariuc a declarat, nesilit de nimeni, că va demisiona din funcţia de edil-şef dacă nu va rezolva problema câinilor maidanezi din Botoşani în 12 luni de la preluarea mandatului de primar.

sursa: banulbotosanean.ro