Dosar COLUMBO Crimă acoperită patru ani de primar, polițiști, doctor, procuror

Dosar COLUMBO Crimă acoperită patru ani de primar, polițiști, doctor, procuror

Dosar COLUMBO Crimă acoperită patru ani de primar, polițiști, doctor, procuror

O bătrână, Domnica Ciobanu, în vârstă de 83 de ani, din comuna Leorda, județul Botoșani, a fost omorâtă de către unul dintre feciori. Cu barda și cu cuțitul. Bătrâna avea opt tăieturi de cuțit în zona rinichilor și o tăietură de bardă pe piciorul stâng. Crima s-a petrecut imediat după revelion, în 2013, pe 7 ianuarie. De atunci, timp de patru ani, crima a fost acoperită de către primarul comunei, polițiștii localității, doctorul din comună și chiar un procuror. Mai mult chiar, există cetățeni care susțin că în momentul constatării decesului femeia trăia încă. Dar a fost pusă în sicriu și, în aceași zi, a fost dusă în capela bisericii din comună. A fost găsită a doua zi, întoarsă în sicriu, cu o mână atârnând pe lângă sicriu. Femeile care au scăldat-o și au participat la priveghi s-au crucit. Dar au tăcut patru ani. Pe certificatul de deces, doctorița Irina Nedelcu a consemnat ”infarct miocardic acut” ca fiind cauza decesului. Grozăvia este cunoscută de către mai multe persoane din comună, dar a fost descoperită imediat după deces de către veșnicul adversar al primarului, Cristinel Turculeț. La ceva vreme după teribila întâmplare, Turculeț a sesizat instituțiile statului. Și aceasta pentru că, într-un litigiu funciar, fiul criminal l-a fugărit pe băiatul lui Turculeț amenințând că dacă îl prinde îl omoară cum a omorât-o pe mama sa. ”Cu o săptămână înainte bătrâna nu s-a mai mișcat deloc. Mă mai ajuta pe mine cu unele treburi și, de vreo săptămână nu mai venea la deal. M-am dus să văd ce face. Mai ales că este și verișoară dreaptă cu soția mea. M-am dus să îi duc o farfurie de răcituri și să văd ce face. Și baba mi-a spus, printre altele, că avea depuse o grămadă de reclamații pe la primărie și poliție împotriva feciorului, că o bătea constant, și i s-ar fi spus că o să o omoare. Și chiar a spus că a fost ucisă toată, cum vorbesc bătrânii, și că nu se mai poate mișca. Dar nu a spus exact ce pățise. După două zile, băiatul babei a venit plângând la deal că a murit bătrâna. Împreună cu nevasta mea și cu Cojocaru, ne-am dus acasă la bătrână. Într-adevăr, bătrâna era întinsă în pat cu o lumânare aprinsă la căpătâi. Dar baba nu era moartă. Când am dat pătura de pe ea, inima încă îi pulsa. În timpul acela i-am sunat pe cei de aici, de la Leorda. A venit primarul Dulgheru, a venit poliția, Macovei și cu Sorin. Până să vină ei, eu am tras pătura de pe bătrână. Pe piciorul stâng avea o tăietură de bardă, de curgea puroi de acum. Era în putrefacție. Cel puțin când au spălat-o, unghiile i-au căzut cu totul, se rupea carnea de pe ea. Ea fusese tăiată cu vreo săptămână înainte. Și la rinichi avea opt împunsături de cuțit. Între timp a venit și fratele lui Costică, celălalt fecior al babei, împreună cu Doina, au chemat-o pe maică-mea și au scăldat-o. Ăștia de la primărie și poliție s-au uitat și atât. Au spălat-o au pus-o în sicriu, dar baba nu era moartă. Le-am spus că femeia nu e moartă, dar polițistul Macovei mi-a zis că au preluat ei ancheta, or să vadă ei și nu e treaba mea. În aceași i au dus sicriul cu femeia în biserică, aici la Costești. Au chemat doctorița. Aceasta a venit la biserică. Ce s-au sfătuit, ce au vorbit, nu știu. Dar baba a rămas în biserică, iar certificatul de deces, făcut a doua zi de către doctoriță spune că ar fi murit din cauza inimii. Bătrâna a murit în biserică. Când s-au dus a doua zi dimineață, ca să o spele iar, că așa se face, au găsit-o întoarsă. Cu capul în jos, cu mâinile desfăcute și se vedea ca și cum avusese vărsături. Până au înmormântat-o poliția a tot fost la biserică. Și a rămas așa, eu nu am mai știut nimic. Dar, în 2015, eu aveam niște teren arendat chiar unde are el casa, în grădină. Dar era contract făcut de când trăia baba. Băiatu s-a dus cu vitele acolo. El, feciorul babei, a luat barda și s-a dus după băiatul meu. Și i-a spus că îl omoară cum a omorât-o pe mă-sa. Atunci eu am depus plângere la poliție. Poliția nu a avut nicio treabă. A ajuns pe la Parchet, a fost scos de sub urmărirea penală. Dar eu am cerut să se verifice dacă la momentul când a fost omorâtă femeia s-a făcut sau există vreo plângere sau dacă poliția s-a sesizat din oficiu și dacă există ceva la Leorda, la Botoșani sau la Parchet. Și nu există nicăieri, absolut. Dosarul a fost instrumentat de procurorul Anechitoaie. Eu am depus plângere pentru neînceperea urmăririi penale. La instanță, o judecătoare, Dumnezeu să-i dea sănătate, a scos plângerea de pe rolul instanței și a retrimis-o la Parchet pentru verificări și să înceapă urmărirea penală pentru omor. Și acum e la Tribunalul Botoșani”, a povestit Cristinel Turculeț.

Șeful de post din comună, Macovei, nu a putut fi contactat. Chiar dacă am încercat de mai multe ori. La fel s-a întâmplat și cu feciorul bătrânei. Am reușit, însă, să avem un dialog cu primarul comunei, Ștefan Dulgheru. ”Cine sunteți? Columbo? Foarte bine. Informați-i pe toți… cu ce trebuie. Domnica Ciobanu…??? Nu știu despre cine e vorba. Niciodată nu a fost cum vi s-a spus. Niciodată… Poate să ajungă… chiar îi rog să ajungă dezhumare… în primul rând, eu nu am nicio calitate să apar la crime. Apare poliția, criminalistica, dar în niciun caz primarul. Nu am nicio legătură, nimic. Ba mai mult, vă pot spune sub jurământ că nu am participat nici la moarte… nici nu știu când a fost…nimic, nimic. Dumneavoastră aveți voie să scrieți, că de asta am ieșit în decembrie 89, pentru libertatea cuvântului. Eu vreau chiar să fiu înregistrat, știu ce vă spun. Referitor la Ciobanu și… cum o chema, să meargă să o dezhumeze, să stabilească…orice. Dar vă recomand să vă informați cât de credibilă este persoana care vă dă informații. Și atenție, martorii intră la tăinuire, dacă au văzut și nu au spus… Treaba nu e că e problematică, e foarte delicată. Să vezi că un om este omorât și să te duci acasă să te culci, nu e ok… Dar eu chiar nu cunosc problema asta. Până astăzi stăteam și eu și mă gândeam când am îngropat morți în dulapul Primăriei. Niciodată… Dar dacă cineva, vreodată, spune că m-a văzut cu medicul de familie prin satul Costinești… vreodată, eu fac…indiferent ce mi s-ar cere”, a declarat primarul Ștefan Dulgheru pentru Columbo (publicație de investigații).

Vom reveni pe măsură ce vom obține date noi.

Dosar COLUMBO Crimă acoperită patru ani de primar, polițiști, doctor, procuror