Elefantul de câmpie a fost lansat la Zlătunoaia

Elefantul de câmpie a fost lansat la Zlătunoaia

elefantul-de-campie2Pe 30 mai a.c.,  la ora 12, Constantin Iftime a lansat două cărți de poezie la Școala din Zlătunoaia, satul său natal. Au fost  prezentate elevilor și cadrelor didactice din Zlatunoaia si din comuna Lunca volumele „Elefantul de câmpie”, apărut în februarie a.c. la Editura „ Cartea Românească”, editura Uniunii Scriitorilor din România, și „Zlătunoaia pentru toți”, carte apărută în aceste zile la Editura Gri, editura Asociației reporterilor din România.

Constantin Iftime a mai publicat un volum de poezie la Editura Tracus Arte, „Vreau altă realitate.Artă merg pe mâna ta”, carte premiată de Asociația scriitorilor din București, cu premiul pentru debut, pentru anul 2012. Tot la prestigioasa Editură Tracus Arte a publicat în 2013 volumul de eseuri „Eseul carnivor”. În 1993 a publicat cartea-intreviu „Cu Ion Cristoiu prin infernul contemporan” (Editura „Contraria”), o carte unde în care analizează cu Ion Cristoiu anii prăbușirii comunismului din România. Iar în 1994, un volum de dialoguri „Confesiuni violente” (Editura DuStyle), in care, impreuna cu romanicierul Nicolae Breban, fac o analiză a vieții literare din perioada comunismului din România.

La Zlătunoaia, a vorbit despre poezia lui Constantin Iftime poetul Victor Teișanu, directorul Bibliotecii orășenești din Darabani.

Director  al Școlii Gimnaziale nr. 1 Lunca

Profesor Elena Tanasă