Exclusiv Pericolul dezbinării românilor

Exclusiv Pericolul dezbinării românilor

Gheorghe Funar, un personaj important al revoluției de la Timișoara și un catalizator al evenimentelor ce au urmat, actualmente Președinte al PRM, atrage atenția asupra pericolului dezbinării românilor. Funar crede că dacă națiunea nu va deschide ochii rațiunii și nu vor face recurs la pumnul metaforic al lui Avram Iancu, centenarul Marii Uniri va aduce exterminarea fizică a poporului român și o Românie fărâmițată în țărișoare. Gheorghe Funar a făcut o declarație în exclusivitate pentru publicația Informatorul de Botoșani și Suceava.

”Strămoșii noștri, cei care au înfăptuit marea unire de la 1918, dacă s-ar putea întoarce printre noi și ar vedea ce au reușit urmașii lor să realizeze, cum arată România după 95 de ani de la marea unire, iar poporul român – despărțit în două țări, cred că nu ar fi deloc mulțumiți de urmașii urmașilor lor. Cei de acum și cei care vin după noi, avem obligația de a reface România mare și de a împlini visul eroului național Avram Iancu. Trebuie să facem ca România și mai ales națiunea română să fie fericită. Dar, cum se conturează lucrurile acum și ce ni se pregătește pentru 2014 și următorii cinci ani, până la centenarul de la marea unire, dacă românii nu se deșteaptă, nu ies în stradă și nu ajung românii să conducă România, în următorii ani, dușmanii de 2000 de ani ai poporului român de aici din țara Grădinii Maicii Domnului, au pus la cale dezmembrarea României actuale, împărțirea ei în mai multe țărișoare și exterminarea fizică a poporului român. Din păcate aceasta este realitatea, românii trebuie să o cunoască și, mai ales, este necesar să ne unim, să lăsăm la o parte tot ce ne dezbină și împreună, cum spunea Avram Iancu, să punem pumnul în piept furtunii. La mulți ani dumneavoastră și tuturor românilor!”. (Marian MOROȘAN)