Femeile din Bucecea trezite cu flori la prima ora

Femeile din Bucecea trezite cu flori la prima ora

Radu Alexandrescu Bucecea8 Martie 2015 la Bucecea. Intr-un oras in care pană și solitara și celibatara eoliană refuză să mai fie dezmierdată de zeul Eol. În semn de protest față de pașaportul administrativ dat localității care lăcrimează pe zi ce trece. 8 Martie 2015. Maraton prin comuna – oraș. Ora 8.30. Crâșmele pline. Bărbații sărbătoresc anticipat 40 de păhărele. Străzile pustii. În magazine, farmacii, chioșcuri și dughene și chiar la crâșmele în care bărbații descântă zarurile printre pahare, femeile muncesc. De ziua lor. Că de, cineva trebuie să asigure și pâinea familiei. Doar câte o zambilă sau trei lalele afișate în semn de ”remember” pe baruri sau tarabe amintesc tuturor că azi e ziua lor. Dar figurile îngândurate, triste, spun altceva. Ele spun că latinul avea dreptate, cu o floare nu se face primăvară. CITESTE MAI DEPARTE

8 martie 2015 la Bucecea. Primarul e dus la Gorovei. Nu să culeagă. Să se reculeagă. Doar trei tineri umblă prin colbul Bucecei la ora 9.00. La vânătoare de femei. Curat vânătoare, în condițiile în care aflăm că de ziua lor au venit cu portbagajul cu flori pentru a le însenina ziua. Credeau că în 10 minute vor termina. Ba chiar se temeau să nu se facă de râs dacă vor epuiza cele circa 300 de flori și cam tot pe atâtea felicitări. După o oră de vânătoare prin piață și zona centrală, s-au dumirit cum stă treaba și au plecat în căutarea femeilor acolo unde au fost duse de lupta pentru emancipare. La locurile lor de muncă.

8 martie 2015. Un fost candidat la parlamentare, actualmente consilier local, însoțit de doi aghiotanți, prieteni de suferință, s-a gândit că nu doar doamnele din alcovurile capitalei merită să se simtă femei, să fie apreciate și felicitate. Măcar de ziua lor. Și, astfel, femeile din Bucecea, un oraș din Botoșani, au fost distrase de la rutina lor.

8 martie 2015. Radu Sorin Alexandrescu, consilier local și singurul trubadur al primăverii de Ziua Femeii. Fără a politiza gestul sau evenimentul, fără a solicita votul electoarelor, fără a face deosebiri partinice sau de vârstă. Consilierul local Radu Alexandrescu a fost singurul politician și ales local care a oferit o floare, o felicitare și un gând bun femeilor din Bucecea. Fie că le-a întâlnit pe stradă, fie că a trebuit să le caute prin spațiile comerciale, adică la locurile lor de muncă. Nu a vrut să dea nicio declarație. S-a mulțumit să ne arunce sec, fără chef de propagandă, că ”în Bucecea există doamne și domnișoare deosebite nu doar în timpul alegerilor”. Și a continuat să își vadă de propovăduirea primăverii. De ziua femeii. Și avea dreptate. Un anume domn Frunză, trecut prin multe în orășelul – comună, ne-a șoptit că de când se știe el în orașul ăla, indiferent ce partid a fost la putere sau cine era staroste în foișorul de la Primărie, nimeni nu le-a dat flori doamnelor de ziua lor.

Cum ar spune cineva: jos pălăria musiu Alexandrescu! Sau cum am spune noi, cei care ne-am agățat hainele printre spini în perseverența de a-l urmări: nimic ieșit din comun (sau din comună), dar este un gest care dacă ar fi clonat, de toți bărbații cu pretenții politice și nu numai, femeile ar fi mai fericite. Nu trebuie să ne credeți pe cuvânt, nu spunem noi. O spun specialiștii. Astfel de gesturi sunt geeratoare de endorfină și aceasta, se știe, este vinovată de senzația fericirii.

Felicitări doamnelor din Bucecea, felicitări cetățeanului și consilierului local Radu Alexandrescu.