Fost ministru al Culturii împușcă 9000 de lei clipind la Botoșani

Fost ministru al Culturii împușcă 9000 de lei clipind la Botoșani

0 669

Ion Caramitru bani clipind Botosani premiul EminescuFost ministru al Culturii împușcă 9000 de lei clipind la Botoșani

Ion Caramitru, fost ministru al Culturii, va încasa 9000 de lei în ianuarie 2016 de la Botoșani. Pentru un discurs pe cae îl va susține în cadrul evenimentului privind decernarea Premiului Național pentru Poezie Mihai Eminescu. Potrivit devizului estimativ întocmit de Fundația Culturală ”Hyperion – Caiete Botoșănene”, pentru cea de a XXV-a ediție a evenimentului, actorul Ion Caramitru va primi 9000 de ron (brut) pentru participarea la spectacolul de gală. Suma pe care o va încasa fostul ministru este mai mare decât costul estimat pentru cazarea și masa a 40 de invitați timp de 2 zile. De altfel, în devizul aprobat de Consiliul Local Botoșani, plata participării lui Caramitru la eveniment este cu 1000 de ron mai mică decât valoarea Premiului Opus Primum care va fi conferit  la anul.

De altfel, fostul ministru al Culturii se numără printre puținii artiști cu o avere considerabilă.

 

Are cinci apartamente în București, o casă de vacantă la Moeciu și un apartament la Predeal,  precum și un teren de peste 1.000 mp tot la Moeciu. Actorul deține două mașini și o colecție de artă evaluată la peste 20.000 de euro, pe care cunoscutul actor o strânge din 1965. În conturi, Ion Caramitru a strâns în jur de 1,7 milioane de lei.

Din salariul de director al Teatrului Național București, marele actor a câștigat în 2014 fix  74.243 de lei (cam 6.200 de lei pe luna), iar din drepturi de autor, 128.925 de lei. De asemenea, Caramitru mai beneficiază de o pensie de 10.279 lei.

Ion Caramitru a participat la revoluția română din 1989, fiind printre cei care au cucerit Televiziunea Română în 22 decembrie1989. Alături de Mircea Dinescu a anunțat la televiziune căderea regimului Ceaușescu. A fost membru în Consiliul Frontului Salvării Naționale (figurând pe lista membrilor inițiali anunțați la TVR de Ion Iliescu), apoi în Consiliul Provizoriu de Uniune Națională, unde a ocupat funcția de vicepreședinte.

Membru PNȚCD, ministru al culturii (12 decembrie 1996 – 28 decembrie 2000) în guvernele Victor CiorbeaRadu VasileMugur Isărescu, Caramitru este vicepreședinte al Asociației revoluționarilor fără privilegii.