Huliganismul din Primăria Bucecea necesită schimbarea viceprimarului

Huliganismul din Primăria Bucecea necesită schimbarea viceprimarului

Viceprimarul orașului Bucecea vrea să transforme Primăria într-o tarla a incompetenței, într-un ring de răfuieli personale, unde, la nevoie, mama sa să fie arbitru. Huliganismul a pus stăpânire pe Primăria Bucecea. Într-o localitate cu pretenții de oraș, viceprimarul cu nume de înger a dovedit că este apostolul iadului și, pentru că nu i se tolerează ilegalitățile, s-a dedat la acte de huliganism, de amenințări, injurii și calomnii la adresa contabilului șef și a familiei acesteia.

Pentru aceste considerente, Radu Sorin Alexandrescu (consilier PP-DD) a cerut, în ședința Consiliului Local Bucecea din 24 octombrie, înlocuirea viceprimarului huligan. Deocamdată se așteaptă decizia celorlalți consilieri și a edilului șef care, în aceeași ședință de CL au luat act, în scris, de plângerea formulată de doamna contabil și propunerea consilierului PP-DD.

Totul a culminat în ziua de 11 octombrie, când, în biroul domnului primar Andron Țâmpău, șeful Serviciului Financiar- Contabil din Primărie, doamna Elena Anton a fost amenințată, înjurată, denigrată, atât ea cât și familia ei, de către viceprimarul Angel Ghiorghiu. Și toate acestea pentru că doamna Anton nu a putut închide ochii la minciunile viceprimarului, la metodele prin care cheltuie banii publici, fără justificare. Mai mult chiar, în cursul aceleiași zile, viceprimarul și-a trimis mama la Primărie să ceară socoteală primarului care a îndrăznit să-i dea dreptate contabilei. Mama îngerului negru din Primăria Bucecea a căutat-o și pe doamna contabilă ca să o ”învârtă de păr”.

Pentru acuratețea acestor precizări, vă transmitem în anexă ”Informarea” adresată de către doamna contabil șef din Primăria Bucecea.

”Huliganismul, politica de mahala, comportamentul de tip mafiot nu au ce căuta în Primăria Bucecea. De altfel, în orice instituție a statului nu cred că se acceptă o astfel de atitudine. Este incredibil la ce se poate deda un tânăr ajuns viceprimar și care se crede stăpân pe tarlaua CAP-ului. Ceea ce s-a întâmplat în Primăria Bucecea cred că este fără precedent în administrația publică locală, motiv pentru care am propus destituirea domnului Angel Ghiorghiu din funcția de viceprimar”, a declarat Radu Alexandrescu, consilier PP-DD la Bucecea.