Incredibil dar adevărat. Pesediștii încep să se sinucidă din cauza guvernării PSD

Incredibil dar adevărat. Pesediștii încep să se sinucidă din cauza guvernării PSD

Un consilier local din orașul Flămânzi, județul Botoșani, și-a semnat ieri demisia din PSD și din funcția de consilier orășenesc. Gestul său este explicat în demisia sa ca fiind ”în semn de protest față de OUG a guvernului PSD – Grindeanu, ce-i apără pe corupți, lovind în statul de drept, în cetățenii cinstiți ai acestei țări”. Contactat de către reporterii noștri, fostul pesedist scârbit de metehnele”șobolanilor roșii”, a fost mai explicit.

”Am crezut la un moment dat că PSD-ul ăstas-a schimbat față de apucăturile care le avea imediat după 1990. Eu am fost un fervent critic al lui Iliescu.  După ce PDL-ul s-a desființat, în baza ordonanței mult discutate a lui Ponta, am trecut independent în Consiliul Local Flămânzi, în mandatul trecut. Și m-am văzut nevoit să candidez. Mulți cetățeni mi-au spus să mă duc la PSD că mă vor din nou primar. Rezultatele au fost cele care au fost. M-am dus la PSD gândind chiar că acest PSD s-a reformat între timp.Văzând ce s-a întâmplat la niveldemisie constantin pitorac flamanzi psd național, nu am avut liniște și în câteva ceasuri mi-am anunțat deja demisia pe rețelele de socializare. Asta s-a întâmplat imediat, dimineață, după ce am ajuns și l-am întâlnit pe președintele PSD. În PSD, la nivel național dar și local, sunt anumite inerții… nu se dorește a se face pașii corecți spre o democrație autentică într-un stat de drept și, deci, spre corectitudine. Sunt blocați de niște clișee vechi. Eu i-am înmânat președintelui PSD Botoșani demisia mea, urmând ca el să facă ceea ce știe, mai departe. Implicit din funcția de consilier local am demisionat”, a declarat pentru COLUMBO (Ziar tipărit) fostul primar al orașului Flămânzi, până de curând consilier local, Constantin Pitorac.

Altfel spus, gestul fostului edil din Flămânzi reprezintă, de fapt, un pas spre normalitate. Însă trebuie să ai conștiință șicaracter pentru un astfel de sacrificiu.

Incredibil dar adevărat. Pesediștii încep să se sinucidă din cauza guvernării PSD