Într-o comună din România s-a făcut lumină după 2 decenii de noapte...

Într-o comună din România s-a făcut lumină după 2 decenii de noapte neagră

0 267

Într-o comună din România s-a făcut lumină după 2 decenii de noapte neagră

Timp de două decenii, Cristești, o comună din România, componentă a județului Botoșani, a fost acoperită de o misterioasă noapte polară. Două decenii comuna a zăcut în întuneric administrativ, economic, social și spiritual. Poate mai puțin spiritual, dar și acest domeniu a fost afectat de ielele nopții. Cu excepția unor oameni de afaceri, sau preoți și profesori plecați din comună și care au contribuit la dezvoltarea în mai mică sau mai mare măsură a județului și nu numai. Părea că, la fel ca în cele mai sumbre legende, comuna este blestemată să rămână în umbra nopții. Și vorbim de noaptea minții. Care este mai crâncenă decât orice formă de întuneric. Ielele depravate și despletite care au târât comunitatea în bezna anonimatului, din nefericire, nu au fost simple duhuri. Au fost muritori, asemenea celor pe care timp de decenii i-au ținut cu eșarfa ipocriziei pe ochi, asemenea condamnaților istoriei puși la zid. A fost nevoie ca, anul trecut, o mână de tineri și mai puțini tineri să le arate oamenilor că normalitatea este altfel decât cea din comuna lor. Și au ales schimbarea. Au mai ales de câteva ori. Dar de fiecare dată s-au aflat în zodia orbului. De data aceasta alegerea a fost inspirată. Cel puțin așa se pare până acum. Începutul toamnei 2017 se anunță a coincide cu data intrării localității în zodia dezvoltării. Momentul renașterii putea să fie consemnat cu circa 5 ani în urmă. Dar cel care a aprins lumina în comună a ales atunci greșit partidul pe listele căruia să candideze. Partidul era ok, nu e vorbă, ca toate partidele. Dar ”Nădejdea” nu a ținut cont de imensa masă electorală a PSD. I-a încolțit atunci idea referendumului dar s-a lecuit repede. A trebuit să mai treacă un mandat de apocalipsă pentru ca cel în care și-au pus acum toți speranța să facă diligențele necesare pentru a fi acceptat cap de listă în alegeri la PSD. Și a reușit. Și se pare că reușita lui este reușita comunei Cristești. Mai mult chiar, proaspătul primar de poveste al localității, Lucian Borfotină, a fost inspirat să ia lângă el un viceprimar (Liviu Stănuc) care nu este titrat precum Liiceanu dar care este cel puțin la fel de motivat și decis să dovedească oricui că se poate și altfel. Altfel decât în ultimele decenii. Evident, că pe lângă ei și plutonul de consilieri locali are importanța lui. Pentru că fără decizia și votul lor soarele ar fi rămas încă mult timp zălog în negura vremilor. Cu două zile în urmă, au fost semnate contractele pentru fix 7 mari proiecte de investiții locale. În câțiva ani, când vor realiza cu adevărat ce se întâmplă, localnicii vor înțelege că Dumnezeu face minuni și că lucrează prin oameni. Și asta chiar în comuna lor.

La 30 octombrie anul acesta a fost semnat contractul de finanțare pentru asfaltarea și modernizarea drumului comunal DC 51 din localitate. După ani de sprint prin praf, noroi sau gropi umplute doar de sudalme neaoșe, comuna va avea asfalt pe cea mai circulată arteră comunală. Valoarea investiției este de 6.995.594 de lei. Tot pentru satul Cristești a fost semnat contractul în baza căruia se va construi și moderniza grădinița, suma alocată din bugetul de stat fiind de 1.607.460 de lei. De asemenea, în satul Oneaga din comună va fi demolată apoi construită și dotată modern Școala Primară nr.2, valoarea lucrărilor fiind cifrată la 1.061.035 de lei. Tot în satul Oneaga va fi reabilitată, modernizată și dotată Școala Gimnazială nr.2. Pentru această investiție Guvernul a aprobat o alocare bugetară de 1.564.703 de lei. Reabilitată, modernizată și dotată în limita a 794.683 de lei va fi și Școala Primară nr.1 Cristeștim instituția care, de-a lungul timpului, a dat județului o serie de minți luminate. În satul Schit-Orășeni, Școala Primară nr.3 va fi reabilitată, modernizată și dotată prin alocarea bugetară de 836.508 de lei, în vreme ce Școala primară nr.4 din satul Unguroaia va avea la dispoziție tot 836.508 lei pentru reabilitare, modernizare și dotare. În perioada următoare vor fi organizate procedurile de licitații și contractare a execuției lucrărilor respective. Toate aceste investiții se vor face prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2017-2020, cu finanțare de la Guvernul României. Se poate spune că, după câțiva ani, despre comuna Cristești se va vorbi mult mai mult și în alți termeni decât până acum.

Într-o comună din România s-a făcut lumină după 2 decenii de noapte neagră