Invazia Mistretilor la Hudesti

Invazia Mistretilor la Hudesti

0 420

Nopți albe, cu surle și trâmbițe, plutoane de agricultori agitând torțe sau tălănci, o imagine ca de evul mediu. Invazia mistreților care distrug recoltele fermierilor din comuna Hudești, Botoșani, a dat de lucru administrației locale. ”După ce am scăpat de secetă, avem o problemă deosebită cu terenurile agricole, în special cele cu porumb. Recoltele sunt distruse de porcii mistreți. Sunt din zonă, locuiesc în zonă, dar atâția porci mistreți ca acum nu am căzut de când sunt eu. Oamenii sunt total nemulțumiți.



 Dacă le mai rămăsese ceva în urma secetei aveau speranța că acele recolte le vor asigura minimum pentru traiul lor zilnic și al animalelor din gospodării. Fondurile de vânătoare sunt privatizate. Din această cauză probabil că animalele sălbatice au fost ajutate cu mâncare în timpul iernii și s-au înmulțit peste măsură. Au ajuns să intre inclusiv în curțile și grădinile de pe lângă casele oamenilor. Nu avem date precise, dar cred că vin mistreți și din partea cealaltă din Ucraina. Am încercat să luăm legătura cu instituțiile, cu Direcția Agricolă, cu Garda de Mediu, cu cei care stăpânesc fondul de vânătoare și îl au în administrare, dar nu am reușit să rezolvăm nimic. Legea este dată de așa manieră că favorizează vânatul și pe cei care îl administrează. Mai puțin pe oameni cărora li se spune să își păzească singuri culturile. Mai nou au ajuns și la zeci de kilometri, în George Enescu, Mileanca, Concești unde niciodată nu au avut mistreți”, a explicat primarul comunei Hudești, Viorel Atomei. Ca și cum această problemă , pe lângă cele de toate zilele nu ar fi fost suficientă, administrația locală caută soluții pentru a veni în sprijinul cetățenilor care suferă din caza secetei. Apa se distribuie la Hudești cu rația, o zi da și două nu. Fântânile oamenilor au secat. ”Durerea cea mai mare, cred că pentru întreaga zonă, este problema apei potabile. Dacă ar fi și apă menajeră tot ar fi bună. Oamenii cară apă cu butoaiele, de la 3-5 kilometri. Soluția ar fi să avem posibilitatea să intervenim la forurile superioare de conducere a județului, pentru că UE nu mai dă bani decât pe proiecte mari. Există un master plan care cuprinde tot județul Botoșani. Pe hârtie arată foarte bine, dar dacă l-am vedea mai repede realizat. E vorba de alimentarea cu apă din Rogojești și Stânca Costești. La mine alimentarea cu apă este din drenuri și izvoare de suprafață. Deja nivelul este foarte scăzut din cauza secetei. Ne gândim ca din surse proprii să facem un puț de adâncime să dăm apă populației. Dar asta avem în vedere dacă vom primi ceva bani la rectificarea bugetară”, a mai spus primarul comunei Hudești.