Junii liberali din Botoșani au valoare și la București

Junii liberali din Botoșani au valoare și la București

0 159

Tinerii liberali și-au ales, duminică, liderul, în cadrul Congresului
Tineretului Național Liberal ce s-a desfășurat la Palatul Parlamentului,
în prezența delegaților și a invitaților din structura PNL din toată
țara. Deputatul Mara Mareș a caștigat președinția Tineretului Național
Liberal, aceasta propunând ulterior o echipă din care face parte și
botoșăneanul Radu Lebadă, fost consilier local și prim-vicepreședinte al
Organizației Județene de Tineret Botoșani.

După votul de încredere acordat în sedinta Biroului Politic Județean
TNL, delegația de la Botoșani a reușit, să pună umărul la susținerea
botoșăneanului Radu Lebadă în vederea ocupării unei funcții de membru în
cadrul Biroului Național Liberal al Tineretului Național Liberal.
Congresul Tineretului Național Liberal închide, astfel, lungul șir al
alegerilor din fiecare organizație județeană în parte, alegeri ce
încheie totodată procesul fuziunii în interiorul Partidului Național
Liberal.

Junii liberali din Botoșani au valoare și la București