Justiția băgată în scutece la Botoșani iar PRM în afara legii Vezi...

Justiția băgată în scutece la Botoșani iar PRM în afara legii Vezi cum a fost posibil

0 655

Se știe că Justiția din România este legată la ochi. Că așa ar fi ordinul de sus. La Botoșani Justiția nu e oarbă. Sau, după caz, nevoie sau anevoie privește pe sub broboadă. Și dă verdict după cum este modelul floral de pe broboadă. Marius Cristescu de la Botoșani, cunoscut ca jurist imbatabil, care cunoaște procedurile juridice mai bine decât propria ogradă, a lovit iar la Botoșani. Justiția, oarbă sau cu ochii bulbucați, a fost bătută la fundul gol cu propriile-i jucării. De fapt, Cristescu a pierdut o bătălie la Botoșani, dar nu și războiul supremației legii asupra meandrelor magistraților. De fapt, după toate aparențele,  Cristescu a pierdut o bătălie pentru că o procuroare a încurcat documentația de partid cu normativele de Drept. Astăzi, 30 octombrie, la Tribunalul Botoșani s-a jucat în reluare piesa ”Chimița Justiției”. Dar există motive să credem că jocul va fi schimbat la Curtea de Apel Suceava în ”Leapșa”. Juristul Marius Cristescu a înaintat ieri, 20 octombrie, Tribunalului Botoșani, o contestație cu privire la candidaturile pentru parlamentare ale PRM Botoșani. Acesta a descoperit că în registrul Partidelor Politice de la Tribunalul București nu există mențiuni ce privesc schimbarea conducerii PRM. Ba mai mult, Tribunalul și Curtea de Apel București, în anii 2015 și 2016 au declarat nestatutare Consiliul Național al PRM din 2015 precum și Congresul PRM din 2015valeriu-apetrei-prm-botosani. Încercarea PRM de a obține modificarea înregistrărilor la Tribunalul București a suferit un ultim eșec în august anul acesta. La momentul actual, PRM se află într-o cale de atac a deciziei din august nu îndepărtează autoritatea de lucru judecat de care se bucură sentința Curții de Apel București din aprilie 2016. Din aceste motive, Marius Cristescu a contestat că lista candidaților PRM pentru Circumscrpția 7 Botoșani este ilegală, nefiind semnată de către persoana împuternicită legal și care să fie trecută în registrul Partidelor Politice. Dacă este așa, greșeala PRM nu trebuie astupată prin sentințe părtinitoare. Acum, PRM nu are un președinte național statutar îndreptățit să semneze listele de candidați, conform Legii 208/2015, art. 52, alineatul 8. Acesta a fost motivul contestației lui Cristescu. Instanța de la Botoșani a respins cererea, la intervenția Ministerului Public. Contactat de către reporterii ziarelor Informatorulbt.ro și Columbo, Cristescu a declarat că va formula apel la Suceava și, dacă va fi necesar, va merge la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE este instanța care a doborât taxa auto). ”Din punctul meu de vedere, concluziile Ministerului Public de respingere a contestației au fost bizare de-a dreptul. Eu am contestat semnătura persoanei îndreptățite de pe candidaturi iar Ministerul Public a spus că dacă Biroul Electoral le-a primit înseamnă că sunt bune”, ne-a spus juristul Marius Cristescu. În cazul ăsta nu putem să nu ne întrebăm și noi de ce prin lege s-a mai prevăzut ca orice contestație să fie trimisă de către BEC la instanță? Pentru că, logic, judecata se face la Tribunal nu la Biroul Electoral. Cristescu a contabilizat succese inclusiv la CEDO (a se vedea cauza Agromec SA Frumușica) și alte trei succese notabile împotriva statului român.

Liderul PRM Botoșani, Valeriu Apetrei, nu a putut fi contactat. În schimb acesta și-a exprimat indignarea și surpriza de a fi chemat la bară pentru listele de candidaturi printr-o postare pe pagina sa de Facebook. Și și-a încheiat relatarea prin a susține că scandalul iscat este de râsul curcilor.

Justiția băgată în scutece la Botoșani iar PRM în afara legii Vezi cum a fost posibil