Nababul și miliardele de la Cordăreanca

Nababul și miliardele de la Cordăreanca

constantin dumitras si cristian dumitras cordareni proiect europeanSalarul meu de primar nici nevasta nu l-a văzut vreodată și nici nu știe ce am eu. Soția are și ea pensie și cu pensia mea ne întreținem. Iar salarul, vă spun pe sănătatea mea,  l –am cheltuit cu acești copii. Dar nu îmi pare rău. Dar dacă eu sau copiii mei nu am face aceste gesturi… nu mai există tradiție. Se pierd”, a mai mărturisit primarul Constantin Dumitraș pentru informatorulbt.ro la 20 decembrie 2015. La jumătate de an de la această declarație, publicația Columbo a aflat adevărul despre ce sume s-au rulat prin tradițiile și obiceiurile de la Cordăreni, de unde provin banii și unde au ajuns.

Comuna a fost beneficiara unui proiect european, numit „Traditii Folclorice in comuna Cordareni, judetul Botosani”, derulat prin POR. Prin acest proiect s-a promovat tot ce înseamnă tradiții și folclor în Cordăreni. Cea mai mare parte a finanțării s-a scurs către o familie din Suceava, prin intermediul unei televiziuni locale din Șcheia, dar și printr-o firmă care se ocupă de …agricultură.

Bani rulați prin…televizor

Proiectul s-a derulat în perioada 30.12.2011 – 29.05.2013. Potrivit Documentației depuse la MDRAP, proiectul a vizat dezvoltarea turismului intern prin promovarea și punerea în valoare a resurselor antropice și natural din zonă. Obiectivele turistice din Cordăreni, promovate în cadrul proiectului au fost evenimentele cultural artistice anuale ( ”Fii satului” și ”Datini și obiceiuri de iarnă”), elementele de artă populară (costume și măști populare) și elementele de flora (laleaua pestriță și stejarii multiseculari).  Valoarea totală a proiectului a fost cristian dumitras cordareni1de 908.767,00 lei, din care 14.643,68 lei a fost cofinanțarea beneficiarului.

Contractul semnat cu televiziunea suceveană, din 23 iulie 2012, are o valoare RON de 310 547,00 lei.  Acţionar unic al firmei SC Optic Media TV SRL Şcheia, semnatară al contractului cu Primăria Cordăreni, este Mădălin Cristian Murariu, iar administratorul firmei este Claudia Moroşanu.
Mădălin Murariu a lucrat în funcţii de conducere la mai multe posturi locale de televiziune din judeţul Suceava şi este acţionar majoritar şi la firma Media Simira SRL. Claudia Moroşanu are de asemenea experienţă în afaceri, fiind administrator şi la firma de consultanţă Luanli Com SRL Şcheia.
Optic Media TV SRL s-a înfiinţat la 23 noiembrie 2009 iar peste câteva săptămâni, la 17 decembrie 2009, a obţinut de la CNA o licenţă audiovizuală prin reţele de telecomunicaţii pentru postul Televiziunea Suceava. Anul acesta, în ședința din 10 mai 2016, CAN a decis retragerea licenței audiovizuale pentru Televiziunea  Suceava întrucât, din diverse motive a uitat să mai emită peste 90 de zile.  Optic Media TV SRL este, însă, și proprietarul televiziunii Plus TV din Suceava, cu licență primită la 17.12.2009.

mirela dumitras mester popular sezatorile iernii cordareniLUANLI Com Suceava, are sediul în Calea Unirii, nr.27, et.3, și este administrată de Claudia Moroşanu. În 2010, Claudia Moroșanu figura ca administrator al firmei Luanli Com Suceava , dar și ca Președinte al GAL Valea Sucevei.

Alți bani, aceași familie Moroșanu

Aceași Claudia Moroșanu este fiica lui Liviu Moroșanu care, prin altă firmă, a mai primit o parte din cozonacul fondurilor europene topite la Cordăreni. Dovada este că anul acesta, cei doi, apar ca reclamanți în Dosarul  2104/86/2016 din luna mai, dosar în care au dat în judecată Primăria comunei Șcheia și pe primarul Vasile Andriuc, la Tribunalul Suceava. Inițial, în februarie 2015, în dosarul 1180/86/2015 obțin Hotărârea 1090/2015 din 14.05.2015 prin care Tribunalul Suceava oblige Primăria Șcheia și pe primar să comunice reclamanților anumite informații și documente. Se pare că cei doi au dat primăria în judecată pentru o construcție ridicată în apropierea proprietății lor din  str. Aleea Morii, nr.47 , com. Șcheia. Întrucât primăria nu s-a conformat, anul acesta Tribunalul a obligat instituția la plata a 100 de lei pe zi de întârziere. Altfel spus, primăria trebuie să achite acum celor doi suceveni peste 30000 de lei ron.

Folclorul din Cordăreni se promovează …la hectar

Cristian Dumitras si Constantin Dumitras cordareni proiect european cordareancaCealaltă firmă, AGRICONSULT SRL, are sediul în Str. Alexandru Cel Bun Nr. 18 Bl. 12 Sc. C Ap. 14 și a fost somată de Primăria Suceava, în același an în care a primit contractul pe fonduri europene de la Cordăreni, adică 2012, să-și achite obligațiile fiscale. Potrivit ONRC, firma are ca obiect de activitate ”Cultivarea cerealelor”. Pe pagina unui furnizor din domeniul agricol, Liviu Moroșanu explică, de fapt, cam cu ce se ocupă ei. ”În cadrul societății noastre cultivăm o suprafață totală de 160 ha în comuna Brăiești jud Botoșani, din care în anul agricol 2012-2013 am cultivat 50 ha de porumb, 40 ha de floarea soarelui, 50 ha grâu și 10 ha soia. Anul acesta am folosit din gama de îngrășăminte a firmei TCI, îngrășămintele Nutricomplex 20 20-20 la floarea soarelui și 30-10-10 la cultura de porumb, pe care l-am achiziționat de la Chemark Rom. La circa 2 săptămâni după aplicare am observat o dezvoltare vizibilă prin creșterea viguroasă a plantelor și prin mărirea masei vegetative de culoare verde închis. Menționez faptul că porumbul a fost erbicidat cu un erbicid pe bază de terbutilazin și isoxaflutol. Într-o fază de creștere superioară, porumbul a fost afectat, dar după aplicarea Nutricomplex planta si-a revenit și s-a dezvoltat corespunzător. Recomandăm folosirea Nutricomplex oricărui fermier care dorește să obțină o producție cantitativă și calitativă, datorită rezultatelor bune pe care le-am obținut. În anul ce urmează dorim din nou să utilizăm gama de Nutricomplex pentru toate culturile noastre.”– Liviu Moroşanu, SC AGRICONSULT SRL, SUCEAVA.

În contractul semnat de Agriconsult SRL la Cordareni, valoarea în RON a fost de  130 833,00 de lei, pentru servicii de promovare tot în cadrul proiectului finanțat prin POR.

Prin firma fetei, Luanli COM SRL, primăria Cordăreni a mai dat niscaiva bani familiei Moroșanu, valoarea contractului, tot din 2012, fiind tot de aproape un milliard de lei vechi, pentru servicii de consultanță.

În rest, proiectul derulat la Cordăreni a fost ”un real succes”. Așa cum reiese și din fotografii…

Nababul și miliardele de la Cordăreanca

14.06.2012 S.C. Agriconsult S.R.L.
CUI: 17208082
79342200-5
Servicii de promovare
Servicii
Servicii de promovare in cadrul proiectului „Traditii Folclorice in comuna Cordareni, judetul Botosani”
130 833,00 LEI 29 339,36 EUR
23.07.2012 S.C. OPTIC MEDIA TV S.R.L.
CUI: 26256968
79824000-6
Servicii de tipărire şi de distribuţie
Servicii
Achizitionarea unui CONTRACT DE SERVICII pentru proiectul: „Traditii folclorice in comuna Cordareni, judetul Botosani”
310 547,00 LEI 67 734,03 EUR
08.06.2012 COMUNA CORDARENI (PRIMARIA CORDARENI)
CUI: 8613981
79411000-8
Servicii generale de consultanţă în management
Servicii
Contract de servicii consultanta privind managementul implementarii proiectului „Modernizare drumuri comunale, Infiintarea sistemului de alimentare cu apa si a sistemului de canalizare cu statie de epurare, Reabilitare camin cultural, Gradinita cu trei gr
98 877,90 LEI 22 157,51 EUR