Noaptea infernului de la Lunca

Noaptea infernului de la Lunca

lunca-1941-placa-comemorativaLa 74 de ani de la odiosul masacru din Lunca Prutului, după 74 de ani de trisită comemorare a infernului din 1941, avem privilegiul de a oferi botoșănenilor și tuturor românilor, cititori ai „Informatorului pentru toți românii „, o filă de istorie adevărată a românilor de peste Prut, printr-o corespondență specială de la Petru GRIOR, directorul Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi. Petru Grior ne-a oferit o pagină de istorie atipică, dacă putem spune așa, o evocare într-o manieră … de best seller.

Dorind să scape de odiosul regim stalinist, în noaptea de 27 spre 28 ianuarie 1941, peste 150 de locuitori din regiunea Cernăuţi, conduşi de către profesorul şcolar Vasile MORĂREAN, au hotărât să treacă clandestin în România. Lângă localitatea Lunca din raionul Herţa, oamenii au fost întâmpinaţi de gloanţele grănicerilor sovietici. Zăpada puhavă şi moale a fost stropită cu sângele celor mai buni fii şi fiice ale Bucovinei. Drept mărturie serveşte documentul descoperit în fondurile Arhivei Direcţiei Ministerului Afacerilor Interne al Ucrainei în regiunea Cernăuţi, care ne comunică faptul că în ziua de 29 ianuarie 1941, comisia alcătuită din locotenentul  Lubinenko, comandantul pichetului de grăniceri nr. 25, felcerul militar Subotin şi locotenentul inferior Stronenko, au întocmit un act despre moartea unor persoane, care au „încercat să violeze frontiera de stat”. Au fost împuşcaţi martirii: MOSARIUC Andrei al lui Ion, în vârstă de 41 ani, BURLĂ Ion – 35 ani, TEUREAN Osa… al lui Ion – 32 ani, VORONCA Gheorghe al lui Simion – 21 ani, FLOREA Eugenia – 28 ani, MOSARIUC Andrei – 25 ani, IAREMEI Vasile – 17 ani, ANTONOVICI Veronica – 17 ani, FLOREA Nistor – 32 ani, RODICI Ion – 45 ani, FLOREA Toader – 49 ani. Ei au închis ochii pentru totdeauna în dimineaţa zilei de 28 ianuarie 1941. Conform informaţiilor păstrate în documentele Arhivei de Stat a regiunii Cernăuţi, tot la Lunca au murit: ANTONOVICI Dumitru – 32 ani, DOROŞ Toader – 26 ani, CUTE Toader – 46 ani.

În mâinile călăilor comunişti nimeresc patruzeci şi şase de persoane, dintre care patruzeci şi trei de bărbaţi şi trei femei. Douăzeci de oameni erau născuţi în localitatea Mahala, azi raionul Noua Suliţă, paisprezece – în localitatea Ostriţa, actualul raion Herţa, şapte – în oraşul Cernăuţi, câte doi – în localităţile Voloca şi Ceahor, astăzi raionul Hliboca, şi un martir a venit pe lume în localitatea Plaiul Cosminului (Molodia), acelaşi raion. În numărul celor arestaţi intrau patruzeci şi patru de români şi doi ucraineni. Patruzeci şi unu de oameni aveau studii primare, unul, Vasile Morărean, poseda studii medii, iar patru martiri nu ştiau carte. Lista arestaţilor era compusă din treizeci şi patru de ţărani, unsprezece muncitori şi un profesor şcolar. Încep interogările. Timp de două luni întemniţaţii sunt supuşi diverselor metode de tortură. În zilele de 28-31 martie 1941, Tribunalul Militar al Armatei a 12-a a Districtului Militar Special Kiev în şedinţa de judecată, ţinută în localul închisorii cernăuţene, declară sentinţa în privinţa participanţilor la evenimentul sângeros din luna ianuarie.  Sunt condamnaţi la moarte: BOICIUC Ion al lui Mihai, născut în 1910, în localitatea Mahala, român; BUJENIŢA  Florea al lui Simion, născut în 1907, în localitatea Mahala, român; CUDLA  Ion al lui Andrei, născut în 1907, în localitatea Mahala, român; GURELIUC Ştefan al lui Gavrilă, născut în 1915, în localitatea Ostriţa, român; GUZMA Petru al lui Nicolae, născut în 1922, în oraşul Cernăuţi, ucrainean; MEDVIDI Gheorghe al lui Ion, născut în 1910, în localitatea Ostriţa, român; MORARU Vasile al lui Ion, născut în 1918, în localitatea Ceahor, român; MORĂREAN Vasile al lui Gheorghe, născut în 1913, în localitatea Ostriţa, român; TODEREAN  Ion al lui Constantin, născut în 1908, în localitatea Ostriţa, român; VORONCA  Ilie al lui Ion, născut în 1911, în oraşul Cernăuţi, român.

Alţii au primit câte zece ani de puşcărie. Ei vor fi închişi în lagărele staliniste, unde îi aşteptau „cerberii cu semne pe frunte şi cu moartea la brâu”. Martirii sunt clasificaţi de către autorităţile bolşevice ca „trădători ai patriei socialiste” şi „membri ai organizaţiilor contrarevoluţionare”. Decizia dată este primită datorită faptului că la 8 martie 1941, Prezidiul Sovietului Suprem al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste a adoptat Decretul, conform căruia toţi locuitorii care s-au aflat până la 28 iunie 1940 pe teritoriul actualei regiuni Cernăuţi, au fost declaraţi cetăţeni sovietici. În lagărele comuniste au murit: CHIFICEAC Nicolae al lui Dumitru, născut în 1900, în localitatea Mahala, român; CRĂIUŢ Gheorghe al lui Zaharie, născut în 1898, în localitatea Mahala, român; DOROŞ Iacob al lui Vasile, născut în 1906, în localitatea Mahala, român; GORDA Vasile al lui Toader, născut în 1920, în localitatea Voloca, român; GORENCIUC Ilie al lui Gheorghe, născut în 1910, în localitatea Ostriţa, român; GORENCIUC Nistor al lui Gheorghe, născut în 1919, în localitatea Ostriţa, român; IONEŢ Zaharie al lui Simion, născut în 1913, în localitatea Ostriţa, român; MAMOLEA Dumitru al lui Condrat, născut în 1900, în localitatea Mahala, român; MAMOLEA Ion al lui Vasile, născut în 1910, în localitatea Mahala, român; PAVLOVICI Nicolae al lui Florea, născut în 1914, în oraşul Cernăuţi, ucrainean; POLIŞCIUC Nicolae al lui Nichita, născut în 1900, în localitatea Mahala, român; RAŢĂ Iacob al lui Simion, născut în 1898, în localitatea Ostriţa, român; SANDULEAC Ion al lui Ilie, născut în 1903, în localitatea Mahala, român; SARAFINCEAN Ştefan al lui Gheorghe, născut în 1924, în localitatea Plaiul Cosminului (Molodia), român; TCACIUC Ilie al lui Toader, născut în 1924, în oraşul Cernăuţi, român; ZAHARCIUC Dumitru al lui Procopie, născut în 1923, în localitatea Voloca, român.

Ecoul măcelului de la Lunca din ianuarie 1941 s-a răspândit repede în ţinut. Cei rămaşi acasă au aflat despre marea tragedie de la ţăranii din localităţile herţene, mobilizaţi pentru a săpa gropi, în care au fost aruncaţi morţii. Ce proporţii trebuia să atingă teroarea dezlănţuită de regimul totalitar comunist ca după zece zile, în toiul nopţii de 7 spre 8 februarie, către frontiera sovieto-română să se îndrepte al doilea grup  de oameni, îndrumaţi de Vasile MOLDOVAN, secretarul Consiliului Sătesc Mahala, numărând peste 400 de persoane?.. Înseamnă că locuitorii meleagurilor voievodale au băut paharul suferinţelor până la fund şi povara era atât de grea, încât răbdarea devenea insuportabilă. Persecuţiile nu mai aveau sfârşit. Dorul de libertate era atât de mare, încât nu-l putea opri nici moartea. Fulgii cădeau ca nişte stele, luminând calea pământenilor, mânaţi de realitatea crudă a evenimentelor petrecute în ţinutul mioritic în primul an de dictatură bolşevică.

„Ţăcănit de mitraliere, explozii de grenade, lătrat de câini, gemetele celor răniţi şi… petele de sânge care se transformau în bălţi pe zăpada dintre gardurile de sârmă ghimpată ce aduseseră înstrăinarea  şi tragedia”. Noaptea s-a transformat într-un infern. Au murit sute de destine. A fost distrusă conştiinţa generaţiilor viitoare.

Cei căzuţi sunt aruncaţi în patru gropi comune, rămânând să-şi doarmă somnul veşnic în Lunca Prutului, unde se nasc legendele şi cântă doinele, unde plâng izvoarele şi se întâlnesc anotimpurile, unde se adună dorurile şi se eternizează clipele. Aici visează părinţii şi freamătă glia strămoşească. În anul 1942, când în ţinutul mioritic activau organele administrative româneşti, au fost întreprinse acţiuni de deshumare a martirilor. Sunt scoase rămăşiţele pământeşti ale osândiţilor numai dintr-o groapă comună, fiindcă celelalte trei erau înnămolite. Osemintele celor deshumaţi vor fi aduse în satul Mahala din actualul raion Noua Suliţă şi înmormântaţi creştineşte în localităţile unde s-au născut şi de unde au trecut în nemurire.

În ziua de 8 februarie 1941, vor fi arestate patruzeci şi trei de persoane de origine română. În mâinile grănicerilor sovietici nimeresc patruzeci şi doi de bărbaţi şi o femeie. În numărul întemniţaţilor au intrat patruzeci şi doi de ţărani şi un muncitor. Treizeci şi cinci de oameni aveau studii primare, doi – studii medii, patru – studii medii incomplete, iar doi martiri nu ştiau carte. În cazematele bolşevice au fost închişi patruzeci şi doi de români, născuţi în localitatea Mahala, şi un martir, Gheorghe GĂINĂ, care a văzut lumina zilei în oraşul Cernăuţi.

Pe data de 14 aprilie 1941, Tribunalul Militar al Armatei a 12-a a Districtului Militar Special Kiev declară sentinţa în privinţa participanţilor la evenimentul sângeros din luna februarie. Sunt condamnaţi la moarte măhălenii: BALAN Dumitru al lui Nicolae, născut în 1912; BUJENIŢA Ion al lui Toader, născut în 1912; COSTAN Dumitru al lui Ion, născut în 1907; DOROŞ Vasile al lui Ion, născut în 1897; IREMIE Vasile al lui Mihai, născut în 1923; MAGDALIN Martin al lui Constantin, născut în 1914; MAIORSCHI Mihai al lui Onufrie, născut în 1900; MOLDOVAN Vasile al lui Ion, născut în 1913; NANDRIŞ Dumitru al lui Ilie, născut în 1920; PETRIUC Toader al lui Ion, născut în 1899; PURICI Nicolae al lui Constantin, născut în 1897. Tot la moarte a fost condamnat şi cernăuţeanul GĂINĂ Gheorghe al lui Ion, născut în 1920. E posibil că osemintele lor se află în Cimitirul Vechi din oraşul Cernăuţi, unde îşi dorm somnul veşnic cei 400 de martiri ai neamului, executaţi  de către organele sovietice de represalii în iunie 1941.

Alţii vor primi câte zece ani de detenţie, fiind întemniţaţi în lagărele staliniste de MUNCĂcorecţională din fosta Uniune Sovietică, unde au murit: BUJENIŢA Vasile al lui Simion, născut în 1920; BURCOVSCHI Constantin al lui Ion, născut în 1919; CERNĂUŢEANU Vasile al lui Ion, născut în 1924; COVA Nicolae al lui Condrat, născut în 1909; DASCALIUC Ştefan al lui Florea, născut în 1901; GRIGORCIUC Victor al lui Ştefan, născut în 1921; LENCOSTE Gheorghe al lui Alexandru, născut în 1920; MAGDALIN Ilie al lui Constantin, născut în 1904; MOSORIUC Constantin al lui Ion, născut în 1920; VASILINIUC Ion al lui Ilie, născut în 1922; ZAPOTIŢCHI Ion al lui Dumitru, născut în 1920.

Masacrele sângeroase de la Lunca din lunile ianuarie – februarie 1941 au intrat în istoria actualei regiuni Cernăuţi ca unele din crimele odioase din prelungul şir de fărădelegi săvârşite de puterea sovietică împotriva băştinaşilor.

Petru GRIOR,

directorul Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi