Patronii care au platit favoruri politice in 2014

Patronii care au platit favoruri politice in 2014

0 976

victor-mihalachiPatronii care au donat bani către PSD în 2014 au fost pârâți în Monitorul Oficial. În campania electorală de anul trecut, pe lista cotizanților partidelor politice figurează patru societăți din Botoșani. Printre cei care și-au antamat diverse favoruri politice de la PSD se află societatea Conrec patronată de Mihai Vrăjitoru, cumătrul fostului primar Cătălin Flutur. Vrăjitoru a donat PSD Botoșani suma de 32.500 lei. Întrucât a fost un an greu pentru afcerile din construcții, donația lui Vrăjitoru a ajuns la pesediști în șase tranșe. Dar cel mai mare bir pentru liniștea afacerilor sale l-a plătit Victor Construct,patronată de cunoscutul om de afaceri Victor Mihalachi. Acesta a vărsat în vistieria PSD fix 60.000 lei, în trei tranșe. Pe locul trei în topul miluitorilor politici se află și Iulian Căzăcuț care a sprijinit politica liberală cu 30.000 lei, donați prin firma Doly Com. Monitorul Oficial mai menționează și firma Transporturi Auto care a blagoslovit PSD cu 16.250 lei.