Ponta acuzat in Germania de uciderea procurorului Panait

Ponta acuzat in Germania de uciderea procurorului Panait

Ziarul german „Frankfurter Allgemeine Zeitung” a publicat la 26 iulie un articol în care informează despre versiunea conform căreia prim-ministrul României, Victor Ponta, ar avea legătură cu moartea fostului său coleg de serviciu, procurorul Cristian Panait. Procurorul Cristian Panait a decedat în 2002, la vârsta de 29 de ani, după ce a căzut de la fereastra apartamentului din Bucureşti în care locuia. Ziarul german relevă că în acea perioadă procurorul Cristian Panait investiga un scandal de corupţie în care erau implicaţi oameni din anturajul liderului de atunci al PSD, Adrian Năstase.

Căderea fatală de la etaj, în seara zilei de 10 aprilie 2002, s-a întâmplat la scurt timp după ce Cristian Panait a fost vizitat la domiciliu de colegul său Victor Ponta, cu care ar fi avut un conflict din cauza viziunilor opuse în privinţa dosarului. La autopsie au fost găsite urme de droguri în corpul lui Cristian Panait. Iniţial, a fost deschis un dosar conform căruia procurorul Victor Ponta era suspectat de asasinarea procurorului Cristian Panait. La scurt timp, însă, a fost avansată versiunea oficială conform căreia procurorul s-ar fi sinucis, scrie ziarul german.

Procurorul care investiga decesul lui Cristian Panait a fost lovit mortal de o maşină.

Autorul articolului din „Frankfurter Allgemeine Zeitung”, Von Karl-Peter Schwarz, a stat de vorbă, la Bucureşti, cu Ela Simona Fica, o jurnalistă care l-a cunoscut personal pe procurorul Cristian Panait şi care a investigat acest caz. Publicaţia germană o citează cu prudenţă pe jurnalistă, nepreluând acuzaţiile directe şi grave aduse de ea lui Victor Ponta. Concluzia jurnalistei române (cu grad militar) este că Victor Ponta a fost interesat de înlăturarea procurorului Cristian Panait şi că ulterior a fost răsplătit de PSD, cariera sa avansând.

„Victor Ponta este asasinul procurorului Cristian Panait!”, este titlul unui articol publicat la 17 martie 2011 de Simona Ela Fica pe Exploziv-news.ro. Jurnalista îl acuză pe Victor Ponta că „l-a împins pe fereastră” pe Cristian Panait.

Simona Ela Fica

“Azi, 17 martie 2011, eu anunţ decesul procurorului Cristian Panait ca fiind un act criminal. Şi-l arăt cu degetul pe asasin: fostul procuror Victor Ponta! Îl arăt cu degetul mâinii stângi, pentru că în mâna dreaptă ţin dosarul nr. 177/P/2002, al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Obiectul acestuia este „Moartea violentă a procurorului Cristian Panait. Inculpat: Ponta Viorel Victor”.
Dosarul a fost ţinut timp de nouă ani “la secret”.
L-am obţinut. Foarte greu. Recunosc, public, că l-am obţinut şantajând doi procurori obedienţi lui Adrian Năstase, se ştiu ei care. Am promis că nu le voi dezvălui infracţiunile şi mă voi ţine de promisiune. În fond, câteva evaziuni fiscale şi o spălare de bani, nu-s mai grave decât o crimă. Iar numele lor nu-s mai sonore ca al lui Ponta”, scrie Simona Ela Fica.

Iată declaraţia mătuşii lui Cristian Panait, anexată la dosar, potrivit jurnalistei: “Cristi m-a anunţat, când s-a întors de la serviciu, în jurul orei 17, că va avea o vizită şi să nu mă sperii dacă aud scandal.
A zis: Ori eu, ori ei! A specificat că vrea să lămurească nişte probleme de viaţă şi de moarte cu un coleg şi a spus numele Ponta.
Mi-a cerut să le pregătesc o cafea şi, dacă se poate ar fi mai bine să nu asist la discuţii.
În jurul orei 17:30 a venit musafirul aşteptat, iar eu, conform înţelegerii cu Cristi, am plecat în vizită la o vecină.
Ultima persoană care a venit la Cristi a fost acest Ponta”.

Femeia mai declara: “Am fost alertată de ceilalţi vecini că nepotul meu a căzut de la etaj. Ultimele cuvinte pe care le-am auzit de la el au fost: câinele ăsta de Ponta m-a omorât! Apoi a mai spus ceva, dar nu am mai putut auzi, a intrat în comă”.

exploziv-news.ro

Simona Ela Fica scrie că “procurorul care a dat rezoluţia de începere a urmăririi penale împotriva lui Ponta a fost, în doi timpi şi trei mişcări, pensionat forţat, de către ministresa Rodica Stănoiu. Un alt procuror a luat “cazul” şi, la ordinele lui Botoş – procurorul de casă al lui Năstase şi Hrebenciuc, a falsificat toate probele astfel încât moartea procurorului Panait să pară o sinucidere”.

exploziv-news.ro