Prefectul Botosaniului va fi somat sa-si faca treaba

Prefectul Botosaniului va fi somat sa-si faca treaba

0 772

fotoPrefectul Botosaniului va fi somat sa-si faca treaba. Un consilier local va înainta prefectului județului Botoșani o adresă prin care îi va cere să își găsească o fereastră în doctele sale activități și să ceară tuturor aleșilor neamului din județ să respecte legea de căpătâi a administrației publice locale. Demersul aparține consilierului local Radu Alexandrescu din Bucecea, după ce a constatat că este singurul connsilier local dispus să-și publice anual raportul de activitate, așa cum cere legea în vigoare. Redăm comunicatul acestuia, așa cum a fost transmis redacției. Rămâne de văzut dacă prefectul de Botoșani, Costică Macaleți se va autosesiza și își va face treaba de reprezentant al guvernului în teritoriu, sau, pe principiul solidarității de castă (roșie, bineînțeles) va tace chitic, pretextând diverse alte îndeletniciri care nesoluționate îi pot crea insomnii.

Disprețul față de cetățenii de rând capătă cote alarmante la nivel instituțional. Deși suntem în al treilea an de mandat, am constatat cu stupoare că aleșii locali ignoră cu bună știință legile României, sfidează populația care i-a trimis în instituțiile administrației publice și îi privează pe cetățenii de rând, votanții,  de singurul barometru al activității aleșilor locali.

În orașul Bucecea, aleșii locali nu și-au publicat nici până acum rapoartele de activitate anuale. Deși Legea 215/2001, cu toate actualizările și modificările ulterioare, la art. 51, al. 4, spune clar că toți consilierii locali sunt obligați să prezinte anual un raport public de activitate, am constatat că la Bucecea colegii consilieri fie nu cunosc legea administrației publice locale, fie o ignoră pur și simplu. De altfel, am constatat că situația s-a generalizat și la nivelul celorlalte administrații publice locale, comunale sau orășenești. Situația este aproape incredibilă, în condițiile în care, de secole, principiile de Drept (constituțional și administrativ), românesc sau european (că tot e la modă), consfințite prin legi organice sunt intrinsec obligatorii. Adică, orice lege devine imperativă odată promulgată. Se pare, însă, că în România tocmai cei aleși să respecte legile țării și să vegheze la respectarea lor sunt principalii asasini ai ordinii de drept, sunt primii care încalcă sau sfidează legile și pe cetățenii de rând. Dacă nici cele mai elementare reglementări legale nu sunt respectate de către consilierii locali, nu trebuie să ne mai mire că toate consiliile locale au devenit cluburi private în care se promovează doar interesele unor șmecheri specializați în manipularea comunităților locale.

Întrucât, spre exemplu, la Bucecea doar eu am depus raportul de activitate  anul acesta, consider că este dreptul cetățenilor cu drept de vot să cunoască și să li se aducă la cunoștință activitatea sau inactivitatea celor pe care i-au ales. Anul trecut situația a fost similară. Adică, în afară de mine și încă un consilier local, ceilalți colegi au ”uitat” să mai depună rapoartele de activitate obligatorii. Pentru anul 2012, primul an de mandat, rapoartele de activitate au fost depuse doar de către reprezentanții PP-DD și cei ai fostului PDL.

Având în vedere că situația prezentată mai sus tinde să devină un fenomen, în perioada următoare voi înainta Instituției Prefectului Botoșani o adresă prin care voi solicita public și oficial să ceară intrarea în legalitate a tuturor aleșilor locali, cu atât mai mult cu cât prefectul este reprezentantul Guvernului în teritoriu.

Review overview
Prefect pus la treaba