Prima minune a împăratului Țurcanu de la Botoșani

Prima minune a împăratului Țurcanu de la Botoșani

Minune în politică! Prima minune a ”împăratului” de Botoșani, Florin Țurcanu (președinte al Consiliului Județean Botoșani)  s-a împlinit zilele acestea. După ce Informatorul de Botoșani și Suceava a redat cazul tânărului Marius Moisa care a pichetat sediul Primăriei Botoșani timp de cinci ani pentru un loc de muncă, ”împăratul” Țurcanu nu a mai putut privi indiferent de pe balconul instituției perseverența botoșăneanului. A făcut toate diligențele necesare pentru ca Marius Moisa să fie angajat la Nova Apa Serv Botoșani, ca muncitor la intervenții. Nu am fi știu despre acest gest dacă botoșăneanul nu ne-ar fi informat, uimit, că Florin Țurcanu chiar vrea să îl ajute. Lăsăm pe altă dată noianul de mulțumiri pe care Marius le-a avut la adresa ”împăratului”. Nu de alta, dar încă nu am fost plătiți să-i ridicăm osanale. Și, pentru a nu fi acuzați că facem publicitate mascată sau gratuită șefului CJ Botoșani, ne vedem nevoiți să arătăm că publicația noastră are un contract semnat cu CJ Botoșani pentru prestări servicii publicitate dar, de prin luna iunie, reprezentanții instituției au uitat să mai și achite obligațiile financiare din contract. Nu e niciun bai, că nu trăiește ziarul din banii CJ-ului, dar am făcut mențiunea pentru ca cititorii să înțeleagă că aveam toate motivele să nu scriem nimic pozitiv despre Țurcanu. Și totuși o facem! Pentru că așa e corect, să relatăm și aspectele pozitive despre oameni sau instituții care, poate, nu sunt tocmai corecte.

Vezi și:

De cinci ani pichetează Primăria: nu vreau milă, vreau să muncesc

http://www.informatorulbt.ro/de-cinci-ani-picheteaza-primaria-nu-vreau-mila-vreau-sa-muncesc/