Primul primar din județ recomandat ca…brand local

Primul primar din județ recomandat ca…brand local

0 700

Ioan Butnaru primar hiliseu horiaVineri, 9 iulie 2016, primarul comunei Hilișeu Horia, Ioan Butnaru, a participat la Conferința Națională a Mediatorilor Sanitari. În cadrul Conferinței, comuna Hilișeu-Horia a fost dată ca exemplu de bună practică pentru implementarea proiectului ”RO19 Întărirea sistemului de sănătate”, finanțat prin Granturi Norvegiene. Proiectul a fost realizat de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). Astăzi, echipa de proiect a INSP i-a transmis primarului Butnaru mulțumirile INSP afirmând că ”nu doar comuna este un exemplu de bună practică, dar și dvs., personal, sunteți un model care ar trebui promovat”.

În exclusivitate pentru ziarul tipărit COLUMBO și pentru publicația online www.informatorulbt.ro, Adriana Galan, reprezentant al INSP , a explicat cum a decurs colaborarea cu Primăria Hilișeu Horia. ”Aportul comunei Hilișeu-Horia a fost acela că a pus la dispoziția proiectului un spațiu (o cameră) în care să-și desfășoare activitatea echipa comunitară, a pus la dispoziție conexiunea la internet și a fost prima comună din jud. Botoșani care a fost de acord să introducă  posturile de asistent medical comunitar și mediatoare sanitară în organigrama primăriei, pentru a prelua echipa, după terminarea finanțării, și salarizării celor 2 posturi din proiect. A spijinit echipa comunitară pe tot parcursul derulării proiectului, în sensul că le-a ajutat pe fete să treacă peste barierele culturale în campaniile de educație pentru sănătate. În plus, a participat la ședințele de la București ori de câte ori a fost invitat, având întotdeauna un cuvânt de spus. Ne-a promis și sprijinul în „negocierea” cu alte primării din județ mai reticente la implementarea unor astfel de proiecte. Vă dorim succes și dvs. și mulțumim pentru cuvintele apreciative. Astfel de inițiative sper să mai fie și în viitor și avem nevoie de astfel de oameni care să ne susțină și să nu ne pună bețe în roate…”, a declarat Adriana Galan (INSP).

În ediția tipărită a ziarului COLUMBO, vom reveni cu un material mai amplu ce va conține dezvăluiri despre activitatea primarului din Hilișeu Horia.Ioan Butnaru primar hiliseu horia 1

România beneficiază de asistență financiară prin Granturile Norvegiene 2009-2014, având ca obiectiv să contribuie la reducerea disparităților economice și sociale din Spațiul Economic European și la consolidarea relațiilor de cooperare între statul donator (Norvegia) și statele beneficiare prin sectorul prioritar RO19 “Inițiative în sănătatea publică”.

Operatorul de program pentru acest sector a fost desemnat Ministerul Sănătății, care are ca obiectiv “îmbunătățirea sănătății publice și reducerea inegalităților în domeniul sanitar”.

Proiectul a fost implementat în 45 de comunități, marea majoritate de etnie romă, din 3 regiuni ale României, în județe precum Botoșani, Neamț, Giurgiu, Călărași, Gorj și Dolj, 45 de echipe funcționale de asistenți comunitari activând în zonele precizate anterior. Comunitățile nu au avut acces la serviciile de sănătate de bază, beneficiind de sprijinul oferit de o echipă comunitară formată dintr-un mediator sanitar și un asistent medical comunitar pentru a asigura serviciile sanitare necesare.

S-a urmărit îmbunătățirea stării de sănătate a populației rome din aceste comunități, punându-se accentul, mai ales, pe îmbunătățirea sănătății mamei și a copilului. O echipă specializată care să determine comunitățile să conșientizeze că bolile cronice pot fi prevenite a depus eforturi consistente în acest sens.

Proiectul s-a desfășurat pe o durată de 23 de luni, începând cu luna mai, 2014, având un buget de 1,052,910 de euro.

Primul primar din județ recomandat ca…brand local