Privighetoarea de la Cernăuţi

Privighetoarea de la Cernăuţi

lucia-olaru-nenatiDe curând s-a anunţat că la Festivalului Naţional de Muzică „Mărţişor Dorohoian”, ediţia XXXI-a, pe care l-am urmărit – din păcate – doar de departe, laureatul a fost Alexandru Tarâţeanu din Cernăuţi, pe care unii l-au numit „un ucrainean de origine română” alţii l-au pronunţat Tarâteanu, dovedindu-se faptul că nu se ştie cine este acest tânăr şi „ce hram poartă”, ceea ce mi s-a părut un fapt de mare mirare şi m-am hotărât să spulber puţin ceaţa din dreptul său.

DSC_8038 Pe acest băiat din Cernăuţi l-am văzut crescând, în repetatele rânduri când ne întâlneam cu tatăl lui, poetul Vasile Tărâţeanu, în numeroasele noastre activităţi comune, pe de o parte, din zona literară, pe de altă parte, din cea civic şi cultural bucovineană la care  paticip de decenii în calitate de preşedintă a filialei Societăţii pentru Cultura şi Literatura Româna în Bucovina. Mic de statură, ager şi iute din fire, curajos şi activ pe plan civic şi cultural, poetul este de decenii un luptător neobosit pentru drepturile românilor în Bucovina ocupată, pentru păstrarea identităţii naţionale şi propăşirea spirituală în acel areal în care aceste deziderate nu sunt tocmai lesne de atins. Mijloacele sale de luptă pentru îndeplinirea acestora au fost multe şi nu totdeauna uşoare. Jurnalistul de conştiinţă care este Vasile Tărâţeanu, editorul unor publicaţii româneşti de acest fel, Arcaşul, Plai românesc, străbătea lungi drumuri cu trenul către ţările nordului ex-sovietic ca să le tipărească acolo, lucrând adesea la redactarea spalturilor în tren, unde îşi găsea şi culcuşul somnului iepuresc de campanie. Articole curajoase, poeme incendiare, cărţi tulburătoare, discursuri electrizante, ca şi participarea aproape nelipsită la manifestările literare din ţară, constituie toate şi altele încă, elemente ale personalităţii sale luptătoare pentru ideal. Ideal pentru care a avut de suferit cea mai grea pierdere pe care o poate trăi un om, aceea a primului său fiu său, student la Suceava, decedat în împrejurări suspecte dar pe care şoaptele lumii le asociază cu neînfricata luptă naţională a incomodului său părinte. Cât de mare a fost suferinţa sa şi a soţiei sale, Elena, şi ea implicată în zona culturală ca directoare a Muzeului Eminescu, aflat în organizare, nu se poate cuprinde în cuvinte. Doar că divinitatea s-a îndurat de ei şi a vrut să-i mângâie dăruindu-le peste ani încă un fiu, pe Alexandru, cel care, de mic copil, cânta natural ca o privighetoare, cu orice prilej, fireşte şi în multele noastre împrejurări culturale şi artistice în care îl auzeam şi-l reintâlneam, tot mai înăltuţ şi mai mlădios în glas. Azi Alexandru este student la conservator în România şi este tot mai des prezent pe scene, la festivaluri şi pe ecrane, tot mai aplaudat de publicul din multe zări, iar succesul său îl emoţionează şi-l tulbură nespus pe bravul său părinte – azi membru de onoare al Academiei Române – care îl ascultă cu emoţie înlăcrimată, mulţumind Domnului că i-a trimis o asemenea compensaţie destinală. Doar că în iureşul războinic de dincolo de graniţă, primele semne ale schimbării situaţiei românilor din Bucovina nu sunt îmbucurătoare, ci se zvoneşte că libertăţile şi drepturile limbii române, obţinute cu greu şi prin eforturile militanţilor precum Vasile Tărâţeanu, s-ar anula sau, cel puţin, cam în direcţia aceasta ar „bate vântul” noului climat social-politic. Dar poate că împrejurările geopolitice vor fi mai favorabile decât până acum şi nu vor îngădui încă o strâmbătate făcută mult încercatului neam românesc.

Şi dacă e să dau credit şi unor semne magice – aşa cum, pasămite, le este permis poeţilor! – mi-ar place să cred că Alexandru, această „privighetoare de la Cernăuţi”, trimis ca dar şi consolare viteazului său părinte şi care – iată! – a reuşit din nou să cucerească şi acum inima publicului, ar putea fi şi un purtător de mesaj vestitor al unor vremi viitoare mai armonioase şi mai optimiste.

Lucia Olaru Nenati