Reducerea TVA la paine din iunie

Reducerea TVA la paine din iunie

0 385

Reducerea Taxei pe Valoarea Adăugată la pâine ar putea fi aplicată din iunie 2013, a declarat secretarul de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Achim Irimescu, la o dezbatere cu privire la noua Politică Agricolă Comună 2014 – 2020.

Acesta susţine că măsura vizează reducerea evaziunii fiscale şi nu scăderea preţurilor la acest produs. “Prima soluţie pentru a rezolva evaziunea fiscală este reducerea TVA. Sperăm că se va aplica reducerea TVA la pâine începând cu iunie şi sperăm ca rezultatul să fie pozitiv. Eu, unul, nu cred că se vor reduce preţurile, ci se va reduce evaziunea fiscal”, a spus Irimescu.

În urmă cu o lună, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin a declarat că prin aplicarea unui nivel redus al TVA la pâine, pe tot lanţul de producţie – de la grâu, la făină şi la produsul final – scăderea încasărilor la bugetul de stat ar fi de 200 de milioane de lei într-un an.
“Eu cred că prin combaterea evaziunii fiscale şi prin creşterea bazei de impozitare putem să recuperăm foarte uşor aceşti bani. Vrem să aplicăm acest program pe o perioadă de 6 luni, iar încasările care ne-ar lipsi ar fi de 100 de milioane de lei, bani pe care cred că îi vom obţine foarte uşor. Dacă acest program pilot va fi implementat în anul 2013 şi va avea succes, cu siguranţă în 2014 vom merge şi către ale zone, precum zona de carne”, a spus, atunci, şeful MADR.

În acelaşi timp, şefului misiunii Fondului Monetar Internaţional, Erik de Vrijer, a arătat în ianuarie, la Bucureşti, că nu consideră oportună scăderea TVA la produsele de panificaţie.

Sursa: Agerpres