România 2018 văzută de un antreprenor: guvernul mafiei, 30% dintre copii adorm...

România 2018 văzută de un antreprenor: guvernul mafiei, 30% dintre copii adorm flămânzi, 300 de parlamentari ilegitimi, jugul birurilor devine sufocant

România 2018 văzută de un antreprenor: guvernul mafiei, 30% dintre copii adorm flămânzi, 300 de parlamentari ilegitimi, jugul birurilor devine sufocant

Un antreprenor local, Radu Mihalache, a pus în cuvinte toată jalea unui popor , la 29 de ani de la falsa revoluție din 1989. Invitat la un post local de televiziune, Radu Mihalache, fratele patronului de la grupul de firme Victor Construct Botoșani, a conturat adevărata față a României actuale. A României LOR și a României NOASTRE. Concluzia este  dureroasă, pe fundal de doină jeluită. Iar ce urmează are un singur nume: HAOS.

Statul mafiot și țeapa de 13 miliarde de lei vechi luată de Victor Construct la o mănăstire

”La aglomerarea Tudora – Vorona am înțeles că au reziliat contractul, prin zona Copălău nu se lucrează, deci nu fac nimic. Nu numai că nu au proiecte noi, dar le abandonează și pe cele care ar fi mers cumva. Teatru este un proiect european, este abandonat, aglomerarea Flămânzi – program european, este abandonat, Cornișa nu se termină… Uitați-vă cum arată județul și orașul Botoșani. Dar ei și-au dat pensii speciale. Dacă mergeți la Primăria Botoșani și-i întrebați pe viceprimarii Cosmin Andrei și Marian Murariu, unul cred că ia 140 și ceva de milioane de lei vechi și celălalt ia 150 și ceva de milioane de lei vechi. Să arate oamenii ăștia, concret, ce fac?! Eu nu am nimic de ascuns. Dar când plătesc taxe și impozite și vine Curtea de Conturi și abuzează, vine ANAF, Fisc, abuzează, poliția rutieră stă în boscheți și cum ieși din oraș te trage pe dreapta, copiii sunt jefuiți în fața școlilor, iau bătaie de la cetățenii romi prin centrul vechi și poliția municipală nu face nimic. Dar îi vede pe cei care stau cu pătrunjelul pe marginea șanțului. La fel face și poliția locală. Și ei nu au soluții, niciodată nu au soluții. Și eu mă plâng de lucrurile astea. Și plâng și spun că noi, oamenii de rând, cei care lucrăm, suntem puși la zid cumva și jugul apasă tot mai greu. Plângerile mele au fost confirmate de domnul Dragnea și de domnul Tăriceanu. Când eu am ieșit și am spus că CJ Botoșani, reprezentat la vremea respectivă de domnul Sorescu și a urmat domnul Macaleți, mi-a tras țeapă de 13 miliarde de lei vechi la un program european la Mănăstirea Coșula. Pentru că echipa de acolo a ticluit cum să se răzbune pe Victor, cum să-l pună la zid. Că dacă erau de bună credință, ne-ar fi ajutat. Lucrările sunt făcute, dar banii noi nu i-am primit. Și când m-am plâns de țeapă mi s-a spus să mergem să acționăm în justiție. Și ne-am dus. Și în justiție ne judecă soția și rudele managerului de proiect din partea Consiliului Județean. Și atunci cum să câștigi?”, a spus Radu Mihalache.

4-5 milioane de euro tocați de parlamentari ilegitimi, iar copiii românilor adorm flămânzi

”Cred cu tărie că marea majoritate a politicienilor români sunt de fapt niște oportuniști. Niște tipi de ăștia care vin pentru o anumită perioadă de timp să se căpătuiască, să capete un pic de influență, să capete un post după ce nu or mai fi parlamentari. Și după aia se aciuiază cum a plecat domnul primar Portariuc. Nu a făcut nimic în Botoșani și a plecat șef pe la Loterie. Acum se vorbește mult despre faptul că domnul președinte nu respectă legea și nu o revocă pe șefa DNA. Foarte bine, dacă nu o respectă să îl constrângă să o respecte. Dar eu îi întreb pe domnii politicieni, pe Dragnea și Tărieceanu, că erau atunci tot politicieni de top, undeva prin 2010 – 2011, noi, cetățenii români, am votat un referendum pentru 300 de parlamentari. Și peste 81% din cei prezenți la vot au spus să rămână doar 300 de parlamentari. De ce sunteți în jur de 500 în ziua de astăzi? Faceți un calcul și o să vedeți. Îndemnizația parlamentarilor este vreo 150 de milioane doar plata lui. După aia au diurnă pentru plecat în teritoriu, au cabinete parlamentare și au angajați acolo, după aceea au consum de combustibil, consumă resurse la București… Ei spun că iau decizii… Dar cum iau ei decizii și noi, poporul român, am decis să rămână 300. De ce sunt 200 de parlamentari în plus? Luați 200 de parlamentari, cu o medie de vreo 250 de milioane de lei vechi lunar pe cap de parlamentar, pe fiecare lună, patru ani de zile. Și o să vedeți că se adună câteva milioane de euro. Dacă românii au decis să fie 300 de parlamentari, de ce sunt 500 și se consumă 4-5 milioane de euro în loc să ajungă în alocațiile copiilor? Ce a făcut atunci Curtea Constituțională, de ce nu a urmărit să pună în aplicare dorința poporului român? Ce au făcut domnii care se plâng astăzi de statul paralel? Ei au format statul paralel, ei mențin în funcții în instituțiile statului, câte 20-25 de ani, cum e domnul Lupu de la Curtea de Conturi Botoșani. Dacă vor menține în instituțiile statului oameni pe principii de cumetrii și prietenii, gen Lupu de la Curtea de Conturi și Mustață și Țurcanu pe la finanțe și prin alte funcții cheie, nu vor face nimic. Și în ministere la București e aceași problemă”, a mai spus antreprenorul Radu Mihalache din Botoșani.

Guvernrea haosului, asistaților social și a mizeriei

”Ce guvernați? Drumuri nu avem, în spitale este mizerie, 20-30% din copiii românilor se culcă flămânzi, în mediul rural 20% dintre copii sunt cu abandon școlar… Pentru asistații sociali, în primele luni, așa din date statistice, au plecat 2 milioane de euro. Ce să caute banii ăștia în asistații sociali, mai eles cei care sunt buni de muncă? La protestul lui Dragnea s-au lăudat pe față că sunt asistați social și că au venit constrânși. Nu se poate așa. Nu se poate să ne mai împovărați pe noi, că nu mai suportăm jugul, stimați parlamentari, politicieni și conducători de instituții locale. V-ați îmbogățit iar noi nu mai suportăm jugul dvs, pus prin taxe și impozitele plătite zi de zi, lună de lună. Ne așteptăm la haos în continuare”, a adăugat Radu Mihalache.

România 2018 văzută de un antreprenor: guvernul mafiei, 30% dintre copii adorm flămânzi, 300 de parlamentari ilegitimi, jugul birurilor devine sufocant