Salvator de vieți executat la comandă politică. Vezi cine dirijează linșajul său...

Salvator de vieți executat la comandă politică. Vezi cine dirijează linșajul său public

0 589

Înverșunarea cu care anumiți cetățeni din comuna Curtești l-au atacat pe Florin Plian, candidat PNL la Florin Plian Curtesi milogeala pe facebookPrimăria Curtești, ne-a determinat să încercăm să aflăm mai mult decât ceea ce este lăsat la vedere. Transformat în țintă publică și ”dușmanul” numărul 1 al comunei, Florin Plian este de fapt un salvator de vieți. Candidatul Florin Plian de acum este același fost consilier local care a intervenit la un cumplit accident de circulație, produs anul trecut la Orășeni Deal. În iunie 2015, împreună cu un pompier de profesie, aflat în timpul liber și cu preotul din Orășeni Vale, Florin Plian a intervenit pentru salvarea a patru persoane din autoturismele care se ciocniseră la intersecția din apropierea casei sale. O imagine de arhivă ne-a determinat să vrem să cunoaștem mai multe despre metodele de activism politic în comuna Curtești. Asta pentru a nu lăsa adevărul să umble slobod, cu capul spart, prin lumea neprihănită de …mojiciile unor politicieni. Așa se face că am reușit să aflăm o bună parte din adevărul ascuns în spatele atacurilor susținute, furibunde, la adresa candidatului PNL. Înainte de a reda un episod din viața comunei, o serie de relatări care îi va face pe locuitori să își dorească să nu se întâlnească pe drum cu cei care i-au condus până acum la Primărie (pentru a nu fi nevoiți să-i…urechească tradițional), vom spune câteva concluzii la ce am aflat din culisele unor instituții. În primul rând, trebuie subliniat că ”golanul tatuat”, așa cum a fost gratulat Florin Plian de către unii cetățeni, nu are corespondent în realitate. Candidatul Plian nu este tatuat din cap până în picioare. Are un singur tatuaj, pe un umăr. Dar pentru că pârdalnicul de tatuaj a ieșit la iveală în timpul acțiunii de salvare a victimelor accidentului amintit, prietenii politici s-au gândit că dă bine să susțină că Plian este tatuat mai ceva decât maneliștii de Ferentari. Logica era simplă. Nimeni nu ar fi îndrăznit să-l dezbrace pe sportivul Florin Plian pentru a se convinge dacă e tatuat. Ei bine, reporterul nostru a avut ieri inclusiv această misiune. Să numere tatuajele liberalului Plian. Și le-a numărat. Dar Florin Plian salvator oraseni deal curtestisocoteala finală a fost aceași. Candidatul linșat public la comandă politică are un singur tatuaj. Iar dacă or mai fi și altele atunci cu siguranță merită un premiu pentru că reporterul nu le-a văzut. Or fi fost făcute cu cerneală simpatică și nu sunt vizibile decât atunci când…se încing spiritele. Mai spunem că într-adevăr, ca orice cetățean care trăiește în România, la un moment dat, Florin Plian a avut unele restanțe către bugetul local. Dar cu mult înainte de intrarea în cursa electorală și le-a achitat. Cât privește celelalte acuzații cu referire la DNA, Europa Grup sau Dalas, vom reveni pe parcursul zilelor următoare când vom detalia și cum a fost devalizată vistieria Primăriei Curtești, pe parcursul a patru ani de administrație sub zodia cancerului PSD.

 

Salvator de vieți executat la comandă politică. Vezi cine dirijează linșajul său public