Secretarul executiv PSD Diaspora: ”PSD , afacere de familie”

Secretarul executiv PSD Diaspora: ”PSD , afacere de familie”

0 351

Magda Bistriceanu, secretar executiv al PSD Diaspora, face din nou declaraţii critice la adresa propriului partid. Înainte de referendum, ea a declarat, într-un interviu, că votează contra suspendării, pentru că guvernul Ponta „a încălcat statul de drept”. Acum, într-un nou interviu „tare”, publicat pe site-ul OFSD (Ordinul Femeilor Solidare în Diaspora), www.ofsd.eu, Magda Bistriceanu spune că PSD a devenit un fel de firmă privată şi cere reforma clasei politice. Iată câteva declaraţii din acest interviu.

Ai devenit într-adevăr o fană a lui Traian Băsescu?

«La baza atitudinii mele nu stă simpatia pentru o persoană anume. în mod similar, nu sunt animată nici de vreo antipatie de ordin individual, ci pur şi simplu m-am hotărât să apăr câteva principii în care eu cred.

Dacă ne gândim doar la statutul oficial, legal al PSD şi la încălcarea acestuia în mod repetat, fără ca membrii să protesteze în nici un fel, ni se face, pur şi simplu, ruşine cu noi!

Acest partid a devenit afacere de familie, a devenit firma privata a câtorva indivizi, a devenit un instrument personal şi personalizat de familie şi de mic clan, iar un membru de partid nu se poate numi un om responsabil ori patriot, dacă acceptă la nesfârşit aşa ceva. Era timpul ca cineva să iasă în faţă şi să protesteze şi s-a nimerit să fiu eu. Consider asta un mare privilegiu.»

Atitudinea ta poate fi acum în avantajul tău sau al altui curent politic?

«Este pur şi simplu un efect secundar, neintenţionat. Vina nu o port eu, ci o poartă în exclusivitate cei care nu au respectat valorile clamate de statutul PSD şi care au creat un lung şir de efecte şi abateri în partid, cât şi la nivel naţional şi internaţional. Cei care au de câştigat într-adevăr din această campanie, dacă o numim campanie, sunt cei care văd mesajul adevărat. Adica NE-AM S|TURAT DE CORUP}IE, VREM REFORMA CLASEI POLITICE! Indiferent de culoare. Trebuie să se înţeleagă o dată pentru totdeauna că România e mai presus de partidele politice, iar Justiţia şi instituţiile statului sunt mai presus de interesele de familie, ori de clan.»

Ce crezi despre demnitatea, onoarea oamenilor din partid?

«Am avut şansa să descopăr cum oamenii îşi pierd foarte uşor demnitatea sau cum pentru un anumit scop îşi trădează cu uşurinţă semenii, lucruri pe care pur şi simplu le detest. Pot aduce mai multe exemple concrete.»

Ce ne poţi spune despre funcţia ta in proiectul politic „PSD Diaspora”?

«Am fost aleasă secretar executiv al filialei, unde activez şi astăzi, dar este nevoie de reformă şi aici, exact ca şi în celelalte zone ale partidului, după cum spuneam.»

Ce anume a declanşat revolta ta faţă de partid? Ai totuşi o funcţie pe care mulţi activişti şi-ar dori-o.

«Nu am putut să accept destabilizarea peste noapte a României. Mi s-a făcut pur şi simplu frică de imaginea apocaliptică impusă forţat, peste noapte, de un grup de oameni pe care eu îi credeam colegi de partid şi nu nişte personaje dispuse să distrugă totul pentru a-şi apăra scaunul. Nu mi-a venit să cred cum se poate strica imaginea externă a României în mai puţin de 48 de ore, pur şi simplu m-am îngrozit şi am considerat că este de datoria mea ca cetăţean şi ca membru de partid, să ies în faţă şi să trag un semnal de alarmă.

Sincer, sunt surprinsă că nu au ieşit mai mulţi colegi de-ai mei, pe care îi ştiu educaţi şi cetăţeni responsabili, cu coloană vertebrală. Probabil le este teamă, ceea ce nu reprezintă o scuză pentru pasivitatea lor. Pasivitatea, în cazuri de acest gen, nu poate fi decât pur distructivă.

Aşa zişii lideri ai partidelor aliate au produs un atac fără precedent la siguranţa naţională a României şi nici un om cu convingeri de stânga nu poate accepta sacrificarea peste noapte a interesului colectiv, în numele unui interes personal, ori în numele unui interes de mică alianţă, ori de clan mafiot.

Este nevoie de o reformă serioasă în PSD şi în celelalte partide din România. Corupţia nu are culoare politică, la fel cum nici dictatura nu are culoare politică.

Crimele contra naţiunii se plătesc cu mâna aspră a Justiţiei (o Justiţie necoruptă), nu cu ajutorul alegerilor democratice ori referendum-urilor impuse prematur, pe bani publici. Pentru alegeri ne trebuie candidate şi candidaţi curaţi, pregătiţi, integri, nu mafioţi, nu analfabeţi, nu criminali. Orice om cu un minim simţ al demnităţii cred că ar trebui să apere legile şi instituţiile statului, indiferent de culoarea politică.

Personal, nu am fost de acord cu modul de a acţiona a actualului guvern. Nu am fost de acord cu modul în care a fost suspendat preşedintele României, în 48 de ore. E prea mult pentru orice stat, în special pentru unul care are doar 22 de ani de viaţă cât de cât democratică. Am suferit de multe ori când eram etichetaţi noi, PSD-iştii, drept succesorii comuniştilor, acum parcă ne straduim din plin să demonstrăm că suntem mai radicali decât Stalin, mai ales prin această tentativă de schimbare peste noapte a puterilor în stat, regretabilă, şi care va lăsa o cicatrice foarte adâncă pe obrazul României, ca membră a Uniunii Europene. Cei care au pus această rană urâtă pe obrazul României, trebuie să plătească. Categoric, interesul naţional a fost afectat, încă nu se cunoaşte cât timp ne va trebui să ne revenim din această lovitură aproape fatală, care ne-ar fi putut costa chiar şi ieşirea definitivă şi ireversibilă din UE.»

Cum vezi viitorul PSD, ori pe cel al USL?

«De la bun început, nu mi-a plăcut alianţa cu liberalii. Nu din principiu, ci cunoscând problemele ambelor partide, la nivel intern. Eu când am analizat această alianţă am făcut pur şi simplu analogia cu o căsătorie. Am putea spune că am gândit „tipic feminin”, cu un zâmbet ironic în colţul gurii, dar în cazul de faţă chiar cred că această analogie funcţionează: nu există căsătorie reuşită, dacă ambii parteneri au mari, mari probleme de sănătate, ori alte tipuri de problem foarte grave. Oamenii, în genere, îşi rezolvă problemele de sănătate ori divorţurile, ori celelalte probleme înainte să se căsătorească şi să planifice, cu bună credinţă, o nouă familie (alianţă). Atât PSD cât şi PNL au avut şi au în continuare probleme fundamentale care nu au fost rezolvate la timp şi care nu le- au permis să formeze o alianţă sănătoasă, din care să fie de aşteptat rezultate sănătoase, bune pentru ei şi pentru naţiune.»