Singurul parlamentar prezent în două țări de Ziua României

Singurul parlamentar prezent în două țări de Ziua României

GALERIE FOTO/VIDEO

Corneliu Popescu, senator PMP, a fost singurul parlamentar care, astăzi, de Ziua Națională a României, a reușit performanța de a fi prezent, concomitent, în două localități pentru omagierea românilor. Acesta a fost prezent la Botoșani, unde a participat la parada dedicată evenimentului și a susținut și o cuvântare, dar în același timp s-a aflat la Cernăuți la același eveniment marcat acolo de frații români din Ucraina. Senatorul Popescu a putut fi prezent la Cernăuți prin intermediul unei jerbe de flori și a unui mesaj cordial ce au fost duse de către Asociația Prietenii Basarabiei, Bucovinei și Ținutului Herța, prin delegația condusă de profesorul doctor Vasile Adăscăliței.

”Nu putem să nu ne reamintim de fiecare dată, 27 martie, atunci când basarabenii au hotărât să mute granița dintre români. Nu putem să uităm 15 noiembrie, atunci când bucovinenii au făcut același lucru, culminând cu Adunarea de la Alba Iulia, când cea mai iubită provincie a acestei țări a revenit în granițele firești. Bineînțeles că nu putem să uităm lupta armatei române, nu putem să uităm pe marii oameni de stat, care au luptat pentru acest lucru până în 1920, când ultima țară prietenă ne-a recunoscut. Este un moment de reflecție, pentru că trebuie să reflectăm în permanență și adânc la faptul că două dintre provinciile care atunci ne-au bucurat nu sunt în granițele României. Mai mult de jumătate dintre români sunt în afara granițelor. Și bineînțeles că există un moment de mobilizare, când eu, ca om politic, am curajul să cer poporului să-și iubească primarii pe care i-au ales, cer poporului să-și iubească aleșii pe care i-au trimis în diferite consilii sau Parlament, cer tuturor românilor să-și iubească președintele ales. La mulți ani tuturor românilor și tuturor celor care se află în afara granițelor și care în primul rând muncesc și apoi trăiesc și tânjesc să revină în țară”, a spus senatorul tău în alocuțiunea sa de la Botoșani.

Singurul parlamentar prezent în două țări de Ziua României

dscn6814 dscn6826 dscn6827 dscn6856 dscn6867 dscn6925 dscn6926 dscn6927