Special

Special

Cârpirea blazonului sub vântul schimbării

Dihonia aranjamentelor bântuie prin CEC


Despre concursurile pentru diverse posturi, organizate de ochii lumii, la Sucursala CEC Botoşani, aproape toţi botoşănenii au auzit. De fiecare dată conducerea unităţii s-a acoperit cu prelata nevinovăţiei. Dar cum mantaua împărătească prea adesea este din piei de oaie, scepticismul neaoşilor români greu poate fi ostracizat. Moda privatizării bate insistent în porţile CEC-ului. Drept urmare şi preventiv, mai marii peste economiile localnicilor au primit cu … conturile deschise revelaţia schimbării de look. Totul este un şăgalnic marasm instituţional asezonat conjunctural prin biroul ofiţerului de relaţii publice. În reprezentare parametrică, altitudinea funcţionarilor unităţii pare să nu se intersecteze cu nevoile longitudinale ale clientelei. Cel care poartă cuvântul prin CEC susţine că realitatea este cu totul alta, ce-i drept, din motive de politică managerială, încă incertă publicului…ne avizat. La data de 3 martie , Sucursala CEC Botoşani a organizat un concurs de ocupare a unui post de casier pentru punctul de lucru de la Flămânzi. Cu câteva zile înainte de proba scrisă a concursului, o botoşăneancă ne-a comunicat că a vrut să se înscrie şi ea la concurs, dar cineva de la CEC Botoşani a convins-o că nu are rost pentru că postul ar fi fost deja promis cuiva. Femeia locuieşte în alt judeţ, dar intenţiona să se întoarcă la Botoşani şi să se stabilească la Flămânzi, dacă ar fi câştigat concursul. Deziluzia sa a constituit pentru noi prilej de dialog cu cei de la CEC. După ce am fost duşi cu vorba două zile, de pe flancul trezoreriei unităţii a fost scos la înaintare un purtător de cuvânt. Foarte abil în uzitarea cuvântului, Ioan Miron(foto) a încercat să ne abată gândul încotro hălăduieşte interesul unităţii care-l remunerează. Până la urmă a trebuit să răspundă întrebărilor noastre, dar cu aceeaşi abilitate. „CEC s-a aflat într-o perioadă de restructurare. Ca urmare au fost disponibilizaţi mulţi salariaţi. Cei mai mulţi dintre ei îndeplineau condiţiile de pensionare anticipată. Alţii au plecat de bună voie din cauza salariilor foarte mici. Acum se aşteaptă privatizarea. În aceste condiţii decizia de a se face noi angajări vine de la nivel central. În cazul concursului de la Flămânzi de la CEC nu s-a înscris nimeni. Nouă ne-ar fi convenit să fie cineva de la noi”, şi-a început pledoaria purtătorul de cuvânt al CEC Botoşani, Ioan Miron. Potrivit aceluiaşi vorbitor, la concursurile interne întâietate au angajaţii CEC. Dacă postul pentru care se organizează concurs este unul din teritoriu, truditorii din palatul municipal sunt vitregiţi de întâietate. O vreme, la agenţia CEC Flămânzi au lucrat angajaţi care făceau naveta de la Frumuşica sau de la Botoşani. În oraşul Flămânzi, BCR şi Creditcoop fac concurenţă acerbă CEC-ului. Cum în localitatea respectivă îşi duc crucea multe suflete, CEC nu-şi poate permite să piardă un segment de piaţă destul de important. Acesta a fost şi motivul organizării concursului pentru un post de casier. Potrivit spuselor lui Miron, concurenţii sunt din satele tutelate administrativ de către Flămânzi. „S-au înscris 9 persoane, dar s-au prezentat la concurs doar 6 dintre cei care au depus dosare. La proba scrisă subiectele au fost uşoare. Cu toate acestea, patru dintre concurenţi se simţeau cam stânjeniţi. Dintre toţi concurenţii, nici unul nu a mai lucrat la CEC sau în alt sistem bancar. Aranjarea sau cumpărarea postului este exclusă. Asta este o chestie caraghioasă. Ştiu că discuţii despre astfel de aranjamente au mai fost anterior. Dar, cât timp sunt eu şef la comisia de examinare aşa ceva nu se va întâmpla. Cei care vor postul trebuie musai să fie buni”, a scos artileria grea în apărare Ioan Miron. Întrebat fiind ce funcţie are în cadrul CEC Botoşani, Miron, vrând să pară modest, a spus că este economist. Anterior modestiei sale, Miron a condus compartimentul Tezaur, casierie, transport valori din cadrul CEC. Cu şi mai mult timp în urmă, acelaşi Miron, convertit în cosmetizator al imaginii CEC, a fost casier şef la Banca Naţională. În ce priveşte concursul de la Flămânzi, cu siguranţă vom avea mai multe informaţii, după apariţia materialului de faţă. Mai ştim şi noi câte ceva din culisele organizării unor asemenea concursuri. (Marian MOROŞAN) (Jurnalul de Botosani si Dorohoi – 16 martie 2006)
 

 

Norocul ţăranilor zăcea în turbă


Dintr-un zăcământ de turbă de pe raza comunei Lozna, norocul material a sărit în buzunarele ţăranilor. Dacă veniturile din exploatarea terenurilor agricole nu asigurau decât strictul necesar în gospodării, cărbunele i-a mai înveselit pe câţiva dintre ţărani. În comuna respectivă, pe o suprafaţă de aproximativ 17 hectare, exista un zăcământ de turbă, vechi de prin anul 1966. Cândva bogatul teren a fost al Primăriei şi al defunctului CAP. Mai apoi a ajuns în gestionarea societăţii ILDO Dorohoi, după cum a menţionat vice primarul actual Vasile Ştefură(foto). După aplicarea legilor fondului funciar, proprietari ai terenului în discuţie au devenit o serie de ţărani. Aceştia nu aveau dotările necesare exploatării zăcământului de turbă. Dar cineva se pare că le-a împrumutat puţină minte şi s-au pus oamenii pe afaceri. Adică au concesionat părţile de zăcământ ce le primiseră în proprietate odată cu pământul. Zăcământul de turbă de la Lozna se prelungeşte cu vreo 2-3 hectare şi pe teritoriul comunei Dersca. „Actualmente, pe terenul comunei Lozna s-a cam terminat de săpat. Exploatarea a fost făcută de către o firmă din Dorohoi. La noi, cumpărarea sau închirierea unei porţiuni din turbărie au fost mai ieftine. Dar la Dersca încă nu s-a început exploatarea”, a declarat primarul comunei Lozna, Viorel Lozneanu. Părerea sa este susţinută şi de către viceprimarul Ştefură. Acesta a spus că, prin exploatare, s-au creat unele gropi de 7 – 10 metri. În acestea s-a acumulat apa provenită din precipitaţii, iar posibilitate de scurgere nu prea este. Drept urmare, exploatarea a ceea ce a mai rămas din fostul zăcământ este îngreunată. Cel care a închiriat exploatarea turbei este Mihai Fodor, un afacerist dorohoian, mai mult sau mai puţin cunoscut unora. Fodor, împreună cu soţia sa au avut o vreme benzinăriile Leto. După afacerea cu carburanţi, Fodor s-a re orientat. Acum exploatarea turbei de Lozna se face prin firma Turbomin SRL, aparţinând acestuia. (Marian MOROŞAN) (Jurnalul de Botosani si Dorohoi – 17 februarie 2006)
 

Tenebrele afacerilor de la ALCOR sunt bine mascate

 

La începutul săptămânii trecute noi am început o anchetă în privinţa falimentului şi lichidării judiciare a fabricii de izolatori Alcor SA. Datele pe care le deţineam la momentul respectiv nici pe departe nu erau complete. Incompletă a rămas şi apărarea lichidatorului în faţa acuzaţiilor ce i se aduceau de către foşti angajaţi ai societăţii. Documentarea noastră a vizat două aspecte. Am încercat să aflăm, în primul rând, care au fost cauzele ce au condus la faliment. Apoi, ne-am străduit să descifrăm ecuaţia lichidării şi interesele celor care se ascundeau în spatele unei bunăvoinţe afişată ostentativ. Refuzul lichidatorului Gheorghe Agafiţei de a ne spune cine este evaluatorul societăţii de pe masa operaţiilor sale ne-a făcut şi mai curioşi. Ce se ascunde în spatele izolatorilor, care i-a îmbogăţit pe unii, am aflat de la alţi foşti angajaţi ai firmei. Acuzat de vânzarea unor terenuri, cu jumătate de preţ pe acte şi jumătate la negru, Agafiţei a placat lamentabil atacul. El lansase ipoteza că informaţiile parvenite nouă erau „dezinformări specifice fostului patron Olteanu”. Dar lichidatorul nu a vrut să ofere alte amănunte. Terenurile în discuţie sunt de fapt două platforme betonate, de dimensiuni diferite. Se zice că numai betonul folosit la turnarea platformei mai mari ar fi valorat peste 1,6 miliarde lei. Dar evaluarea a fost de 426 milioane lei, potrivit declaraţiei aceluiaşi lichidator. Iar preţul de vânzare al respectivei platforme a fost, într-adevăr, de 1,6 miliarde lei. Pe căile întortocheate ale înstrăinării se pare că au ajuns şi alte bunuri. Au fost vândute 5 garsoniere şi un dispensar medical, din patrimoniul Alcor, cu aproximativ 1 miliard lei. Cumpărătorul a transformat spaţiile într-o afacere imobiliară. Adică le-ar fi vândut imediat cu 400 milioane pentru fiecare garsonieră şi aproximativ 500 milioane lei pentru dispensar. Despre cel care a cumpărat iniţial spaţiile de la Alcor, se spune că ar fi bişniţar prin piaţă şi că îl cheamă Niculescu. Acesta a cumpărat şi cele două platforme. Pe cea de a doua a oferit circa 20 mii euro şi a câştigat dublu prin revânzare. Noi am încercat să-l localizăm pe acest „bişniţar” dar nu am reuşit. Un motiv ar fi că nici un bişniţar nu-şi foloseşte numele real. Se cunosc între ei după pseudonime. Tot de la Alcor s-ar mai fi vândut 2 tiruri, cu 450 milioane lei fiecare. Şi asta în condiţiile în care nu erau chiar uzate, având doar 20.000 km parcurşi la bord. Gurile rele spun că evaluatorul l-ar fi favorizat pe Agafiţei, prin evaluări eronate, pentru a putea permite încasarea unor bani la negru. Nu ştim cât de adevărată este acuzaţia, drept pentru care ne abţinem de la orice comentariu. Dacă-şi cunoaşte interesul, suntem încredinţaţi că lichidatorul va binevoi până la urmă să ne spună cine este evaluatorul şi, poate, acesta va accepta o discuţie lămuritoare. Interesant este şi că vânzarea bunurilor s-a făcut nu prin licitaţie, ci prin încredinţare directă. Gheorghe Agafiţei şi Mihai Atodiresei(foto), şef birou administrativ, au declarat anterior că Alcor nu a avut relaţii de colaborare cu firma Condrimex. Ieri, Atodiresei şi-a menţinut declaraţia. Dar, la o întrebare mai directă, a recunoscut că firma lui Sorin Vornicu ar fi executat nişte lucrări la Alcor. Atodiresei a mai subliniat că el n-are nici o legătură cu acest amănunt. În 2003, Condrimex a executat lucrări de construcţie a unui pavilion la clădirea Alcor. Nimic rău în asta. Doar că execuţia lucrării a fost contractată cu firma Condrimex, iar cei care au muncit efectiv acolo erau angajaţi ai altei firme. Plata pentru lucrările executate a fost făcută în sistem barter. Alcor a plătit Condrimex-ul cu izolatori. Aceleaşi persoane „răutăcioase” spun că executantul lucrării ar fi primit pe puţin 40 mii izolatori, estimaţi la vreo 30 miliarde lei. Şi asta în condiţiile în care devizele de lucrări ar fi fost umflate. În felul acesta se confirmă informaţiile potrivit cărora soţia lui Vornicu de la Condrimex era directoare pe la Electrica. Aşa se înţelege şi de ce a acceptat Condrimex plata cu izolatori. Am încercat ieri, toată ziua să avem o întrevedere cu lichidatorul Agafiţei şi şeful Atodiresei. Lichidatorul judiciar nu a fost de găsit. Cu Atodiresei am reuşit, într-un final, să avem o discuţie telefonică. „Eu sunt un simplu salariat acum. Nu pot să vă primesc şi nu ştiu dacă am voie să dau relaţiile pe care le solicitaţi. Va trebui să vorbiţi cu lichidatorul. Nu cred că se ascunde de dumneavoastră. Nu are nici un motiv. Probabil că zilele următoare veţi putea să discutaţi cu el. Nici nu pot să-i spun să vă sune că eu… Asta este . Eu nu am datele pe care dumneavoastră să le puteţi fructifica”, a declarat Mihai Atodiresei. Acesta a confirmat şi ipoteza că provine din aceeaşi localitate cu lichidatorul Agafiţei (Flămânzi) şi că se cunoşteau de mai mult timp. Întrebat dacă numele „bişniţarului” îi spune ceva, Atodiresei a susţinut că nu a auzit de Niculescu. Am reuşit să mai aflăm că, la privatizare, prin luna aprilie 2000, Radu Olteanu, fostul patron, a cumpărat Alcor cu vreo 3 miliarde de lei. Banii pe care i-a stors acesta din fabrica botoşăneană au fost mult mai mulţi. Într-un singur schimb, muncitorii puteau arma (a asambla piesele în produsul finit) circa 800 de izolatori zilnic. Un calcul matematic ar reliefa o sumă anuală deloc de neglijat. Dar fabrica a fost jecmănită mai mulţi ani. Încrezători într-o proximă întrevedere, sperăm că Atodiresei ne va putea spune dacă a fost sau nu „omul de încredere al lui Olteanu”. Ca de altfel şi fostul director Merluşca. De asemenea, poate că şi lichidatorul Agafiţei ne va spune care dintre aceste acuzaţii ale foştilor angajaţi sunt veridice. Dacă argumentele vor fi convingătoare, vom reveni. (Marian MOROŞAN) (16 februarie 2006 – Jurnalul de Botosani si Dorohoi)

 


Deconspirarea mafiei din Primăria Dorohoi

La patru ani de la înlăturarea sa din Primăria Dorohoi, Gabriel Crihan s-a hotărât să rupă pisica în patru. Cu mai multe dosare pe masă, el s-a străduit să demonstreze cine este şeful în Primărie. Gabriel este conştient că prin ieşirea sa la rampa dezvăluirilor nu va reuşi să rupă nodul gordian. Ba dimpotrivă, mărul discordiei dintre el şi foştii săi angajatori va fi aditivat cu E-uri… represive. Crihan susţine că deşi nu mai lucrează acolo, este omul de care se tem cel mai mult edilii oploşiţi politic în Primăria Dorohoi. Frica edililor rezidă din „secretele” acestora, pe care Gabriel le-a ţiplat în dosarele sale, pentru a le oferi posterităţii, la momentul potrivit. Crihan s-a hotărât să vorbească acum pentru că a fost implicat tendenţios într-un dosar penal vizând soluţionarea unei probleme de fond funciar. Într-un dosar cu izbitor damf de ilegalitate funcţionărească, cu hărţi care apar şi dispar, din şi în trecut, Crihan a fost blamat degeaba. În dosarul lui Vasile Boariu, printr-o adresă, Primăria Dorohoi a amorsat bomba care l-a scos din sărite pe fostul angajat. Se încerca în adresa respectivă acreditarea ideii că vinovat de o parcelare cu cântec de şpagă ar fi fostul referent Gabriel Crihan. Petentul, susţinut de anumiţi experţi, a demonstrat contrariul. Simţind că acest moment poate fi începutul unei noi campanii împotriva sa, pentru a-i impune tăcerea veşnică, Gabriel a deschis cutia Pandorei. El susţine că tartorul Primăriei Dorohoi, cel puţin în mandatul primarului Vasile Gherasim, era secretara Veronica Florea. În viziunea reclamantului, secretara are veleităţi de dirijor şi, totodată, instrumentist. Adică, ea cânta şi primarul dansa. După cum dicta partitura secretarei. Nici Crihan nu ştie bine cum, dar se pare că uvertura secretarei reuşise să umple urechile primarului şi nu numai. Se crede că secretara era şi poate mai este de neatins doar pentru că este soţia Lt. col. Ioan Florea, şeful Poliţiei Municipiului Dorohoi. Pe scurt, Gabriel Crihan a fost angajatul Primăriei pe post de referent. El se ocupa de problemele de cadastru. Pentru că nu a înţeles să joace sârba secretarei, i s-a înscenat sustragerea unor hărţi cadastrale. Şi asta după plecarea sa în concediu. Ba chiar şi acordarea concediului s-a făcut după un scenariu bine gândit şi bine regizat. În cele din urmă Gabriel a fost dat afară din Primărie. Pentru că nu a înţeles să-şi pună singur botniţă sau să accepte căluşul secretarei, Crihan a fost dat pe mâna Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi. În cârca sa s-a pus sustragerea a 23 de hărţi cadastrale. Percheziţiei domiciliare, de rigoare, i-a urmat instituirea sechestrului pe casa şi maşina părinţilor lui Gabriel. În dosarul 1266/P/2002, la 11 martie 2003 Parchetul dispune scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului. „Pe timpul cercetărilor, i-am povestit tot prim procurorului Titiana Ungureanu. La finalul discuţiilor, procurorul mi-a spus că dacă am dreptate ar trebui să meargă să îi lege pe cei de la Primărie, nu pe mine. Deşi mi s-a dat NUP, anul acesta s-au gândit onorabilii domni pe care i-am deranjat că n-ar strica să mă cerceteze din nou, pentru aceleaşi învinuiri pentru care mi s-a dat NUP. Şi asta doar pentru a mă anihila”, a precizat Gabriel Crihan. El a mai declarat că străini de toată povestea asta nu sunt nici Ioan Lupu şi alţi funcţionari care aplică legea secretarei. Nu ştie cu ce-i are la mână pe fiecare, dar ea este jupâneasa acolo. De câte ori fostul primar a încercat să o ia la întrebări şi să-i facă oarecum dreptate lui Crihan, rezultatul era acelaşi. Primarul Gherasim intra în biroul secretarei cu o falcă în cer şi una în pământ, dar ieşea mai blajin decât un miel neprihănit. Persecutatul mazilit a menţionat că şi senatorul Codreanu a discutat cazul său într-o emisiune televizată, dar fără nici un rezultat. Hărţile sustrase totuşi, dar de către altcineva din Primărie, permit aranjarea unor afaceri cu terenurile proprietarilor de drept, care ajung astfel să se bată ca chiorii prin instanţe. Despre Veronica Florea se spune că este secretar al Primăriei încă din perioada comunistă, că şi-a consolidat o poziţie de monolit şi că se pricepe la ceea ce face. Funcţionarul Lupu are actualmente un dosar de cercetare penală în cazul dorohoianului Boariu şi, spun unii, se pare că nu mai are scăpare. Noi nu am reuşit să discutăm cu vizaţii din Primărie pentru că toţi fug ca de dracul când aud de presă. Între timp, aleşii dorohoienilor continuă să aplice principiul potrivit căruia când şeful greşeşte angajatul trebuie să-şi ceară iertare. (Marian MOROŞAN) (Jurnalul de Botosani si Dorohoi – 19 mai 2006)
 
 


Azil politic inedit

De ani buni, de voie, de nevoie, Costică Lupu(foto) din Truşeşti a provocat Justiţia locală la luptă dreaptă, strămoşească. De ceva vreme, îndrăzneţul justiţiabil a început să acuze lovituri sub centură primite nemeritat de la cei cărora le-a cerut iniţial ajutorul. Aşa a ajuns să aducă pe frontul său de luptă procurori, judecători, poliţişti, dar şi pe edilii din Truşeşti. La cea mai mică şchiopătare a justiţiei, Lupu a dat în judecată tot ce a mişcat nejustificat în front. Devenit un obişnuit al sălilor de judecată, neaoşul petiţionar are parte de tot felul de şicane…conjuncturale. Având anumite cunoştinţe de Drept, agăţându-se de mustăţile practicii judiciare, botoşăneanul nu scapă nici o ocazie de a „lovi năprasnic” în obrazul justiţiarilor. Războiul acesta surd a fost declanşat de tulburarea de posesie a unei mlaştini şi a unui dig. Situaţia s-a creat după cumpărarea de către Lupu a imobilelor respective de la fosta fabrică de zahăr Zatrus SA Truşeşti. Ultima capcană, zice el, i s-a întins la sfârşitul lunii trecute. Într-unul din numeroasele sale procese, la data de 20 aprilie, instanţa a emis o citaţie pentru Lupu. Acesta trebuia să se prezinte la judecată la data de 27 aprilie, ora 11.00. Pentru că toţi îi poartă sâmbetele, citaţia respectivă a primit-o, în timp ce se afla la câmp, în ziua procesului, exact la o oră după judecarea cauzei sale. „Există atâta mişelie în sistemul acesta, că este strigător la cer. Dar toţi par să fie orbi şi surzi. Am ajuns să mă întreb retoric deşi ştiu că nu voi primi nici un răspuns. S-a întrebat cineva, vreodată, cât costă o hotărâre judecătorească, la instanţele botoşănene, dată cu încălcarea drepturilor omului?”, a ridicat Lupu la fileul raţiunii mingea nedumeririi. După „sabotajul” menţionat anterior, la 25 aprilie, Costică susţine că unul din duşmanii săi a încercat să-l omoare. „Constantin Belecciu, inculpat în dosarul 3578, a încercat să mă omoare cu un cuţit. M-am apărat cu un spray lacrimogen. Atacatorul spunea că trebuie să mă lichideze ca să se închidă dosarele care le am pe rol cu poliţiştii şi magistraţii. După ce şi-a revenit, a început să arunce cu pietre în mine. Mi-a mai spus că n-am decât să-l reclam la Poliţie, unde oricum mai sunt câteva plângeri de ale mele ţinute la naftalină”, a povestit petiţionarul. Vineri, 5 mai, a fost din nou pe culoarele paşilor pierduţi, la Judecătorie. Ultima sa acţiune a fost o cerere „de respingere a unui recurs pentru că instanţa de fond a judecat corect”. Nemulţumit de corupţia din justiţia locală, dar şi din alte instituţii, reclamantul a schimbat strategia. În perioada următoare se va adresa organizaţiilor internaţionale de apărare a drepturilor omului, cărora le va solicita consiliere juridică. După ani de judecată, cu numeroase bătălii pierdute, reclamantul susţine că va lansa un ultim S.O.S. De data aceasta, nici mai mult nici mai puţin, va cere azil politic în Marea Britanie. ”Nu am altă soluţie, până la urmă. Şi fac asta pentru că nu pot trăi într-un stat sclavagist. Cât timp justiţia dă sentinţe după ureche, sau după bunul plac, face greşeli enorme. Greşelile acestea costă. Cheltuielile se acoperă din banii contribuabililor, iar asta tot sclavagism se cheamă”, consideră Costică Lupu. Până când va primi azil politic, dacă va cere şi dacă va primi, botoşăneanul pregăteşte un recurs în anulare la Bucureşti. Pentru data de 22 mai, la Tribunalul Botoşani, Lupu din Truşeşti are un apel la o acţiune în grăniţuire. (Marian MOROŞAN) (Jurnalul de Botosani si Dorohoi – 8 mai 2006)
 
 
 
 


Răzmeriţă la Cândeşti

Ţeparul Holovate a înşelat trei sate

Consilier local al Partidului Conservator, brânzarul Vasile Holovate din Cândeşti a batjocorit locuitorii a trei sate, timp de aproape doi ani. Întrucât le-a ajuns cuţitul la os şi nu mai pot îndura înjosirea de către un afacerist netrebnic, locuitorii au hotărât că e timpul să dea cu el de pământ. Aceasta cu atât mai mult cu cât Holovate a devenit brânzar prin sudoarea locuitorilor crescători de vite. Un grup de 25 de persoane nemulţumite ne-au prezentat mojicia la care sunt supuşi de către consăteanul afacerist. Vasile Holovate este proprietarul firmei BIA&RAMY SRL(foto1) din Cândeşti. După evenimentele din decembrie `89, Holovate a cumpărat o brutărie căreia ia dat altă utilitate. Acolo şi-a pus la punct un centru de colectare a laptelui de la cetăţenii comunei, dar şi din împrejurimi. De la colectarea laptelui la procesarea acestuia a fost doar un pas. Acum colectează laptele, îl transformă în caşcaval şi-l vinde prin magazinele botoşănene sau la centrul de depozite Rozita din Suceava. De aproape doi ani, Holovate nu a mai plătit locuitorilor laptele achiziţionat. Păgubiţii şi-au cerut drepturile în repetate rânduri, dar Holovate pur şi simplu îşi bate joc de ei. De lăcomia lui nu a scăpat nici unchiul său, Niculai Holovate. Păgubiţi au fost şi mai mulţi foşti angajaţi ai săi, dintre cei care colectează şi transportă laptele la făbricuţă. În zonă, aceşti muncitori sunt numiţi centraşi. Holovate a înşelat-o şi pe una dintre colegele sale din Consiliul Local. Oamenii înşelaţi sunt din Cândeşti, dar şi din Talpa sau Viţcani. Profesorul Vasile Hanceriuc(foto2) şi-a spus şi el oful. „Din ianuarie anul trecut mi-i dator cu trei milioane lei. Am fost de nenumărate ori la el. Am mers cu frumosul, ne-am şi certat, dar degeaba. Nu are pic de bun simţ. Soţia mea este consilier. Nici măcar nu-i este ruşine să dea ochii cu ea la Consiliu. L-a certat şi primarul. I-a spus că se plânge multă lume că nu le-a plătit ceea ce le datora. I-a zis ca măcar soţiei mele să-i plătească, aşa ca şi colegi. Dar degeaba. Oricum, mult nu nu mai rezistă mult…”, a spus Hanceriuc. Mihai Vatamaniuc este un bătrân bolnav de cancer. Timp de 7 ani a fost „vicepreşedinte şi agent agricol la Sfat”. Nu înţelege „ de ce mai există statul acesta, sau cei de la judeţ, dacă nu se face nimic. De jumătate de an tot minte că o să plătească a doua zi”. Cel mai supărat şi hotărât să-l pună la punct pe Holovate pare să fie Ilie Andreiuc(foto3). Acesta a fost unul dintre centraşii păcăliţi de către fostul său angajator Holovate. „Am fost angajat la el aproape 6 ani de zile. De un an şi ceva a început să prostească lumea. De prostii s-a ţinut şi înainte. Prin Suceava a avut contractate nişte credite, pentru care avea nevoie de giranţi. Din cauza lui, o femeie necăjită a rămas pe drumuri după ce i-a luat apartamentul. O fi şi asta o afacere, dar nu ştiu cum se potriveşte cu credinţa lui. El este pocăit, sâmbătar. La începutul anului a păcălit lumea că banii lor mi i-a dat mie ca să-i distribui. Şi nu era adevărat. Când m-am dus să-l iau la rost, avea tupeul, de faţă cu alţi oameni să mă contrazică. Pentru ca apoi să spună că n-a avut încotro. Şi eu duceam laptele la el. Nu am primit banii pe patru luni. La datoria asta se adaugă drepturile salariale aferente lunilor noiembrie şi decembrie. Ca să nu mai spun că la el se munceşte la negru. La început nu a vrut să plătească datoriile. Acum nu mai poate. Nu mai are cu ce, pentru că puţini mai duc laptele la el. Dar şi-a permis să cumpere copilului său un motoscuter de vreo 20 milioane lei. Ca să nu mai spun că în afară de clădirile pe care le are aici mai are un apartament în iaşi, unul la Suceava şi încă unul pe Primăverii, în Botoşani. S-a îmbogăţit pe spatele nostru”, a declarat centraşul Ilie. Acesta a mai spus că dacă Holovate avea vreo reclamaţie din zonă pe la vreo instituţie de control, totdeauna scăpa basma curată. „Când se pornea vreun control de la Botoşani, în jumătate de oră Garda Financiară îl anunţa. Are pe cineva acolo şi îl protejează”, a menţionat Ilie. Oamenii spun şi cam în ce condiţii se face caşcaval la Holovate. Pentru a se obţine urda, cazanul se încălzeşte cu strujeni. Condiţiile din hala de producţie, spune Ilie, sunt ca într-un grajd. Ca el au mai păţit încă vreo 5-6 angajaţi, foşti centraşi. În vara trecută, cantitatea de lapte care ajungea la Holovate era de 2000 – 3000 de litri zilnic. Şi vremea când afacerea nu mai mergea, deja, ca înainte. Oamenii se deşteptaseră. Localnicii duc acum laptele pe la Grămeşti, Suceava, sau la Răchiţi, Botoşani. Locuitorii din Cândeşti, care nu mai pot suporta să fie duşi cu vorba, intenţionează să –l acţioneze în instanţă. Dar au unele reţineri. Holovate le-a spus anul trecut că, dacă vor să-l dea în judecată, el are pe cineva acolo şi-i va purta pe drumuri 8 ani. După care tot el va câştiga procesul. Pe Holovate nu l-am putut contacta. Nu se afla la sediul firmei. Deşi în hală se muncea, nici un muncitor nu a ieşit afară. Porţile erau legate cu lanţuri, iar în spatele gardului, doi câini mari cât viţeii, păzeau, puşi pe sârmă. La Primăria Cândeşti, am discutat cu contabilul Nicolaie Patenschi. Acesta a confirmat tot ce spuseseră oamenii. Ba chiar ne-a lăsat să dăm un telefon la Holovate, să vedem de ce nu vrea să iasă afară. Firma lui se află amplasată chiar lângă Primărie. La telefon, vocea unei centraliste ne-a spus că abonatul Holovate a fost deconectat. Probabil nu şi-a plătit nici factura la telefon. Oamenii sunt hotărâţi să-l acţioneze în instanţă şi speră ca autorităţile să-i sprijine. Despre Holovate se mai spune că transportă produsele lactate cu două maşini care pot fi considerate pericol public. Şi asta din cauza uzurii lor. Holovate are mari probleme, dar populaţia revoltată va încerca să afle şi cine sunt personalităţile din spatele consilierului lăptar, ajuns mare ţepar. (Marian MOROŞAN) (Jurnalul de Botosani si Dorohoi – 26 ianuarie 2006)
 
 
 
 
 


Paparazzi sufletelor sau

Cei care i-au arătat Laurei faţa diabolică a Justiţiei

Am arătat într-o ediţie anterioară mârşava coaliţie a unor concitadini cu rang care au distrus viaţa fetiţei Laura Creangă, după accidentul din 2005. Autoarea, Iuliana Bihari, actualmente contabilă pe la Carisma, a scăpat basma curată, iar culpa punându-se în sarcina fetiţei victime, deşi dosarul de cercetare penală era net zdrobitor în favoarea fetiţei. Numeroşi cititori, luând act de nedreptatea adusă de către Justiţie fetiţei nenorocită pe viaţă, ne-a cerut să facem cunoscute numele magistraţilor care şi-au pus semnătura pe o astfel de nedreptate. Aurel Simion este procurorul despre care mama fetiţei, Maria Creangă, crede că nu a fost tocmai profesionist, când a indus-o în eroare în procedura judiciară. curorul îşi ajută fiul avocat Despre procurorul Aurel Simion multe voci abilitate ale Botoşaniului pot exprima doar cuvinte de laudă. El este cel care a instrumentat dosarul fostului prefect Alexandru Simionovici în controversata afacere a buletinelor de vot. Puţini ştiu că procurorul Simion din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani a fost delegat la Suceava, în urmă cu oarece timp, pentru a efectua cercetări în dosarul celebrului evazionist miliardar Severin Tcaciuc. Procurorul Simion a instrumentat şi dosarul oribilei crime de la Hăneşti, când Lazăr a ciopârţit cu sălbăticie corpul micuţului Marian, fiul concubinei criminalului. Cu alţi ani în urmă, Simion a fost implicat şi în cazul crimei de la Ştiubeni, când Vasile Luncă, profesor la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” şi-a violat şi omorât mama. Şi exemplele de bună practică ar putea continua. Activitatea procurorului pare să fie un subiect ideal pentru jurisprudenţă. Totuşi, ce l-ar fi putut determina pe procurorul Aurel Simion să nu admită o plângere a mamei Creangă, să o inducă în eroare şi, abia după intervenţia la primul procuror Cristian Popovici, mama şi fetiţa să primească, după un an de zile, o rezoluţie NUP pentru poliţiştii şi experţii care au transformat dosarul accidentului într-un talmuş balmuş? Explicaţia este foarte simplă, dar, până de curând, a fost bine ascunsă în dosar. Fiul procurorului, avocatul Marian Simion, a reprezentat-o pe Iuliana Bihari la proces. Că este aşa, ne-au dovedit-o două adrese către primul procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, prin care, pe diverse motive şi în numele învinuitei Bihari, avocatul Marian Simion solicita acordarea unor noi termene în proces. Documentele sunt semnate şi parafate de către avocat.
Normal, deontologic sau nu, profesional sau nu, corect ar fi fost ca procurorul Simion să se abţină de la a-şi băga condeiul într-o cauză în care fiul său, avocat, o reprezintă. În rest, atitudinea aproape că este de înţeles.
Înger sau demon cu robă Procurorul Ancuţa Dreţcanu este cea care, după ce instanţa a dat câştig de cauză fetiţei, a formulat recurs şi a câştigat, aruncând vina asupra fetiţei. Nu au contat nici o clipă probele zdrobitoare existente în dosar, pe care le-a ignorat inexplicabil. Printre alţi procurori desemnaţi să participe la soluţionarea cauzelor penale şi civile care privesc drepturile şi interesele minorilor, la Botoşani, la data de 7 iunie anul trecut, printr-o Anexă la Ordinul Procurorului General nr. 21A din 15.12.2006, a fost desemnată Ancuţa Dreţcanu. Logica sintagmei anterioare spune că procurorul trebuia să apere interesele fetiţei, dacă tot a fost implicată în dosar. Nu a fost aşa. Aceeaşi onorabilă doamnă procuror a participat, pe banii contribuabililor, deci şi ai mamei fetiţei nedreptăţite, la 8 seminarii privind instrumentarea cazurilor în care sunt implicaţi copiii, toate desfăşurate în cursul anului 2006. Astfel, la Iaşi, în perioada 26-27 ianuarie 2006, procurorul a participat la seminarul „Protecţia imaginii victimelor vulnerabile – minori, în mass media”. Tot la Iaşi, pe 12 aprilie, a participat la seminarul „Copilul între imagine şi revictimizare (rolul profesionistului: proces, aşteptări şi proceduri)”. Toate celelalte seminarii la care a fost nominalizată să participe, la Iaşi sau Gura Humorului, au avut teme similare. Ce a înţeles procurorul Ancuţa Dreţcanu la aceste seminarii s-a evidenţiat în dosarul micuţei Creangă. Mai adăugăm că, potrivit declaraţiei de avere şi interese, procurorul Dreţcanu este cel mai sărac om din Botoşani şi, poate, cel mai nevoiaş procuror din ţară. În ultima declaraţie de avere, din 2005, procurorul nu a menţionat nimic care să-i aparţină. Toate bunurile se pare că ar fi procurate doar de către soţul acesteia, antrenor la CSŞ Botoşani. Răzbunarea judecătoarei Despre judecătoarea Rodica Iftimie, actualmente pensionată, cea care a judecat cauza fetiţei Creangă şi i-a dat dreptate autoarei accidentului, se ştiu mai puţine aspecte, dar suficiente cât să-i contureze denivelările sufleteşti. Aceasta a fost şefa Secţiei penale a tribunalului. Soţul acestei judecătoare, doctorul Iftimie, a fost director la DSV prin 1992-1995 şi a fost schimbat în urma unui scandal ministerial, cu rădăcini în comuna Dersca. Cel din cauza căruia a fost schimbat a ajuns, după câţiva ani, să fie implicat într-un proces. Şi-a luat ca apărător pe avocata Aparaschivei, o profesionistă în domeniu. Cauza urma să fie judecată de Rodica Iftimie. Avocata a avut o întrevedere cu judecătoarea căreia i-a pronunţat numele justiţiabilului de la Dersca. Răspunsul a fost clar. Nu va câştiga procesul pentru că, anterior, i-a creat probleme soţului ei. Şi aşa a fost. Aceasta este paleta avocaţilor şi procurorilor care se încăpăţânează să-i arate micuţei Laura Creangă faţa diabolică a JUSTIŢIEI. (Marian MOROŞAN) (Jurnalul de Botosani si Dorohoi – 28 ianuarie 2008)
 
 


 

 

„Şacalul alb” este botoşănean

  • usturoiul a fost leacul tămăduitor al botoşăneanului
Românul care, cu usturoi, a salvat de malarie un trib din Kalahari, este botoşănean. Sebastian Tirtirău (foto) este preşedintele fondator al Societăţii Pelerin (Pilgrim Society) din Canada, Quebec, cu filiale în Australia şi America. Împreună cu alţi câţiva români, botoşăneanul luptă să-i salveze pe ultimii boşimani de pe continentul african. Rezident în Canada, botoşăneanul a ajuns celebru în America pentru că este singurul alb adoptat de boşimanii din Namibia. Născut la Botoşani, Sebastian Tirtirău şi-a vândut toate bunurile în 1995 şi a plecat în Africa de Sud. A studiat filozofia şi istoria în Cape Town, fiind susţinut financiar de o familie din Johannesburg. Sebastian a organizat numeroase acţiuni umanitare, iar în 2001 a înfiinţat Societatea Pilgrim pentru combaterea sărăciei. Fratele său Cristian Tirtirău îl susţine alături de alţi români stabiliţi în străinătate. Misiunile botoşăneanului au vizat deşertul Kalahari din sudul Africii, populaţia de pigmei din Congo, inuiţii din nordul Canadei sau populaţia din Papua Noua Guinee. Echipa botoşăneanului duce ajutoare, educă băştinaşii sau îi tratează de diverse boli. Boşimani adoptaţi la distanţă
 Unul dintre membrii echipei botoşăneanului, Mihai Măciucă, stabilit la Londra de nouă ani, spunea anul trecut că au înfiinţat un sistem de ajutorare prin adopţia membrilor diferitelor triburi. „Am pus bazele unui sistem de ajutor original, adopţia la distanţă. Cei care vor să-i ajute, îi adoptă de la distanţă. Adică trimit în contul fundaţiei 35 de euro lunar, bani pe care noi îi folosim exclusiv pentru medicamente, haine şi hrană. Avem 300 de copii adoptaţi în acest fel”, a declarat Mihai Măciucă.
Botoşăneanul Nkao Po Kamuanga
 La cei 32 de ani ai săi, botoşăneanul Sebastian Tirtirău a trecut printr-un ritual secret înainte de a fi adoptat de un trib de boşimani în 1998. Botoşăneanul a primit trei nume: Nkao (Şef), Po ( Şacalul) şi Kamuanga (Albul cel înalt). Tirtirău a explicat de ce mai sunt doar 50.000 de boşimani pe continentul african. „Guvernelor din Namibia şi Botswana nu le pasă de traiul lor, îi obligă să devină cetăţeni şi să plătească taxe. Boşimanii fug din faţa ofertelor de acest tip şi din calea companiilor care au găsit zăcăminte de diamante şi vor să le exploateze”, a spus Sebastian Tirtirău.
Trib salvat cu usturoi
Unul dintre triburile de boşimani a fost salvat de malaria care ameninţa să-i decimeze. Botoşăneanul i-a învăţat să mănânce mult usturoi. Efectele curative ale acestuia au făcut ca tribul să scape de malarie şi să supravieţuiască. Botoşăneanul a mai povestit cum, impresionat de viaţa unui trib, a mers singur prin junglă pentru a-i găsi pe băştinaşii din Vanuatu, un arhipelag de insule din Pacificul de Sud. „În cele din urmă am sosit la timp la tribul KIAI. Am dormit în cabanele lor imense, am mâncat cu ei, am descoperit poveştile lor. 30 de băştinaşi şi câţiva copii erau pe moarte de malarie. Nu le venea să creadă că au supravieţuit urmând sfaturile mele”, a mai povestit Sebastian Tirtirău. Arhipelagul Vanuatu are peste 80 de insule. Populaţia este dominant melanesiană. Pe foarte puţine dintre aceste insule populaţia este polynesiană. Aceste insule au fost vizitate şi de Cristian, fratele lui Sebastian Tirtirău, în aprilie anul trecut. Aflat zilele acestea în România, la Bucureşti, Sebastian va pleca foarte curând într-o altă misiune caritabilă în sudul Africii. (Marian MOROŞAN) (Jurnalul de Botosani si Dorohoi – 21 ianuarie 2008)
 
 
 


 

Fuste şi epoleţi

Cel mai bun poliţist este femeie

  • profesie moştenită din familie
  • cei anchetaţi de ea ajung pe mâna soţului, la Penitenciar
  • consilierul juridic al IPJ s-a şcolit la securitate
  • poliţista care a predat limba română maghiarilor
În decursul anului trecut, la o evaluare a eficienţei şi profesionalismului poliţiştilor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ), cel mai bun poliţist a fost desemnat ca fiind o femeie. Subcomisarul Manuela Lăcrămioara Ieremie ne-a povestit câteva aspecte din activitatea de poliţist. Manuela împlineşte, anul acesta, 37 de ani şi lucrează la Serviciul de Cercetări Penale din cadrul IPJ. O altă poliţistă cu merite deosebite pe linie profesională este subcomisarul Mariana Olariu, consilier juridic al IPJ. Manuela este suceveană, iar Mariana s-a născut în Sălaj. Mariana Olariu şi comisarul şef Tiberiu Furdui, de la relaţiile cu presa, sunt cei doi „mari ardeleni” din IPJ Botoşani. Actualmente, în cadrul IPJ Botoşani, sunt angajate 14 poliţiste cu grad de ofiţer şi 30 de agente de poliţie. La o primă analiză, s-ar putea crede că poliţistele sunt un fel de „graţii” cu epoleţi, privilegiate prin natura lor fiziologică. Discuţia cu cele două poliţiste a reliefat faptul că meseria lor nu este una chiar uşoară. Mai ales când soţii acestora sunt lăsaţi cu ochii în tavanul dormitorului conjugal. Între ele, poliţistele botoşănene vorbesc de cazurile unor colege din ţară care au ajuns la divorţ din cauza profesiei. Cea mai bună poliţistă locală a scăpat de teama divorţului. Manuela are noroc, pentru că soţul ei lucrează la Penitenciarul Botoşani şi cunoaşte implicaţiile activităţii unui om al legii. „Soţul meu înţelege foarte bine situaţia, cu atât mai mult cu cât ne cunoaştem din Academie. În familia mea, tatăl a fost ofiţer şi poate că şi acesta a fost unul din motivele pentru care m-am orientat către această profesie. La vremea respectivă, părinţii mei s-au opus, dar asta este. Îmi place meseria şi, de ce să nu spunem, dincolo de greutăţile pe care le întâmpinăm, are şi farmecul ei, îţi conferă unele satisfacţii”, a explicat subcomisarul Manuela Ieremie. Aceasta, după absolvirea liceului, a lucrat doi ani într-o instituţie din Suceava. În 1994 a absolvit Academia şi a lucrat la cercetări penale la Suceava, până în 1995, când a venit la Botoşani. Atât ea, cât şi colega ardeleană susţin că, în activitatea lor, este un atu să fii femeie. Şi asta, probabil, pentru că bărbaţii sunt mai predispuşi sincerităţii în faţa unei reprezentante a sexului frumos, slab, sau cum vor ei. Mariana Olariu a absolvit un liceu la Şimleul Silvaniei şi s-a angajat ca profesoară. Actuala poliţistă de la IPJ Botoşani, Mariana Olariu, a predat limba română copiilor de etnie maghiară. „Pentru mine a fost o experienţă deosebită. Abia înainte de Revoluţie m-am orientat spre poliţie”, a menţionat subcomisarul Mariana. În 1988 a dat examen la Şcoala de Ofiţeri de la Băneasa, la profilul Securitate. A fost admisă pe locul 2. Mariana a urmat acest profil până la Revoluţie, când toţi elevii de la securitate au fost transferaţi la poliţie. Şcoala Şcoala de poliţie a fost absolvită în 1990. În şcoală şi-a cunoscut şi soţul, care este botoşănean. Soţul poliţistei Mariana lucrează la Autoritatea pentru Străini Botoşani. Repartizată la Botoşani, Mariana a lucrat la cercetări penale până în 2003. A fost colegă cu Manuela, până când a preluat problemele juridice ale IPJ. Mariana nu poate spune dacă i-ar fi plăcut mai mult să lucreze în securitate. „Nu pot să ştiu. Eu am fost elevă la securitate doar un an şi trei luni. N-am lucrat efectiv, nu ştiu cum ar fi fost”, ne-a explicat subcomisarul de la IPJ Botoşani. Munca în cadrul Serviciului de Cercetări Penale implică anumite eforturi fizice şi intelectuale. „Pierdeam multe nopţi în anchete. Erau multe cazuri în care mă chemau pe mine, ca femeie, să rezolv un anumit dosar. De exemplu, am avut trei-patru dosare cu incest, la care am lucrat eu. Stăteam la interogatorii până pe la orele 2-3 noaptea şi-l determinam pe cel învinuit să recunoască. Totdeauna am fost apreciată cu foarte bine”, şi-a amintit poliţista Mariana. Cele două „graţii”, care i-au devansat pe poliţiştii bărbaţi, nu pot explica dacă, în activitatea şi evoluţia lor, prezenţa feminină a fost mai importantă decât profesionalismul. După o ocheadă aruncată în trecut, ambele au decis că atuul feminităţii se împleteşte cu profesionalismul. Ca şi consilier juridic al IPJ, Mariana nu duce dorul nopţilor pierdute la cercetări penale. Dar îi lipseşte satisfacţia dosarelor, a cauzelor soluţionate cu brio. Subcomisarul Mariana Olariu, în calitate de consilier juridic al IPJ Botoşani, trebuie să se prezinte în instanţă aproape zilnic. Sunt foarte multe plângeri contravenţionale în care cei sancţionaţi au ceva cu sancţiunile, dar şi cu poliţiştii care le aplică. Anual, Mariana trebuie să pledeze în aproximativ 1000 de plângeri contravenţionale la instanţele din judeţ. Au fost şi dosare în care poliţista botoşăneană a reprezentat Ministerul Administraţiei şi Internelor sau Inspectoratul General al Poliţiei, pe bază de delegaţie. Cel mai bun poliţist de anul trecut, Manuela Ieremie, susţine că remunerarea este bună, dar numai comparativ cu alte domenii. Salariile pe care le au, de cele mai multe ori, nu acoperă nevoile familiale. Tot Manuela susţine că nu există disociere între timpul de muncă şi cel liber. Adică nu lucrează opt ore, după care a uitat că este poliţist. Şi pe drum, şi acasă, în bucătărie sau la televizor, gândul îi fuge tot la cazurile pe care le are de soluţionat. Cele două poliţiste sunt subordonate direct inspectorului şef al IPJ. Mariana nu poate spera la o promovare în funcţie, deoarece Compartimentul juridic al IPJ nu este prevăzut cu şef de compartiment. Avansarea în grad nu-i este, însă, interzisă. Nici Manuela nu are alt şef direct decât pe cel al IJP, comisarul şef Roşu. Şi asta pentru că, la Cercetări Penale, Manuela figurează ca Specialist I. (Marian MOROŞAN) (Jurnalul de Botosani si Dorohoi – 22 iunie 2006)
 
 
 


 

Baseball teologic

Seminarul ghiogarilor

Zilele trecute am fost vizitaţi de tatăl unui seminarist. Acesta ne-a spus că fiul său a fost lovit de către un coleg cu o bâtă de baseball, iar păstorii Seminarului încearcă să omoare ecoul întâmplării. Agresorul fiului lui Gheorghe Chihaia(foto1) este seminaristul Sergiu Gavriliu. Despre acesta noi am mai scris, în decursul anului trecut, când a venit să ne povestească câte ceva din minunile preotului director şi ale unor preoţi profesori. La vremea respectivă, Sergiu(foto2) a folosit un pseudonim. La scurt timp am fost vizitaţi de tatăl acestuia care, prea agresiv poate, nu ştia cum să-l scoată pe Raja (pseudonim) din buclucul în care a intrat. Sergiu este coleg de cameră cu Ciprian Chihaia, în dormitorul numărul 5 al internatului. În dormitor, patul lui Ciprian este sub cel al lui Sergiu. La 12 ianuarie anul acesta, seminariştii din camera 5 ascultau un CD cu muzică liturgică. La un moment dat, Ciprian a spus că melodia de pe CD nu este corectă şi că un pasaj al unei cântări este greşit. Nici el nu ştie de ce, dar a fost admonestat de către colegul Sergiu de deasupra sa. Nemulţumit de comentariul lui Ciprian, Sergiu l-a lovit în cap cu o bâtă de baseball. „Apoi a căzut în genunchi în faţa băiatului meu şi l-a rugat să-l ierte că dacă nu directorul Seminarului îl dă afară din şcoală. Băiatul a fost lovit la frunte. Sergiu l-a învăţat să spună că a căzut peste o bucată de fier şi s-a lovit. Tot în ziua aceea a fost dus la Spitalul de Pediatrie. Avea fruntea crăpată şi i-au pus copci. Când am fost la el, întâi m-a minţit. Pe urmă i-a povestit mamei lui ce s-a întâmplat. Dar nu înţeleg ce este acolo, seminar de preoţi sau de ghiogari” , a povestit tatăl Gheorghe Chihaia, din Vlădeni Deal, Frumuşica. Acesta a spus că directorul Seminarului i-a propus să ceară părinţilor lui Sergiu plata cheltuielilor de spitalizare. Preotul Partenie, dirigintele clasei celor doi elevi, l-a anunţat ulterior pe Gheorghe Chihaia să meargă la Poliţie. „M-am dus la camera 4. Sergiu Gavriliu şi tatăl său erau deja în anchetă. Am căzut de acord să-mi plătească cheltuielile şi costul efectuării unei tomografii băiatului meu. Nu ştiu ştiu ce s-a întâmplat că de atunci m-au tot dus cu vorba. Probabil au fost şi au vorbit cu conducerea Seminarului şi au aranjat treaba. Cheltuielile n-ar fi mari, doar 2,750 milioane lei, plus aproximativ patru milioane lei o tomografie la Iaşi. Le-am spus că îi iert în condiţiile astea dar degeaba” , a adăugat tatăl Chihaia. Băiatul acuză şi acum, periodic, dureri de cap. Până la urmă, preotul Partenie i-a sugerat lui Chihaia să-l dea în judecată pe Sergiu Gavriliu. La data de 31 ianuarie, Chihaia a primit acasă o adresă a Biroului de Poliţie Urbană Botoşani. „Vă comunicăm că verificările au fost sistate pentru că nu aţi depus plângere în acest sens” , se menţionează în adresa 609129. Tatăl Chihaia nu înţelege cum poate exista atât haos la Seminar „unde ar trebui să se pregătească viitori preoţi, cu suflet şi dăruire creştinească. Pe când acolo se întâmplă tot felul de minuni” . Cu adevărat acolo s-au petrecut multe „minuni”, dar de fiecare dată când noi le-am consemnat ne-am atras reproşurile conducerii Seminarului şi nu numai. Probabil că ar trebui analizate cauzele generării şi întreţinerii atmosferei din Seminar. Cu siguranţă că şi de această dată directorul Diaconu, de la amvonul Seminarului, va sări să-şi apere ucenicii sau discipolii. Dar poate că, în sfârşit, va înţelege că lucrurile nu sunt tocmai edenice acolo şi se impune o revizuire a regulamentelor şcolare interne, atât pentru elevi cât şi pentru profesori. Mulţi spun că nimic nu mişcă în frontul şcolii teologice fără girul său. Dar poate că sunt elemente care i-au scăpat de sub control şi încă nu este târziu să instaureze un climat demn de numele şcolii pe care o conduce. Şi cu siguranţă că oricât suflet ar pune în predicile către seminarişti, fără o implicare directă şi neîntârziată nu se va schimba nimic. Iar schimbarea la faţă trebuie să aibă loc, acolo, de sus în jos, de la unii mentori către învăţăcei. Mai cu seamă dacă avem în vedere că aceşti elevi vor fi viitorii duhovnici ai prea păcătoşilor din lumea largă. Sunt oameni pentru care uşile bisericii au cam început să scârţâie şi, parcă mai mult ca niciodată, vorbesc despre fumul satanei din templul Domnului. (Marian MOROŞAN) (Jurnalul de Botosani si Dorohoi – 17 aprilie 2006)
 
 
 
 


Scandal cu licenţă italiană

Patron care s-a autodenunţat pentru o mită de 5000 euro

O firmă autohtonă şi alta cu capital majoritar italian se bat de aproape doi ani pentru zestrea unei foste ferme de partid de la Stânca, Ştefăneşti. Fosta fermă a PCR s-a transformat cu mulţi ani în urmă în societatea Stânca SA Ştefăneşti. Societatea astfel înfiinţată a ajuns să acumuleze la DGFPS debite de 1,43 miliarde lei vechi. La începutul anului 2001 a intrat în procedura de executare silită. Aşa s-a ajuns ca bunurile fostei firme să fie scoase la licitaţie. Cumpărătorii au fost societatea Pechir SRL din Truşeşti şi CALA Agricola SRL Botoşani. Pentru că administratorii respectivelor firme nu s-au mai înţeles asupra împărţirii bunurilor obţinute din licitaţie, au ajuns cu disputa în instanţă. Până acum, între cele două firme au avut loc 6 procese. Într-un alt proces, care se află pe rol, Cala Agricola a chemat în judecată DGFPS Botoşani pentru anularea licitaţiei. Răzvan Rotaru(foto), administrator la CALA, acuză, printre altele, un inspector financiar de primirea unei mite de 5000 euro pentru care nu l-a ajutat cu nimic. Nemulţumit, Răzvan a organizat un flagrant în care poliţia trebuia să-l prindă pe inspectorul Mihai Achiţei, în timp ce mai lua şpaga. Flagrantul nu a mai avut loc. În consecinţă, Răzvan a făcut un autodenunţ la Poliţie prin care arăta că el este cel care a dat mita. Cercetarea cazului s-a finalizat cu rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale (NUP) împotriva inspectorului. Răzvan Rotaru este licenţiat în drept. Dar asta se pare că nu l-a ajutat prea mult în instanţă. Aşa că s-a hotărât să facă publică povestea insuccesului său. Acesta a spus că intenţia sa, în numele societăţii pe care o administra, era să cumpere toate bunurile fostei Stânca SA. Pentru aceasta a preferat să recurgă inclusiv la darea de mită. Firma, ale cărei interese le reprezenta, era a unor italieni. Se pare că aceştia nu duceau lipsă de bani pentru gresarea angrenajului. „Toate aranjamentele le-am făcut la telefon cu inspectorul Achiţei. Eu vroiam să pot cumpăra toate activele licitate. Achiţei era cel care se ocupa de licitaţie. Preţul stabilit pentru avantajarea mea a fost de 5000 euro. Banii i-am dat lui Chiribuţă, patronul de la Pechir SRL Truşeşti, să-i dea lui Achiţei. Banii au ajuns la Achiţei. Dar nu toată suma, pentru că a fost împărţită între două, trei persoane. Am vorbit iar cu Achiţei. Acesta mi-a zis că a fost prea puţin şi să le mai dau ceva. Aşa am ajuns la organizarea flagrantului, în 2004. Patronul italian al firmei mele a fost sfătuit de cineva de la ambasadă să nu-şi facă de lucru cu statul român şi cu legile de aici. Aşa că a renunţat şi flagrantul nu s-a mai realizat” , a explicat Răzvan. Supărat pe eşecul său, administratorul CALA s-a autodenunţat pentru darea de mită. Cazul a fost instrumentat de către inspectorul principal de Poliţie Tăutu. Un alt inspector de poliţie a concluzionat că „nu prea au fost dovezi”. Ba chiar şi proba cu poligraful (detectorul de minciuni) a fost respinsă. „Dosarul a ajuns la Parchet, la procurorul Simion. Eu aveam avocat pe Brânză. Acesta era prieten cu Maga, şeful de la finanţe. La un moment dat, avocatul meu a avut o întrevedere cu Maga. După discuţia lor, am observat că avocatul a lăsat-o mai moale cu cazul meu. Până la urmă dosarul a fost închis. Dar Achiţei era prieten vechi cu patronul celeilalte societăţi. S-au făcut chefuri mari acolo. Achiţei cu Chiribuţă mergeau împreună la vânătoare. În condiţiile astea ar fi trebuit să-mi dau seama că nu voi avea sorţi de izbândă” , a mai declarat administratorul Răzvan Rotaru. Contactat de către noi, inspectorul financiar Mihai Achiţei, de la DGFPS Botoşani, a refuzat să avem o discuţie mai în detaliu. Înţelegând gravitatea situaţiei, a acceptat, totuşi, să facă unele declaraţii faţă de acuzaţiile ce i se aduc. „Licitaţia a fost corectă. Problemele pe care le are Rotaru sunt cu Chiribuţă, de la cealaltă firmă. E treaba lor, să se descurce. În privinţa procesului legat de mită au fost două înfăţişări. Orice ar încerca să spună el, eu nu am luat banii. Tot ce spune Rotaru sunt aberaţii. Sincer să fiu, cred că ar fi mai bine dacă nu aţi scrie nimic. Aşa au procedat şi alte publicaţii, anul trecut. Nu văd rostul unei astfel de mediatizări, mai ales că la mijloc s-ar putea afla şi imaginea instituţiei” , a declarat Mihai Achiţei. Care o fi adevărul numai cei implicaţi ştiu. Cert este că în această poveste ceva scârţâie. Să admitem că Achiţei era nevinovat şi că tot ce spunea Rotaru sunt aberaţii. În acest caz nu am înţeles de ce nu s-a continuat cercetarea celui ce s-a autodenunţat că a dat mită. Să fie oare teama de a nu se dovedi că avea dreptate şi a se ajungea, astfel, la cei care au primit banii? Poate da, poate nu. La fel cum incert rămâne şi refuzul italianului de a se finaliza tentativa de flagrant. Răzvan a mai spus că, pe parcursul cercetării, şi-a retras plângerea în care spunea că a dat mită finanţistului. Nu ştim dacă acesta era un motiv întemeiat pentru a nu se continua cercetările. Cala Agricola SRL Botoşani a fost înfiinţată în 2001, la iniţiativa italianului Vicenzo Cairo. Răzvan a fost numit administrator al firmei pentru că se cunoştea cu italianul. Tot Răzvan a spus că, de fapt, finanţatori ai firmei create la Botoşani mai erau încă doi italieni. Despre unul dintre aceştia, Răzvan susţine că, în Italia, este un membru marcant al partidului lui Berlusconi. Potrivit inspectorului Achiţei, bunurile fostei ferme de partid licitate în 2004 ar fi fost evaluate la vreo 2,8 miliarde lei. Administratorul societăţii Cala a precizat că afacerea, care s-a dovedit păguboasă, l-a costat pe italian aproximativ 30.000 euro. La data de 16 martie, Răzvan are termen la Judecătoria Botoşani, într-un nou proces cu firma Pechir SRL Truşeşti, reprezentată de Petrea Chiribuţă. Litigiul este unul pornit de la revendicarea unei căi de acces. Deşi sorţii îi sunt potrivnici, Răzvan speră să câştige procesul cu finanţele. Obţinând anularea licitaţiei, italienii ar fi dispuşi să reia activitatea, actualmente întreruptă, la fosta fermă de la Ştefăneşti. Cala Agricola se ocupa cu creşterea cailor pentru export. La un moment dat, respectiva herghelie număra 120 de cai, crescuţi în carantină, potrivit unor standarde europene. La scurt timp, numărul cabalinelor s-a redus la 28, ca până la urmă, la Ştefăneşti să le rămână doar urmele potcoavelor. Acum Răzvan s-a reprofilat, are altă societate, tot în asociere cu italienii şi s-a cam lecuit de participarea la licitaţii. (Marian MOROŞAN) (Jurnalul de Botosani si Dorohoi – 8 martie 2006)
 

 

 

 

 

Ghinioanele unui îndrăgostit de licorile lui

Bachus

Dumitru C.(foto) este un personaj pitoresc la vieţii de noapte a Botoşanilor. Fost revizor contabil la UJCC Botoşani, fost inspector de credite la falimentara Bankcoop, fost contabil la Spitalul din Flămânzi, fost lichidator în cadrul Cabinetului de avocatură a lui Lulu Dascălu, fost muncitor prin agricultura ecologică a mai multor ţări europene precum Franţa, Spania şi Sicilia – Italia în prezent personajul nostru zice că lucrează la o firmă privată, tot ca revizor contabil. Mai susţine Dumitru, zis şi Mitică, că are înfiinţată o firmă cu care va pune bazele mai multor magazine de tip Economat. Banii zice că-i va primi de la nişte prieteni aflaţi în ţările prin care a muncit. Chiar în prezenţa reporterului de la Jurnalul a sunat în Sicilia – Italia şi a vorbit cu patronul la care a muncit. Discuţia s-a purtat în limba italiană, semn că Dumitru al nostru n-a chiar pierdut vremea prin insula însorită şi plină de mafioţi. Despre viaţa de familie, Mitică nu se sfiieşte să discute. Deşi susţine că este în curs de divorţ, el continuă să locuiască în acelaşi apartament cu soţia. Juristă la Consiliul Judeţean Botoşani, soţia îi este însărcinată în luna a şasea, sarcină curioasă, susţine Mitică, de vreme ce el hălăduia prin Europa. Despre un singur lucru nu prea vorbeşte Mitică cu tragere de inimă. Despre necazurile vieţii, generate în cea mai mare parte de către dragostea sa nestăvilită faţă de licorile lui Bachus. Cu facultatea absolvită de curând, economistul Mitică face ce face şi reuşeşte să atragă mânia bodyguarzilor de prin barurile botoşănene. Se pare că are ghinionul, sau poate nu, de a nimeri în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit. Cerberii cu baston, cărora le-a devenit drag Mitică, au şi ei statut privilegiat, ca angajaţi ai unor unităţi hoteliere şi de alimentaţie publică cunoscute în oraş. Personajul nostru se bucură de celebritate în trei hoteluri, un bar şi o discotecă. În fiecare dintre acestea a suscitat interesul paznicilor şi a lăsat, ca amintire, câte ceva din lucrurile personale. La hotel Rapsodia, la data de 23 februarie a.c., în urma unor neînţelegeri cu angajaţii, lui Mitică i-a rămas cartea de identitate. Aventura sa nocturnă s-a soldat şi cu un certificat medico legal care atestă că Mitică a suferit un traumatism cranio-facial. La hotelul Rareş, pe 5 martie, i s-a distrus un telefon mobil pentru care plata a primit-o în… pumni. La hotelul Belvedere, lui acelaşi Mitică i-a fost reţinut paşaportul. N-a avut bani să achite consumaţia. În seara zilei de 4 martie, în discoteca Fun City de la Casa Sindicatelor, Mitică a devenit, din nou, sacul de box al paznicilor. Motivul, spune chiar el, a fost consumarea unor produse care nu erau cumpărate de la barul discotecii. „M-au scos afară, cu toate că plătisem taxa de intrare de 40 mii lei. N-am primit nici o chitanţă. Mi-au aplicat doar un tatuaj cu o ştampilă triunghiulară, pe mâna stângă” , a pledat Mitică. De la discotecă a plecat la hotelul Rareş, pentru a se caza. Nu a mai apucat. În apropierea hotelului se afla un agent de pază. Când l-a văzut pe Mitică, paznicul şi-a amintit că a mai fost pe acolo. Ajutat de alte persoane, l-au luat pe sus şi l-au dus într-un hol al localului, pentru ai aplica un rest de… corijare. Până la urmă, buclucaşul nostru şi-a petrecut noaptea la Spitalul Judeţean, unde a ajuns pentru îngrijiri medicale. Însă de pomină avea să devină aventura din noaptea de 3 spre 4 februarie a.c., când Mitică a devenit vedetă la inaugurarea barului Albert. Cel care atrage „trăsnetele” bodyguarzilor a spus că la Albert a fost bătut inclusiv de către patron. Pretextul sub care i s-au îndreptat şalele a fost refuzul de a plăti o consumaţie de 1,3 milioane lei. Din meciul cu „simpatizanţii” săi, Mitică a rămas fără portofel şi telefon. La intervenţia poliţiştilor, cel bătut şi-a recuperat mobilul şi portofelul, dar nu şi banii, vreo şase milioane de lei vechi. Pentru toate aceste evenimente, Mitică C. a depus plângeri la IPJ Botoşani. Fiind economist, nu poate lăsa nimic necontabilizat. Indiferent dacă sunt intrări sau ieşiri…pentru toate are conturi sintetice sau analitice. Patronul barului Albert este tot Ştefan Bătăiosu, care administrează şi pizzeria Doi Cocoşi, nume pomenit prin ediţiile ziarului de faţă. Am vrut să redăm şi opinia sa relativ la cazul lui Mitică. Mai ales că evenimentul a avut loc în chiar noaptea inaugurării barului Albert. Drumurile nu ni s-au întretăiat. Poate că vom reuşi zilele următoare, Bătăiosu declarându-se un om deschis dialogului, mai ales dacă este edificator. Cât despre Mitică, acesta a menţionat că va încerca să-şi recupereze bunurile abandonate sau reţinute prin localurile botoşănene. Speră şi în soluţionarea plângerilor înaintate poliţiei. În cazul altercaţiei de la Albert, Mitică susţine că are şi martori. Aceştia sunt Sorin Bulgaru, cunoscut ca recidivist, Podariu, fost poliţist şi Dragoş Plopeanu, fiu de poliţist. Împreună, susţine Mitică, au onorat cu prezenţa barul Albert din vecinătatea Liceului economic în chiar ziua inaugurării. Poate că era mai bine dacă stătea acasă şi încerca o împăcare cu soţia. (Marian MOROŞAN) (Jurnalul de Botosani si Dorohoi – 9 martie 2006)
 
 
 
 
 


Articol interzis celor naivi şi slabi de înger

Chirurgii iadului

De aproape trei ani, un dosar penal a fost uitat pe la Parchet. Dosarul includea rezultatul muncii inspectorului Paul Tapalagă de la Biroul de cercetări penale din cadrul Poliţiei Municipale Botoşani. În cauza respectivă patru medici chirurgi erau acuzaţi de malpraxis. Cel care a făcut plângerea era un angajat al Spitalului Judeţean „Mavromati”. Dr. Alexandru Jakab, dr. Tanasis Jutis, dr. Ovidiu Ilea şi Mihail Hamburda, şeful Secţiei Chirurgie a Spitalului Judeţean, au ieşit cu fruntea sus din această confruntare. Dar pacientul nu s-a resemnat. Florin Ramiro Pleşcan a fost şi este angajat al spitalului, ca lăcătuş mecanic. Acesta, după ce a ajuns pe mâna doctorilor incriminaţi a început să numere zilele calvarului. Nici acum nu şi-a încetat numărătoarea. Totul a pornit de la stabilirea greşită a unui diagnostic, urmată de câteva operaţii dubioase. Deşi nefericitul eveniment s-a petrecut cu începere din 2003, Florin s-a hotărât abia acum să rupă tăcerea. A aşteptat până acum pentru că încă mai spera în corectitudinea unor instituţii către care şi-a îndreptat nemulţumirea. În noaptea de 14 aprilie 2003, fiind de serviciu, s-a prezentat singur la Serviciul de Urgenţă al Spitalului Judeţean. A fost internat de către doctorul Ovidiu Ilea, pe Secţia Chirurgie. Deşi pacientul avea dureri abdominale şi voma sânge, până a doua zi nu i-a făcut nimeni nici o injecţie şi nici analizele de rigoare. Dimineaţă i s-a stabilit diagnosticul de hemoragie digestivă superioară prin varice esofagiene rupte. Diagnosticul a fost greşit, aşa cum va stabili ulterior şi Spitalul Clinic Fundeni din Bucureşti, dar şi altă unitate spitalicească din Cluj. Diagnosticul real a fost peritonită generalizată. Timp de două zile, pacientului i s-a făcut un tratament superficial, neadecvat, potrivit foii de observaţie 9997. Abia a treia zi pacientul a fost operat. De menţionat că la internare, Pleşcan a prezentat înscrisuri din care se putea reţine că în 1999 mai suferise de ulcer duodenal. La vremea respectivă, hemoragia a fost stopată prin tratament, fără intervenţie chirurgicală. Pleşcan a încercat să le explice doctorilor care este de fapt problema sa. Dar doctorii nu i-au luat în considerare nici vorbele, nici antecedentele din scripte. Iar Pleşcan ştia ce spune. Soţia acestuia este asistentă în Policlinică, unde lucrează şi mama ca asistent şef. Echipa operatorie a fost compusă din doctorii Alexandru Jakab, Tanasis Jutis şi Alexandru Ota, potrivit protocolului operator 626/17 aprilie 2003. După operaţie, vizita chirurgilor era formală. Lui Florin nu i se palpa abdomenul, timp de trei zile nu i s-a schimbat pansamentul, nu s-a acordat importanţă nici creşterii în volum a abdomenului. La insistenţele mamei pacientului, Tanasis Jutis s-a uitat la plagă, care era deja infectată, şi a pus o asistentă să-i scoată trei fire. A treia zi de la operaţie i s-a scos sonda nazală de aspiraţie. În felul acesta nu a mai existat nici un control asupra hemoragiei. Mărirea abdomenului în volum era pusă de medici pe seama gazelor din abdomen. Pacientul nu fusese consultat pentru a se vedea dacă în abdomen există lichid sau gaze şi nici nu i s-a făcut o ecografie abdominală pentru a se stabili cauza măriri de volum a abdomenului. Medicii botoşăneni, fără un control edificator, au omis tot timpul existenţa hemoragiei. Ulterior, actele Institutului Fundeni a confirmat că hemoragia a existat pe toată perioada spitalizării. Evoluţia pacientului era agravată de la o zi la alta. Temperatura de 39 – 40 grade, agitaţia, creşterea în volum a abdomenului asemenea unei sarcini de 8 – 9 luni, tahicardia, paliditatea, sughiţul permanent, plaga cu toate firele scoase supurând din abundenţă, nu au constituit motive de îngrijorare pentru doctorii Spitalului Judeţean Botoşani. Culmea indolenţei era afirmaţia medicilor cum că evoluţia pacientului este bună. La data de 23 aprilie, ora 23.45, bolnavul a început să se simtă şi mai rău. Mama acestuia l-a chemat pe doctorul Jakab, care era de gardă. „Tu dormi ziua şi mă deranjezi pe mine noaptea” , a fost reacţia doctorului. Motivând că totul este bine, a refuzat să vadă bolnavul. A doua zi, la ora 10.00, pacientul a intrat iar în operaţie. De data aceasta, echipa operatorie a fost compusă din doctorii Jakab şi Ilea, potrivit Protocolului Operator 656. Ulterior, doctorul Ovidiu Ilea refuza şi recunoaşterea participării la operaţie. Ştia el de ce. Până şi sonda nazală, care de obicei se prinde cu leucoplast, lui Florin i-a fost cusută de nas, ca la un porc, aşa cum spune chiar el. „După câteva zile de operaţii, timp în care şi-au bătut joc de mine, doctorii doreau să mor ca să nu se mai afle adevărul. Nu au fost de acord nici cu dorinţa mamei mele de a fi dus la Bucureşti” , susţine Pleşcan. În noaptea de 25 aprilie, după miezul nopţii, mama lui Pleşcan a sunat câteva oficialităţi locale pentru a solicita ajutorul. La intervenţia lui Ion Ilie şi Viorica Afrăsânei, pacientul a primit o salvare cu care trebuia să plece spre Bucureşti. Maşina a fost pregătită la ora 7.30, la Fundeni Florin fiind aşteptat la ora 12.00, dar salvarea a plecat de la Botoşani abia pe la 10.30. Şi asta pentru că doctorii botoşăneni nu vroiau să elibereze actele necesare. La plecare i s-a dat medicaţia pe ziua respectivă, dar fără sânge. După alte insistenţe, pacientul a primit o pungă de sânge. În timpul acesta tensiunea pacientului scădea, hemoragia se accentua. La Fundeni a fost preluat imediat de către o echipă de medici, care ştiau să-şi exercite profesia altfel decât la Botoşani. Echipa operatorie de la Fundeni, Bucureşti, a fost condusă de către prof. Irinel Popescu. Analizând actele de la Botoşani cu cele de la Fundeni rezultă neconcordanţa dintre între diagnosticul stabilit de medicii botoşăneni şi diagnosticele stabilite de Institutul Fundeni. În urma intervenţiilor chirurgicale ale celor de la Botoşani, pacientului i-a fost distrus peretele abdominal, a rămas practic fără muşchi. În acel an, la Fundeni, Florin Pleşcan a fost salvat. Era chiar noaptea de Înviere. Pentru medicii bucureşteni nu a contat că era prilej de sărbătoare. Au operat până la ora 24.10. Au urmat alte intervenţii la Spitalul Clinic de Recuperare Cluj, unde profesorul Dan Georgescu şi-a demonstrat harul de doctor. În total, Florin Pleşcan Ramiro a suferit 8 intervenţii chirurgicale, totalizând 170 de zile de spitalizare numai în operaţii. Pentru a sesiza incapacitatea doctorilor de la Botoşani, Florin a trimis memorii la mai multe instituţii. De la Colegiul Medicilor din Bucureşti, doctorul Cinteză a trimis memoriul spre soluţionare celor de la CM Botoşani. De la Ministerul Sănătăţii nu a primit nici un răspuns până acum. Plângerea făcută la Colegiul Medicilor din Botoşani, de asemenea, nu a avut nici un rezultat. Deoarece corb la corb nu-şi scoate ochii. Puşi în discuţia Comisiei de Disciplină, Jurisdicţie şi Etică Profesională, în iulie 2004, cei patru chirurgi acuzaţi de malpraxis au fost declaraţi nevinovaţi. Comisia de Disciplină a CM Botoşani era formată din doctorii Anton Pârvu, Ioan Petrescu, Ladislau Bela Szente, Alexandru Ota şi Radu Malancea. Rezultatul nici nu se putea să nu fie altul câtă vreme Ota participase la operaţii. Cu toate acestea, decizia 17/26.07.2004, care apreciază ca fiind corectă conduita medicilor implicaţi, nu a fost semnată decât de către Pârvu şi preşedintele Colegiului Medicilor Botoşani, Teodor Tănase. Dosarul penal întocmit de către poliţie celor patru chirurgi a rămas uitat prin biroul cuiva. Cât timp la Parchetul Botoşani a fost procurorul Stan, lucrurile păreau să meargă. După plecarea acestuia, dosarul a rămas în nelucrare până azi. Pleşcan nu vrea acum decât să i se scoată dosarul de la naftalină şi să i se facă dreptate. Pentru el este oarecum târziu, dar măcar spre binele altor pacienţi. Pleşcan, ca angajat al Spitalului, nu mai are încredere în medicii botoşăneni. „Deşi voi mai avea multă vreme nevoie de tratamente, niciodată nu voi mai apela la vreun medic chirurg din Botoşani. Solicit analiza cazului meu pentru malpraxis, cer despăgubiri în valoare de cel puţin 500.000 euro. De asemenea, vreau să se stabilească dacă medicii care m-au operat şi tratat post-operator mai pot profesa meseria de chirurg” , a precizat Florin Pleşcan. Jakab a mai fost implicat într-un caz de malpraxis anul trecut. Atunci, Mitică Borcea din Botoşani a rămas fără un picior din cauza incompetenţei doctorului. O mamă a murit din cauza aceloraşi medici, după un diagnostic greşit şi o operaţie asemenea. O altă femeie, după ce a trecut prin mâinile chirurgilor de la Botoşani, a murit la Iaşi, în ziua de 2 martie anul acesta. Şi dezvăluirile vor continua. Mihail Hamburda, şeful Secţiei Chirurgie a Spitalului Judeţean, a declarat că nu-şi aminteşte nimic despre cazul lui Pleşcan. Dar absolut nimic. Am convenit că vom încerca să-i împrospătăm memoria şi, apoi, va face şi unele declaraţii oficiale. Asta am făcut acum. Urmează să vedem care este apărarea doctorilor implicaţi, împotriva cărora se îndreaptă privirile plânse ale multor copii, mame sau soţii. (Marian MOROŞAN) (Jurnalul de Botosani si Dorohoi – 4 martie 2006)
 
 
 
 
 
 


Ciber haiducul şcolar

Războiul PCR-iştilor de la ELECTROCONTACT

Nu mai este un secret pentru nimeni că mulţi foşti angajaţi ai societăţii Electrocontact au fost activişti de bază ai comunismului sau informatori cunoscuţi. De 16 ani, unii dintre aceştia continuă să aplice învăţăturile şcolii Ştefan Gheorghiu. Aceste specimene încă mai hotărăsc soarta judeţului, din posturi importante sau din umbră. În ultimii ani, noi i-am nominalizat pe mulţi dintre ei. Fie că sunt în presă, administraţie sau alte instituţii, pilonii vechiului regim distrug acum structura moleculară a societăţii civile aflată, încă, în reanimare. Eugen Iaţcu şi Nicolae Ştefanov au avut şi ei carnet roşu. Actualmente sunt profesori ai Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi” Botoşani, fost Liceu Electrocontact. De un an şi câteva zile, Ştefanov întreţine un război surd cu celălalt profesor, dar şi cu Gheorghe Hancea, director adjunct al şcolii. În cercul celor trei a nimerit şi directoarea Georgeta Pogurschi care, la propriu şi la figurat, îşi plânge neputinţa. Ştefanov susţine că disputa actuală este continuarea unor mai vechi altercaţii, de pe vremea când, la Electrocontact, era coleg cu Iaţcu, fost secretar de partid. Conflictul profesorilor a pornit de la un refuz al profesorului Ştefanov de a fi inspectat la ore. Trecut prin furcile caudine ale Colegiului de Disciplină, scandalul s-a mutat la Tribunal. Acuzaţi de profesorul Ştefanov au fost Colegiul dar şi IŞJ. „Împotriva mea se duce o luptă aprigă. Totul a pornit de la o inspecţie la ore pe care trebuia să o facă directorul Hancea. Pentru că am refuzat inspecţia la vremea respectivă, Hancea şi cu tehnicianul Iaţcu mi-au pus beţe în roate de atunci şi până acum. Pe motive mai mult fabricate, am fost sancţionat cu mustrare, ceea ce m-a afectat la obţinerea gradului. Am fost atacat la calificativ. Mi s-au dat ore suplimentare pentru a mi se ocupa timpul , astfel încât să nu mai pot lua atitudine împotriva lor. Colegiul de disciplină le-a dat dreptate lor. La instanţă, m-am trezit că Hancea şi Iaţcu au fost chemaţi ca martori, când de fapt ei erau pârâţi. Directoarea Pogurschi a părut că-mi dă dreptate, dar nu a luat nici o măsură pentru că se teme de Hancea. Iaţcu a fost secretar de partid, responsabil cu propaganda, la societatea Electrocontact. Din această cauză, potrivit Metodologiei de organizare şi desfăşurare a concursului pentru funcţiile de director şi director adjunct, Iaţcu n-are ce căuta în învăţământ. Directoarea Pogurschi se teme de Hancea pentru că a avut un proces de calomnie cu acesta. I-am dat în judecată dar, după cum se mişcă treburile, nu cred că voi câştiga”, este sinteza declaraţiilor lui Ştefanov. În dosarul 6747/2005 al acestui litigiu de muncă, la începutul lunii mai, cauza a fost trimisă spre soluţionare instanţei de contencios administrativ. Cei acuzaţi susţin că vor o rezolvare amiabilă a problemei, dar că Ştefanov se încăpăţânează să se creadă nedreptăţit. Situaţia creată produce disconfort atât cadrelor didactice, cât şi elevilor. „El a avut avocat care s-a prezentat când a fost discutat în Colegiul de Disciplină. Până şi avocatul său a susţinut sancţiunea aplicată de către Consiliul profesoral al Colegiului şi asta pentru că, aşa cum a spus, avocatul a fost indus în eroare de clientul său. Nici colegii lui nu prea mai stau de vorbă cu Ştefanov. Nu mai spun ce relaţii are cu copii. Profesorul Ştefanov are o stare de nemulţumire permanentă. Eu l-am avut ca elev cândva. Apoi, când a venit din fabrică la Colegiu, nu era chiar aşa, dar tot dificil se lucra cu el. Nici eu nu ştiu cum s-a ajuns ca noi să fim chemaţi ca martori în proces. De fapt, nici profesorul nu prea ştie ce vrea”, a declarat directorul adjunct Gheorghe Hancea. Tehnicianului Eugen Iaţcu îi pare rău că s-a făcut prea mult tam-tam pe seama unei atitudini corecte din partea conducerii şcolii. El recunoaşte că a fost secretar de partid, pentru că aşa erau vremurile, dar spune că nu a făcut poliţie politică. În Metodologia amintită, la articolul 10, alineatul 11, se impune candidatului la funcţia de director adjunct sau director depunerea unei „declaraţii autentice, pe propria răspundere, potrivit legii penale, privind apartenenţa sau neapartenenţa ca agent sau colaborator al organelor de securitate, ca poliţie politică”. Am consultat Metodologia pentru a ne convinge de litera legii, pentru că nu oricine a fost activist PCR a făcut musai şi poliţie politică. „N-am avut nici un motiv de scandal, dar nu ştiu de ce profesorul Ştefanov crede că noi îl persecutăm. El a fost prieten cu fratele meu şi am vrut să ne înţelegem bine. Nimeni nu vrea să-l provoace, nimeni nu-l izolează. Din păcate, prin comportamentul său se auto izolează. Am fost secretar de partid, dar nu am făcut poliţie politică”, a opinat Iaţcu. Directorul Colegiului, Georgeta Pogurschi susţine că i-a propus profesorului Ştefanov să se împace cu ceilalţi profesori, dar degeaba. Ea crede că scandalul acesta generează un stres inutil. „Cumva îl înţeleg, parcă mi-e milă de el. Dar nu noi l-am sancţionat, ci Consiliul Profesoral. Între mine şi directorul Hancea a existat un proces, este adevărat. La un moment dat, a fost o situaţie neplăcută între noi, dar s-a rezolvat şi nu mai vreau să-mi amintesc. Ne-am împăcat şi ne facem treaba mai departe, fără resentimente. De ce nu poate proceda şi Ştefanov aşa, nu ştiu. Este păcat, pentru că suntem colegi şi avem multe de făcut”, a declarat Georgeta Pogurschi. Interesant este că, la un moment dat, profesorul Ştefanov şi-a exprimat părerea că are chiar şi în privinţa noastră unele suspiciuni, pentru că nu am relatat cazul când a vrut el. Ne-am dumirit cum stau lucrurile, pe parcursul unei alte întrevederi cu profesorul supărat. Printre hârtiile pe care ni le-a prezentat ca probe, am observat un petic albăstrui. Era o adeverinţă medicală în care se consemna că profesorul Ştefanov suferă de „tulburări de paroxism”. În privinţa aceasta, am încercat să obţinem părerea unui specialist. Medicul de gardă al Spitalului de Neuropsihiatrie, fără a-şi declina identitatea, ne-a spus că nu există o astfel de boală. El a adăugat că există „tulburări anxioase paroxiste”, terminologie pe care nu a putut-o defini. În aceste condiţii, se mai naşte un semn de întrebare asupra adeverinţei medicale a profesorului Ştefanov. După ce am studiat dosarul lui Ştefanov, dar şi alte acte din dosarul aflat pe rolul instanţei, am mai remarcat un aspect. În alte materiale de presă, inspectorul şcolar general adjunct, Daniela Mariana Biolan, a fost pomenită negativ. În cazul de faţă, ca preşedinte al Colegiului de Disciplină, am constatat că Biolan a analizat corect situaţia de la Colegiul „Gheorghe Asachi”. A ascultat părţile implicate, a oferit profesorului Ştefanov posibilitatea de a se apăra şi s-a străduit să fie obiectivă. În Hotărârea nr. 1 din 27 septembrie 2005 a Colegiului de Disciplină de pe lângă IŞJ, Biolan a dovedit că poate să se achite de sarcini şi altfel decât în unele situaţii aduse la cunoştinţa noastră şi a publicului. (Marian MOROŞAN) (Jurnalul de Botosani si Dorohoi – 1 iunie 2006)