Timbrul de mediu poate fi contestat in instanta. Vezi cum

Timbrul de mediu poate fi contestat in instanta. Vezi cum

Timbrul de mediu a inlocuit, de la jumatatea lunii martie, vechea taxa de poluare, insa modificarea a fost mai degraba una superficiala decat una de substanta. Practic, autoritatile au schimbat denumirea taxei si cateva coordonate legate de calculul ei, insa, in esenta, problemele de reglementare raman, astfel ca si timbrul de mediu are toate sansele sa fie contestat cu succes in instanta. Avocatul Carmen Diaconu, care a asistat mai multi clienti in recuperarea de la stat a sumelor platite ca taxa de inmatriculare, in diferitele forme sub care s-a regasit aceasta de-a lungul timpului in legislatia romaneasca, este de parere ca si timbrul de mediu, la fel ca taxele dinaintea lui, constituie o noua incalcare a dispozitiilor comunitare, fiind nelegal si discriminatoriu. Avocatul are deja pe rolul instantelor actiuni pentru restituirea timbrului de mediu, dosarele avand sanse mari de reusita.

Daca in privinta taxei de poluare, asa cum era reglementata ea de OUG nr. 50/2008, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a decis deja ca era contrara dispozitiilor comunitare, nici noua taxa auto – denumita „timbrul de mediu” – nu scapa de controverse.

Carmen Diaconu, avocat in cadrul firmei Olteanu&Asociatii este de parere ca si noul timbru de mediu poate fi atacat in instanta de judecata deoarece incalca normele legale privitoare la dreptul la proprietate, drept garantat de Constiutie si de Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

„Prin noua formula de calcul al timbrului de mediu, taxa creste foarte mult pentru autoturismele Euro 3 si Euro 4 si scade pentru autoturismele Non – euro, Euro 1 si Euro 2. Intrucat majoritatea tranzactiilor cu autotursime au ca obiect autoturisme incadrate in normele Euro 3 si Euro 4, proprietarii acestora vor fi afectati in cazul in care ar dori sa instraineze autoturismul neputand dispune de atributele conferite de dreptul de proprietate. Or, circuitul civil este liber, iar aceasta taxa, dupa cum a fost reglementata, incalca principiul liberei circulatii a marfurilor, prevazut de art.34 – 36 din Tratatul privind Functionarea Uniunii Europene”, explica Carmen Diaconu.

Mai mult decat atat, OUG nr. 9/2013, actul normativ care reglementeaza timbrul de mediu, contine si dispozitii care incalca Constitutia Romaniei. Este vorba despre art. 4 lit. d) din OUG nr. 9/2013 prin care se prevede obligatia achitarii timbrului de mediu in cazul transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat in situatia autovehiculelor pentru care s-a dispus de catre instante restituirea sau inmatricularea fara plata taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.

Potrivit avocatului consultat de noi, acest articol incalca principiul neretroactivitatii legii civile, principiu consacrat de prevederile art.15 alin. 2 din Constitutie si de art. 6 din Codul civil.

„Principiul neretroactivitatii legii este esential pentru protectia drepturilor omului in fata legii. N-ar exista nicio siguranta pentru particulari daca, atata vreme cat o lege este in vigoare, iar ei s-au conformat prevederilor acesteia, s-ar putea repune in discutie, dupa abrogarea ei, actele incheiate conform dispozitiilor legale. Altfel spus, legea este un ordin al legiuitorului, iar un ordinnu poate fi valabil decat pentru viitor, nu se poate pretinde cetatenilor supunerea fata de o lege pe care nu o puteau cunoaste, intrucat nu exista”, a aratat Carmen Diaconu, care a mai subliniat ca principiul neretroactivitatii este valabil pentru orice lege, indiferente de domeniul de reglementare al acesteia.

„Avem convingerea ca, in cel mai scurt timp, Curtea Constitutionala a Romaniei va sanctiona acest abuz al statului prin declararea ca neconstitutionala a acestei legi”, a mai precizat avocatul de la Olteanu&Asociatii.

Cum procedam pentru a contesta noua taxa auto

Carmen Diaconu a explicat pentru AvocatNet.ro ca toate persoanele care au achitat timbrul de mediu se pot indrepta impotriva statului roman prin promovarea unei actiuni in fata instantelor de judecata prin care sa solicite restituirea sumei achitate cu titlu de  timbru de mediu.

Documentele necesare pentru a solicita recuperarea banilor din timbru sunt, potrivit avocatului:

  • cartea de identitate a masinii in copie, cu prezentarea originalului in instanta pentru conformitate,
  • contract de vanzare cumparare a autovehiculului,
  • decizia de impunere a platii timbrului de mediu eliberata de Administratia Finaciara competenta si
  • dovada platii timbrului de mediu.

In cazul in care cei care au achitat timbrul de mediu nu mai detin o copie de pe chitanta fiscala trebuie sa se adreseze organului fiscal la care au platit taxa, care le va elibera o copie de pe documentul de plata.

„Pentru autovehiculele achizitionate in sistem leasing, recomandam incheierea unei conventii de cesiune de creanta litigioasa deoarece contribuabilul care a achitat taxa este locatorul, iar nu utilizatorul. Este insa suficienta si o procura din partea societatii de leasing prin care aceasta manadeaza utilizatorul sa intreprinda toate demersurile necesare pentru recuperarea timbrului de mediu„, arata Diaconu.

Din punct de vedere al costurilor, cei care vor sa conteste in instanta taxa de poluare trebuie sa achite o taxa de timbru de 4 lei si un timbru judiciar de 0,15 lei. La aceasta suma se mai adauga si onorariul avocatului, pentru cei care aleg sa fie asistati de un profesionist pe tot parcursul procedurii.

Carmen Diaconu este de parere ca cei care solicita recuperarea taxei auto in instanta au nevoie de un avocat pentru ca redactarea actiunii in fata instantei de judecata presupune cunostinte temeinice de drept intern si drept comunitar, dar si cunoasterea practicii CEDO. In plus, este posibil ca in proces partea adversa sa invoce tot felul de exceptii, la care justitiabilul trebuie sa fie pregatit sa raspunda.

Un proces pentru recuperarea timbrului de mediu poate dura si doi ani

In cazul ideal, un proces pentru recuperarea taxei auto dureaza 8 luni. Totusi, el poate ajunge si la doi ani, cu toate caile de atac, cu redactarea hotararii, cu executarea silita si recuperarea efectiva a sumelor de bani, conform estimarilor avocatului de la Olteanu si Asociatii.

Carmen Diaconu mentioneaza ca rata de succes a proceselor in care s-a solicitat restituirea banilor platiti pentru taxele auto percepute pana acum de stat este ridicata. Insa, avocatul atrage atentia ca nicio cauza nu seamana cu alta, fiecare dosar avand particularitatile lui, astfel ca rezultatele pot sa difere, mai ales ca sentintele sunt pronuntate de judecatori diferiti.

Avocatul Carmen Diaconu a precizat ca firma de avocatura Olteanu&Asociatii are deja inregistrate pe rolul instantelor de judecata un numar semnificativ de actiuni avand ca obiect restituirea timbrului de mediu, achitat in baza OUG nr.9/2013, act normativ care se aplica de mai putin de o luna de zile.

„Apreciem ca toate actiunile promovate pentru recuperarea timbrului de mediu vor fi solutionate in mod favorabil de  catre instantele de judecata, avand in vedere ca pana in prezent societatea noastra a castigat toate actiunile prin care s-a cerut recuperarea taxei de prima inmatriculare si taxei de poluare”, declara Diaconu, care estimeaza ca numarul dosarelor pe aceasta problema va creste foarte mult pana la finalul anului.

Informatii esentiale despre timbrul de mediu

OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule a fost publicata in Monitorul Oficial nr. 119 din 4 martie 2013.

Acest act normativ abroga vechea lege care reglementa vechea taxa de poluare (legea nr. 9/2012), precum si normele sale de aplicare.

Potrivit OUG nr. 9/2013, incepand din 15 martie, cand noile reglementari au intrat in vigoare, timbrul de mediu va fi platit, o singura data, in urmatoarele situatii:

  • cand un autoturism este inmatriculat pentru prima data in Romania
  • cand un autoturism este reintrodus in parcul auto national, in cazul in care la momentul scoaterii sale din parcul auto national, proprietarului I s-a restituit valoarea reziduala a timbrului
  • pentru masinile rulate pentru care nu a fost achitata nicio taxa de poluare/inmatriculare, timbrul de mediu se va plati cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate
  • pentru autoturismele rulate pentru care s-a dispus de catre instante restituirea  sau inmtaricularea fara plata unei taxe de poluare/ de inmatriculare. Timbrul de mediu in aceasta situatie va fi achitat tot cu ocazia ocazia transcrierii dreptului de proprietate

OUG nr. 9/2013 precizeaza ca pentru autovehiculele hibride sau electrice nu se va plati timbru de mediu.

Timbrul de mediu, in vigoare de la 15 martie, se calculeaza pe baza unor criterii obiective (tipul motorizarii, capacitatea cilindrica, emisia de CO2 si norma de poluare), luand in considerare si anumite reduceri in functie de vechimea autoturismului si rulajul mediu anul real al autovehiculului.

Puteti calcula suma pe care trebuie sa o platiti pentru timbrul de mediu cu ajutorul softului pus la dispozitie de Agentia Nationala de Administrare Fiscala. Tot ce trebuie sa faceti este sa completati datele cerute de soft, iar programul va va genera automat suma de plata.

Calculatorul ANAF poate fi accesat aici.

Sursa: avocatnet.ro