Urmașii lui Hitler îl consiliază pe primarul de Botoșani

Urmașii lui Hitler îl consiliază pe primarul de Botoșani

Un primar din România a cerut ajutorul ”urmașilor lui Hitler” pentru a-l învăța cum să facă administrație publică. Primarul pesedist din Botoșani, Ovidiu Portariuc, va deveni ucenic fără patalama al unui fost primar din Germania, tot pesedist. Încă odată se dovedește unitatea PSD, componenții acestuia reușind să împartă binele și deopotrivă necazurile fără discriminare etnică și fără bariere de spațiu.

Citește MAI DEPARTE și vezi FOTO cu neamțul

Ulrich Niemann, neamțul care în 2014 va veni să îl consilieze pe primarul de Botoșani, a fost primar în localitatea Emmendingen din Germania, în perioada 1988 – 2004. După cum l-a zugrăvit Portariuc în ultima conferință de presă, neamțul din mâneca sa este expert în dezvoltare urbană și reformă administrativă. „Împreună cu el, vom încerca să trecem în revistă toate problemele de dezvoltare urbană şi urbanistice ale Botoşaniului. Vom lua, zi de zi, toate problemele punctuale şi vom face un raport de recomandări. E un schimb de experienţă clasic, în care vom încerca să profităm de experienţa dumnealui”, a afirmat Portariuc. Pentru că roșul internațional al partidului lor impune noblețe de castă, serviciile neamțului vor fi gratuite. De fapt Portariuc va face ucenicia cu neamțul în cadrul unui proiect finanțat de Germania. Despre Niemann se mai știe că are 70 de ani, s-a născut în Weissenfels/Saale, din Saxonia – Anhalt și a studiat în Berlinul de Vest. Cât privește veleitățile de expert, Portariuc spune despre profesorul său că are experiență dobândită prin Gambia, Etiopia, China și Vietnam.